Linkuri accesibilitate

Gara de Nord | Cheia care învârte mersul trenurilor în România a ruginit. Cum circulă trenurile în această vară


Gara de Nord | Cheia care învârte mersul trenurilor în România a ruginit. Cum circulă trenurile în această vară
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:31 0:00

Inaugurată în urmă cu peste 150 de ani, Gara de Nord nu a mai fost modernizată de zeci de ani. Curăţenia din gară lasă de dorit. Într-o zi toridă, aerul e de nerespirat, şinele de tren sunt şi ele curbate pe alocuri.

Europa Liberă a fost joi, 23 iunie, în incinta gării de unde pleacă și sosesc zilnic peste 10.000 de călători. Majoritatea trenurilor cu sosire programată în intervalul 18-19.30 aveau întârziere, influențând în unele cazuri și ora plecării, dacă ruta urma să fie operată la scurt timp de același tren. Programat la 17.29, rapidul București-Pitești de exemplu a plecat cu 70 de minute mai târziu.

Condițiile din principala gară a României, cu aspect mai degrabă de secol XIX decât unul contemporan, după cum admit și reprezentanții CFR și ai Ministerului Transporturilor, nu fac decât să reflecte decăderea transportului feroviar din ultimele decenii în România.

Trenurile CFR Călători au ajuns în 2019 la întârzieri ce totalizau peste 4 ani. Starea locomotivelor companiei de stat - cu vechime medie între 38-48 de ani, în funcție de tip - viteza medie de 45 km / oră și aerul condiționat care nu face față pe multe trenuri contribuie din plin la atractivitatea scăzută a transportului de cale ferată în România.

După 1990 în România nu s-a mai investit aproape deloc în șine, trenuri și gări, subliniază Ministerul Transporturilor, care promite revitalizarea căilor ferate - peste 100 de trenuri noi, electrificare de căi ferate, reparații a șinelor și ridicare a restricțiilor de viteză - cu miliarde de euro investite până în 2030 prin programate cu bani europeni.

Inclusiv pentru Gara de Nord a fost lansată în acest an o licitație de modernizare a clădirilor, de aproape 100 de milioane de euro. Lucrările vor dura peste 5 ani, iar peroanele și șinele vor fi și ele modernizate într-o a doua fază.

De asemenea, până la finalul anului ar trebui dat în folosință și podul peste Argeș de pe primul traseu de cale ferată din România, București-Giurgiu. Avariat în 2005, a stat nereparat peste 15 ani, iar trenurile se deplasează pe un traseu deviat, mai lung cu o oră.

Până ca aceste investiții să se concretizeze, operatorul feroviar de stat stă la mâna suplimentării de fonduri pentru a nu intra în incapacitate de plată, cu pierderi și datorii de sute de milioane de lei, iar călătorii de pe trenuri, fie navetiști sau călători ocazionali, strâng din dinți, sperând că va veni și ziua în care călătoriile cu trenul vor deveni mai rapide și mai confortabile.

Pe lângă aspectul mai degrabă de secol XIX decât unul contemporan, după cum admit și reprezentanții CFR și ai Ministerului Transporturilor, poate și mai deranjante sunt întârzierile trenurilor care pornesc sau ajung aici.

După 1990, în șinele, locomotivele și trenurile și gările de cale ferată nu s-a mai investit, mai deloc după cum admit și reprezentanții Ministerului Transporturilor.

XS
SM
MD
LG