Ministerul francez de Externe transmite într-un comunicat că decizia de a evacua cetățenii a fost luată după ce ambasada Franței din Niamey a fost atacată, iar spațiul aerian al Nigerului a fost închis, fiind astfel imposibile plecările regulate.
Măsura vine după ce președintele ales democratic al Nigerului, Mohamed Bazoum, a fost reținut de propria gardă prezidențială.
Junta din Niger a declarat luni că Franța încearcă să intervină militar pentru a-l readuce la putere pe Mohamed Bazoum, acuzație negată de ministrul francez de externe, Catherine Colonna.
Președintele francez Emmanuel Macron a promis duminică acțiuni „imediate și intransigente" dacă cetățenii sau interesele franceze sunt atacate, după ce mii de oameni s-au adunat în fața ambasadei franceze din Niamey.
Decizia Franței de a evacua vine pe fondul unei crize tot mai profunde declanșate de lovitura de stat de săptămâna trecută împotriva președintelui Mohamed Bazoum.
Țările din Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS) au reacționat duminică la lovitura de stat prin sancțiuni de călătorie și economice împotriva Nigerului. Mai mult, statele ECOWAS au transmis că vor folosi forța militară dacă liderii loviturii de stat nu îl repun în funcție pe Mohamed Bazoum în termen de o săptămână.
Guvernul lui Bazoum a fost unul dintre ultimii parteneri democratici ai Occidentului împotriva extremiștilor din Africa de Vest, precizează AP.
De cealaltă parte, într-o declarație comună, guvernele militare din Mali și Burkina Faso au declarat că „orice intervenție militară împotriva Nigerului va fi considerată o declarație de război împotriva Burkinei Faso și Mali".
Tot duminică, Guineea, o altă țară aflată, de asemenea, sub conducere militară din 2021, a publicat o declarație în sprijinul juntei din Niger.
Mali și Burkina Faso au avut, fiecare, lovituri de stat militare în ultimii ani. ECOWAS a sancționat ambele țări și le-a suspendat din blocul comunitar, dar nu a amenințat niciodată că va folosi forța.
Duminică, mii de susținători ai juntei militare au ieșit în stradă în Niamey, denunțând Franța, fluturând steaguri rusești împreună cu pancarte pe care scria "Jos Franța" și susținându-l pe președintele rus Vladimir Putin.
Nu a existat o explicație clară a simbolurilor rusești, dar țara pare să simbolizeze sentimentele anti-occidentale pentru demonstranți, comentează jurnaliștii AP.
Protestatarii au incendiat o ușă și au spart ferestrele ambasadei franceze înainte ca armata nigeriană să-i disperseze.
Nigerul este ultimul aliat african important al Occidentului împotriva extremismului
Nigerul ar putea călca pe urmele Mali și Burkina Faso, spun analiștii. După cea de-a doua lovitură de stat din Burkina Faso din septembrie, protestatarii au atacat, de asemenea, Ambasada Franței din capitala Ouagadougou și au jefuit Institutul Francez.
Dacă ECOWAS folosește forța, ar putea declanșa violențe între civilii care susțin lovitura de stat și cei care se opun, spun analiștii nigerieni citați de AP.
Secretarul de stat american Antony Blinken a lăudat duminică hotărârea conducerii ECOWAS de a „apăra ordinea constituțională în Niger" după anunțul sancțiunilor și s-a alăturat blocului în solicitarea eliberării imediate a lui Mohamed Bazoum și a familiei sale.
Atât Statele Unite, cât și Franța au trimis în Niger trupe și sute de milioane de dolari în ajutor militar și umanitar în ultimii ani. Țara este considerată ca ultimul aliat puternic al Occidentul împotriva extremismului într-o regiune în care sentimentul anti-francez a deschis calea pentru grupul militar privat rus Wagner.
De altfel, Evgheni Prigojin, șeful grupului de mercenari Wagner din Rusia, a salutat lovitura de stat din Niger și a declarat că forțele sale sunt disponibile pentru a restabili ordinea.
La rândul său, Kremlinul a declarat luni că situația din Niger este „un motiv serios de îngrijorare" și a cerut o revenire rapidă la ordinea constituțională.
După ce țările vecine Mali și Burkina Faso au înlăturat armata franceză și au început să lucreze cu mercenarii Wagner, secretarul de stat SUA, Antony Blinken, a vizitat Nigerul în martie pentru a consolida legăturile. El a anunțat atunci un pachet de asistență financiară în valoare de 150 de milioane de dolari, numind țara.
Statele Unite vor lua în considerare reducerea ajutorului dacă lovitura de stat va avea succes, a declarat luni Departamentul de Stat.
Sancțiunile internaționale ar putea avea efecte dezastruoase pentru Niger, țară care se confruntă cu sărăcia și depinde de ajutoarele occidentale și ECOWAS.