Linkuri accesibilitate

 
Gâlceava suveraniștilor: Simion vs Gavrilă. Ce calcule își face fiecare

Gâlceava suveraniștilor: Simion vs Gavrilă. Ce calcule își face fiecare


George Simion, liderul AUR, și Anamaria Gavrilă, lidera POT, își dispută candidatura la Președinție în numele mișcării suveraniste.
George Simion, liderul AUR, și Anamaria Gavrilă, lidera POT, își dispută candidatura la Președinție în numele mișcării suveraniste.

Eliminarea din cursa electorală a candidatului extremist Călin Georgescu a lăsat frontul suveranist bulversat. Teroretic, unul dintre cei doi candidați, George Simion și Anamaria Gavrilă, ar trebui să se retragă din cursă. Practic, lucrurile nu sunt atât de simple. Scandalurile se țin lanț.

George Simion (AUR) și Anamaria Gavrilă (POT) au strâns cele peste 400.000 de semnături necesare pentru amândoi în doar două zile, o performanță în condițiile în care pentru Călin Georgescu a fost necesară circa o lună pentru 300.000 de semnături.

În momentul în care și-au anunțat candidaturile, Simion și Gavrilă au declarat că unul dintre ei se va retrage din competiție dacă vor fi trece de Biroul Electoral Central și vor fi admiși de Curtea Constituțională.

Simion a trecut deja acest hop, în timp ce pentru Gavrilă CCR urmează să se pronunțe miercuri, la prânz.

De fapt, lui Simion îi era teamă că nu va fi validat din cauza diverselor declarații prin care a instigat la violență, ultima la rând fiind cea prin care spunea că autorii „loviturii de stat ar trebui jupuiți în piață”. Se referea la membrii BEC, iar pentru această declarație s-a ales cu dosar penal.

Trecuți prin furcile caudine ale CCR și cu un sondaj AtlasIntel în față, care îi arăta pe ambii beneficiari ai zestrei electorale a lui Georgescu, din care reușeau să ia circa 80 de procente fiecare, și cu șanse egale (30%) de a intra în turul doi al prezidențialelor, între Simion și Gavrilă au apărut disensiunile.

Mai exact, Anamaria Gavrilă nu mai este atât de dispusă să se retragă în favoarea lui George Simion.

„O să vedem. Va merge mai departe cel sau cea care are cele mai multe şanse ca mişcarea suveranistă să reuşească”, a precizat Anamaria Gavrilă când a fost întrebată dacă în continuare rămâne valabilă decizia ca ea sau George Simion să se retragă din cursă pentru a rămâne doar unul dintre ei.

„O să facem şi noi un sondaj intern şi o să comunicăm”, a mai spus ea.

Doar că miercuri seara expiră data până la care candidații se pot retrage din cursă, deci un sondaj poate fi cu greu realizat de pe azi pe mâine. După data de 19 martie, orice retragere este tardivă, candidații urmând să apară pe buletinele de vot.

Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri, cu care a intrat în Parlament anul trecut.
Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri, cu care a intrat în Parlament anul trecut.

Lucurile sunt mai încurcate decât par la prima vedere, dacă ne raportăm la ceea ce afirmă omul de afaceri George Becali, proaspăt demisionat din AUR.

„100% Călin Georgescu îi spune Anamariei Gavrilă să nu se retragă”, a declarat Becali, marți, la un post de televiziune. În opinia lui, Georgescu „și-a dat seama că Simion e viclean”.

Riscurile pentru suveraniști

Dacă acest conflict nu se soluționează și rămân amândoi în competiția prezidențială, voturile din zona suveranistă se vor împărți și cel mai probabil niciunul nu va putea să intre în turul al doilea.

Acest lucru este împărtășit și de preşedintele Consiliului Naţional de Conducere (CNC) al AUR. „Cu siguranță s-ar împărți voturile, asta nu ajuta ca un candidat suveranist să câștige”, a spus Claudiu Târziu.

Toată sfada pleacă de la faptul că nu mai există un candidat care să aibă prima șansă, chiar dacă Simion sau Gavrilă intră în turul doi, nu vor câștiga alegerile, spune analistul Ovidiu Voicu.

„Ar avea soarta PSD-ului de pe vremuri. Se vor coaliza toți ceilalți împotriva lor”, spune el.

Dar, dacă vor candida amândoi, apare scenariul „să-și canibalizeze voturile” și niciunul să nu intre în turul doi, mai susține analistul pentru Europa Liberă. Am putea vedea un tur doi între Crin Antonescu și Nicușor Dan, completează Ovidiu Voicu.

Din ecuația împărțirii voturilor pe această zonă nu trebuie omis Victor Ponta, care candidează pe același culoar. Sondajul AtlasIntel îl creditează cu 9%, ceea ce ar putea atârna greu în balanță dacă aceste voturi provin de la electoratul suveranist.

Simion, între ciocan și nicovală

De la alegerile prezidențiale de anul trecut, George Simion a început să aibă probleme în partid. I s-a reproșat scorul mic obținut de el, faptul că l-a susținut necondiționat pe Călin Georgescu și că nu a intrat în cursă mai devreme.

De fapt, George Simion nu ar fi vrut să candideze, fiindu-i teamă că, în perspectiva unui eșec, va pierde partidul, spune pentru Europa Liberă analistul Ovidiu Voicu.

Însă, dacă nu intra în cursă, putea să piardă partidul tocmai pentru că a lăsat AUR fără candidat.

De aceea, nu se pune problema retragerii lui Simion în favoarea lui Gavrilă. În plus, una este să nu intri în cursă pentru a-l susține pe Georgescu și alta să cedezi pentru Gavrilă.

Simion este între ciocan și nicovală, dacă se retrage în favoarea Anamariei Gavrilă ar însemna finalul lui de lider AUR. Cele două partide sunt în concurență și un astfel de gest din partea lui Simion ar putea fi perceput ca o trădare.

Ambițioasa doamnă Gavrilă

În ce o privește pe Anamaria Gavrilă, probabil că își face un calcul rece de politician cum are de câștigat mai mult, spune analistul politic Ovidiu Voicu.

Cred că amândoi așteaptă un semn de la «Mesia» Georgescu, în speranța că va pune mâna pe cineva și va semnala cine este urmașul.

„Doamna Gavrilă cred că este un politician mai bun decât pare la prima vedere. A plecat din AUR după o ceartă cu Simion, și-a făcut un partid care a intrat în parlament și acum se gândește cum va câștiga mai mult: retragându-se și susținându-l pe Simion sau rămânând în cursă și crescându-și propriul proiect politic”, completează analistul politic Ovidiu Voicu.

„Cred că mai atrăgătoare e a doua variantă pentru ea, pentru că nu are nimic de pierdut. Are șansa să crească în notorietate”, adaugă el.

Tensiunile dau în clocot la AUR

În ultima perioadă, în AUR mocnește o tensiune surdă, care a atins cote de avarie după eliminarea din cursă a extremistului Călin Georgescu.

Unul dintre contestatarii lui George Simion este Claudiu Târziu, cofondator al partidului, care a criticat faptul că AUR a mers exclusiv pe mâna lui Georgescu și nu și-a asigurat din timp o alternativă, un așa-numit plan B.

Relațiile dintre cei doi s-au înrăutățit în așa măsură încât Târziu pune problema plecării din partid. Evident, nu cu mâna goală, ci împreună cu acei membri care îl susțin și sunt împotriva lui George Simion.

George Becali a reintrat în Parlament la finalul anului 2024.
George Becali a reintrat în Parlament la finalul anului 2024.

Riscul scindării partidului este unul serios, după cum atrage atenția George Becali, care spune că va își va face un partid suveranist.

„Voi face eu o mișcare suveranistă care va prelua toată mișcarea suveranistă. Voi face un partid politic. El va pierde partidul cât de curând”, a declarat Becali la un post de televiziune.

Până atunci însă se pune întrebarea cum va fi influențat electoratul suveranist de aceste certuri, de lipsa de unitate, de incertitudinea care planează asupra candidaturii și, nu în ultimul rând, de dispariția completă din spațiul public lui Călin Georgescu.

Indiferent cine va candida, vom asista la o demobilizare a electoratului, care a rămas „fără candidatul mesianic”, explică analistul Ovidiu Voicu.

Din punctul acestuia de vedere este posibil ca o parte a electoratului să nu meargă la vot.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG