Linkuri accesibilitate

Franța, „serios îngrijorată” de repetatele derapaje de la respectarea statului de drept în România


Summit UE Sibiu
Summit UE Sibiu

Surse de la Palatul Elysée au confirmat existența unei reale și foarte serioase preocupări legate de situația din România.

La mai puțin de 48 de ore înainte de summitul informal al Uniunii Europene, care va avea loc la Sibiu joi 9 mai, președintele Franței Emmanuel Macron, personalitatea politică cea mai implicată în reconstrucția unui proiect ambițios pentru viitorul Uniunii Europene, se confruntă cu o situație tensionată în chiar țara gazdă a acestei reuniuni.

«Préoccupation réelle et sérieuse» (Reală și serioasă îngrijorare)

Știm cu exactitate care sunt prerogativele președintelui României și cunoaștem limitele care îi sunt impuse de Constituția țării pe care o conduce. Cu toate acestea, nu putem să nu remarcăm, cu îngrijorare, repetatele derapaje de la respectarea statului de drept din România. Vom profita de reuniunea de la Sibiu pentru a ne exprima încă odată întregul nostru sprijin pentru acțiunile președintelui Iohannis atât în lupta împotriva corupției cât și pentru respectarea și întărirea independenței justiției. Franța susține apărarea statului de drept!” au declarat pentru Europa Liberă surse autorizate de la Palatul Elysée.

Președintele Franței, care va fi prezent la Sibiu doar în ziua summit-ului, va ține o conferință de presă la finalul reuniunii comune cu șefii de stat și de guverne din cele 27 de țări ale Uniunii.

Nimic despre Brexit, totul despre viitorul UE

Marea Britanie nu va fi prezentă la Sibiu și nici nu se va discuta absolut nimic despre Brexit.

Pe agenda de lucru, în ordinea priorităților, se vor discuta următoarele subiecte:

1. Mediul înconjurător și creșterea contribuției țărilor UE la bugetul 2020 pentru punerea în aplicare a « Acordului de la Paris » referitor la combaterea emisiilor de dioxid de carbon având ca obiectiv reducerea încălzirii globale. Se va discuta în acest sens și despre crearea unei Bănci Europene pentru problemele legate de climă.

2. Crearea unui model economic și social european care să înlesnească o funcționare armonioasă atât în ceea ce privește reciprocitatea relațiilor economice cât și în domeniul încurajării unei concurențe sănătoase în toate domeniile. De asemenea, Uniunea Europeană va lucra la punerea în practică a unui salariu minim decent la nivelul întregii comunități.

3. Securizarea și protejarea frontierelor, un șantier la care va participa și Marea Britanie și unde problema migrației va fi în continuare una esențială. În lipsa unei «cote» obligatorii pentru toate statele membre ce s-a dovedit imposibil de pus în practică, se vorbește tot mai mult despre crearea unei «solidarități» obligatorii.

4. Crearea unei Agenții Europene de protecție a democrațiilor și de combatere a dezinformării.

„Soclul” franco-german nu mai este suficient pentru viitorul Europei

Franța își pune mari speranțe în relansarea unui proiect comun și a punerii în practică a unui plan („feuille de route”) care să implice într-un mod mult mai serios ansamblul țărilor membre. „Nu se mai poate vorbi, în ajunul alegerilor europarlamentare de anul acesta, de un « nucleu », sau « soclu », franco-german precum cel care a dominat scena europeană de la cuplul Mitterand/Kohl până în prezent”, au concluzionat surse prezidențiale franceze.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG