Fratele judecătorului iranian care a murit în România în condiții suspecte, Gholam Reza Mansouri, afirmă că familia nu i-a putut identifica bine cadavrul recent ajuns în Iran, potrivit Radio Frada
Judecătorul Gholam Reza Mansouri, care fusese dat în urmărire de Iran pentru implicarea sa într-un mare caz de corupție, a fugit din țară anul trecut. În luna iunie, s-a descoperit că el se afla în Europa, respectiv, în Germania. Atât guvernul iranian, cât și organizațiile pentru drepturile omului au cerut arestarea sa. Iranul îi cerea extrădarea, iar militanții pentru drepturile omului cereau ca el să fie judecat în Europa pentru fapte comise în perioada când fusese judecător, în special cu privire la judecarea sumară a unor jurnaliști.
Pe la mijlocul lunii iunie, el a apărut în România, unde poliția l-a arestat. În timp ce își aștepta audierea pe tema extrădării, el fost găsit mort într-un hotel, iar deocamdată nu se știe dacă prăbușrea sa de la un etaj, în urma căreia și-a găsit moartea, a fost accident, sinucidere sau asasinat.
În prezent, fratele său afirmă că, în ultimele săptămâni, familia a vizitat de două ori morga ca să identifice cadavrul, dar, după aspectul fizic, membrii familiei nu au putut recunoaște cu exactitate cadavrul, astfel încât nu au putut preciza că decedatul era judecătorul Mansouri. Fratele ar mai fi spus că familia nu i-a putut identifica fața, iar proporțiile corpului păreau să nu corespundă.
În numeroasele sale relatări din ultimele săptămâni cu privire la acest caz, presa iraniană nu a precizat numele fratelui. El a fost citat de mai multe ori criticând guvernul român pentru lipsa de cooperare în acest ca și, susținând totodată că Mansouri a fost ‘asasinat’.
Deocamdată, Poliția Română nu a precizat dacă judecătorul s-a sinucis sau dacă a fost victima unui asasinat. Fratele său pretinde că judecătorul ar fi spus familiei că este îngrijorat în legătură cu siguranța lui și că ar putea fi asasinat.
Fratele a mai spus că guvernul ar fi luat probe ADN de la rude apropiate, iar familia așteaptă rezultatele.
Gholamreza Mansouri, cleric și magistrat al regimului de la Teheran, a fost acuzat în țara sa de luare de mită, 500.000 de euro, iar de militanții pentru drepturile omului, de torturarea și încarcerarea ziariștilor independenți.
Ajuns în România, Mansouri a murit în circumstanțe neelucidate, cadavrul său fiind găsit la parter, în holul de intrare într-un hotel din București, nefiind clar dacă a fost aruncat sau dacă s-a sinucis. Autoritățile de la București nu au făcu publice amănunte pentru lămurirea acestui caz.
Curtea de Apel București amânase, înainte de moartea fostului judecător o decizie în privința extrădării lui Gholamreza Mansouri în Iran.
Mansouri fugise din Iran în Germania, unde militanți pentru drepturile omului și Reporterii Fără Frontiere au depus la procurorii germani plângeri împotriva sa sub acuzația de violare gravă a drepturilor omului. Ca judecător în funcție în Iran, Mansouri a trimis după gratii jurnaliști independenți, critici la adresa puterii, pe baza unor dovezi contrafăcute. Jurnaliștii încarcerați au fost supuși torturii.
În România a fost arestat de poliție și dus în fața judecătorilor pe 12 iunie. Potrivit surselor Europei Libere, Mansouri a fost reținut în baza mandatului de urmărire prin Interpol, care s-a activat odată ce a pătruns pe teritoriul țării.
Curtea de Apel București l-a eliberat din arestul Poliției și l-a pus pe Gholamreza Mansouri sub control judiciar - nu avea voie să părăsească România, trebuia să se prezinte, vreme de 30 de zile, în fața autorităților judiciare de fiecare dată când era solicitat și era supravegheat de o divizie specială din cadrul Poliției care se ocupă de persoanele supuse regimului extrădării.
Următoarea înfățișare a sa în fața magistraților români urma să aibă loc pe 10 iulie. Până atunci, autoritățile române au cerut Iranului să prezinte oficial cererea de extrădare, precum și documentele în baza cărora fostul judecător este acuzat de Teheran de corupție.
România nu are un acord de extrădare cu Iran, iar potrivit surselor oficiale ale Europei Libere, cazul Mansouri era unul complex - deopotrivă este acuzat de fraudă de un regim în care oamenii riscă să fie executați sau supuși torturii, iar, de pe altă parte, activitatea lui Mansouri de judecător, potrivit acuzațiilor venite din partea asociației Reporteri Fără Frontiere, a însemnat condamnarea unor jurnaliști critici la adresa regimului dictatorial, jurnaliști care au promovat libertatea și democrația.
Dosarul din instanța românească al lui Mansouri era judecat sub mențiunea „extrădare pasivă”, adică nu putea fi predat Iranului dacă cerea azil sau dacă risca să fie executat în țara în care urma să fie extrădat.