În urmă cu zece ani, mișcarea activistă ucraineană numită Automaidan nu exista. Șefa mișcării, Katerina Butko, visează la ziua în care mișcarea va dispărea, pentru că asta ar însemna că munca ei s-a terminat.

„Misiunea principală căreia îi este dedicată organizația noastră este desființarea - atunci când organismele de stat vor putea funcționa corect fără o supraveghere publică constantă”, spune Butko pentru RFE/RL într-un interviu acordat în biroul din Kiev al ONG-ului anticorupție.

Viața adultă a lui Butko coincide cu traiectoria Ucrainei de-a lungul ultimelor două decenii turbulente.

Era elevă de liceu în 2004 și a fost printre sutele de mii de ucraineni care au ieșit în stradă în timpul Revoluției Portocalii - protestele pașnice care au dus la o decizie judecătorească care a anulat alegerile marcate de fraude masive. Decizia a fost urmată de un tur de scrutin repetat, în care candidatul pro-occidental Viktor Iușcenko l-a învins pe rivalul său, Viktor Ianukovici, favorizat de Rusia.

Dar mandatul lui Iușcenko s-a transformat într-o dezamăgire pentru mulți ucraineni care sperau la schimbare. Corupția a persistat pe măsură ce luptele politice interne au împiedicat reformele, iar interferența rusă a crescut. În acest context, Ianukovici a câștigat alegerile prezidențiale din 2010.

Pe 21 noiembrie 2013, în urma unei puternice influențe a Kremlinului, Ianukovici a spulberat speranțele pentru legături mai strânse cu Occidentul: a renunțat la un acord de asociere cu Uniunea Europeană și a promis să construiască relații comerciale mai puternice cu Rusia.

A doua zi, Butko – care își începuse cariera în relații publice și publicitate – era din nou pe străzi.

Ea s-a alăturat mulțimii în creștere care a ieșit să protesteze în Piața Independenței din Kiev, transformând ceea ce fuseseră până atunci demonstrații anticorupție relativ mici într-o mișcare masivă cunoscută sub numele de Euromaidan sau Maidan.

Protestele, cunoscute acum în Ucraina și sub numele de Revoluția Demnității, au atras mulți oameni care până atunci nu erau interesați de politică sau implicați în ea.

„Oamenii pe care îi cunoșteam s-au adunat cu cereri clare: opriți alinierea cu Rusia!”, spune Kostantin Kliațkin, care are acum 32 de ani.

Indignare îndreptățită

El povestește că, asemenea colegilor săi protestatari, era îngrozit de decizia lui Ianukovici de a se apropia de Rusia și de a crea o uniune vamală dominată de Kremlin. Era un regres substanțial pentru o țară care scăpase cu bucurie de sub jugul Moscovei - în 1991 - și în care mulți priveau spre un viitor legat de Europa și Occident.

„De ce Rusia? Nu am putut înțelege acest lucru [și] a provocat o indignare îndreptățită”, spune Kliațkin.

Regizor experimentat de filme documentare, cu numeroase proiecte legate de evenimentele actuale din Ucraina, Kliațkin spune că, înainte de mișcarea Euromaidan, era un „cetățean inconștient” care doar repeta opiniile părinților săi.

„Noțiunea care ni s-a impus a fost că n-avem nicio treabă cu politica. Perspectivă care m-a făcut să cred că nu există nicio modalitate de a influența ce fac politicienii”, a declarat el pentru RFE/RL.

Viktor Ianukovici și guvernul lui au ignorat aspirațiile protestatarilor. Pe 30 noiembrie 2013, au mers mai departe: forțele de securitate au atacat tabăra activiștilor de pe Maidan - sub pretextul instalării unui pom de Crăciun - bătând studenți și alți demonstranți care rămâneau acolo peste noapte.

Dispersarea în forță a demonstrației pașnice a schimbat totul și a declanșat proteste mult mai mari – la Kiev și în toată Ucraina – împotriva guvernului Ianukovici. Contrar scopului Guvernului, a atras sute de mii de oameni pe Maidan.

„Ne-am dat seama cu toții că nu vrem să trăim într-o țară în care bătutul oamenilor este posibil sau în care traiectoria țării, construită de-a lungul deceniilor, poate fi anulată printr-un singur decret al țarului”, spune Kliațkin.

Proteste pe șoșele

Tot atunci a apărut mișcarea Automaidan, aripa mobilă a Euromaidanului, cu șoferi din toată țara adunați în convoaie de mașini și camioane. Katerina Butko i s-a alăturat, oferindu-și ajutorul ca specialist în comunicare.

Unele dintre cele mai notabile proteste Automaidan au avut loc la sfârșitul lunii decembrie 2013, când șoferii au ajuns în zona de lângă Mejihiria, proprietatea luxoasă din afara Kievului care a servit drept reședință a lui Ianukovici. Butko estimează că au fost acolo până la 4.000 de automobile.

Guvernul a încercat fără succes să înăbușe protestele în extindere, trimițând la închisoare sau amendând activiștii pentru presupuse încălcări ale legii.

Pe măsură ce tensiunea dintre demonstranți și stat creștea, Kliațkin, student la regie TV la acea vreme, s-a alăturat Babylon'13, un colectiv de cineaști care s-au adunat pe Maidan. Ei au documentat viața de zi cu zi a protestului și și-au încărcat filmările pe Internet.

„Fiecare persoană a contribuit – unii tăiau lemne, în timp ce alții, ca noi, filmau pentru a se asigura că această poveste este auzită”, spune Kliațkin despre atmosfera puternică de comunitate și coeziune de pe Maidan, văzută ca un precursor al unității care a permis Ucrainei să se apere împotriva invaziei pe care Rusia a lansat-o în 2022.

Vitalie Cherniavski, în vârstă de 35 de ani, specialist IT, acum soldat, și-a găsit și el misiunea pe Maidan. În timp ce Guvernul a desfășurat provocatori anti-protest pe străzile Kievului, Cherniavski s-a alăturat unui grup de autoapărare în districtul Kiev unde locuia, participând la patrule pentru a menține ordinea.

„Suta sfântă”

Împreună cu patrularea pe străzi, activiștii Automaidan au continuat să organizeze proteste în apropierea locuințelor oficialilor de stat.

„Ar fi putut ignora protestele de la Maidan, dar nu au putut ignora protestele care au loc în curțile lor”, spune Butko.

Maidanul a funcționat ca o comunitate până la o izbucnirea violențelor, în perioada 18-21 februarie 2014, când forțele guvernamentale au atacat protestatarii și zeci de oameni au fost uciși.

În total, au fost uciși peste 100 de oameni - au ajuns să fie cunoscuți sub numele de „Suta sfântă”. În plus, cifrele oficiale arată că 17 ofițeri de poliție și securitate au murit în timpul serviciului în perioada 18 februarie - 2 martie 2014.

Încercarea guvernului de a dispersa Maidanul cu forța a eșuat. Protestatarii au ripostat și au reușit să apere Piața Centrală.

Pe 21 februarie, Ianukovici a fost de acord cu organizarea de alegeri anticipate, iar apoi a fugit în Rusia.

Vladimir Putin a răspuns la căderea lui Viktor Ianukovici ordonând ocuparea Crimeei și alimentând sentimentul anti-Kiev în estul și sudul Ucrainei. Războiul dintre forțele guvernamentale și luptătorii susținuți de Rusia a izbucnit în Donbas în aprilie 2014.

Cu puțin timp la dispoziție pentru a sărbători sfârșitul erei Ianukovici, grupurile societății civile născute pe Maidan s-au trezit luptând un război pe două fronturi: împotriva agresiunii rusești și împotriva unui inamic intern, corupția, pe care mulți au simțit-o ca pe o interferență a Moscovei.

„Din păcate, corupția pătrunsese în fiecare sector din Ucraina, de la biroul președintelui până la grădinițe”, spune Butko.

Automaidan și organizațiile care împărtășesc aceeași viziune cereau reformarea organelor de aplicare a legii și a sistemului judiciar, pe care le considerau esențiale pentru eliminarea corupției în alte domenii.

„La Maidan, am văzut cu ochii noștri că nu există dreptate. Prin urmare, instanțele sunt cele pe care ar trebui să ne concentrăm mai întâi”, spune Butko.

Cerniavski a ajuns rapid să fie dezamăgit de Ucraina post-Maidan și de ceea ce descria ca fiind revenirea unui sistem în care corupția și oligarhia dețin controlul. La aproximativ trei luni după deznodământul din februarie 2014, s-a înrolat în Batalionul Donbas, o unitate compusă din voluntari civili.

„Mâna Rusiei în Ucraina”

În timpul serviciului militar, spune Cerniavski, a întâlnit oameni proactivi. Guvernul, pe de altă parte, în opinia sa, rămăsese pasiv în contracararea atacului Rusiei asupra suveranității Ucrainei.

După ce a supraviețuit unei bătălii chinuitoare, în august 2014, lângă Ilovaisk, în regiunea Donețk, unde forțele ruse au înconjurat unitățile ucrainene și le-au atacat în ciuda unui acord privind un coridor sigur, Cerniavski s-a întors la viața civilă. A simțit, spune el, că ar putea fi mai util în lupta împotriva agresiunii rusești din Kiev decât pe câmpul de luptă. A devenit asistentul unui parlamentar din Rada Supremă, parlamentul Ucrainei.

„Duceam un război pe hârtie împotriva corupției”, povestește Cerniavski. „Corupția și proasta gestionare au fost mâna Rusiei în Ucraina, împiedicându-ne să câștigăm în prima linie.”

Reforma a inclus introducerea unei infrastructuri pentru combaterea corupției: Biroul Național Anticorupție pentru investigarea corupției la nivel înalt, Parchetul specializat Anticorupție și Agenția Națională pentru Prevenirea Corupției, al cărei scop e să pună în aplicare politica anticorupție.

Ulterior, pe măsură ce investigarea cazurilor de corupție a fost tergiversată în instanțe, a fost creată o instanță anticorupție separată, care să se ocupe de cazurile la nivel înalt.

Organizațiile societății civile, precum Automaidan, au devenit cei mai importanți susținători ai reformei. Dar progresele erau lente, iar eforturile de reformă judiciară întâmpinau opoziție din partea judecătorilor din vechea gardă și a organismelor judiciare cheie.

Cu toate acestea, viața a continuat, în ciuda războiului din est. Tulburările din 2014 au făcut loc, pentru unii, unui sentiment de normalitate. Au existat perioade în care cinematografia din Ucraina era înfloritoare, a spus Kliațkin, iar Cherniavaski s-a întors la cariera sa IT, după mandatul primului Parlament post-Maidan.

Și apoi a venit invazia Rusiei.

De-a lungul anilor de război din Donbas, Maidanul din Kiev a fost transformat într-un loc în care soldații uciși în lupte au fost onorați înainte de înmormântare. De la invazia din 24 februarie 2022, piața a fost martora a și mai multor înmormântări.

În iunie 2022, Roman Ratușni, unul dintre cei mai tineri activiști Maidan, a fost eolgiat ca erou în aceeași piață în care protestase cu opt ani în urmă. Plecase voluntar pe front după începerea războiului și a fost ucis într-o luptă din regiunea Harkov, la numai 24 de ani.

Mulți alți activiști ai Maidanului – inclusiv Cherniavski, aproximativ 40 de membri activi ai Automaidanului și câțiva membri ai Babylon'13 – s-au alăturat și ei forțelor armate după invazia Rusiei.

„Încercăm să-i sprijinim cât de mult putem”, a spus Kliațkin. „Dronele sunt cruciale. Dacă o dronă este distrusă, viața unei persoane este salvată”.

Războiul pătrunde acum în fiecare aspect al vieții, iar consecințele lui sunt prezentate în fiecare documentar pe care Kliațkin și colegii săi îl produc, inclusiv unul care arată evenimentele din primele zile ale ocupării Crimeei de către Rusia.

„Nu ne mai putem întoarce”

Războiul afectează și eforturile de reducere a corupției.

„Nu sunt sigur că vreo altă țară ar fi capabilă să poarte război împotriva unei țări mult mai mari, cu o capacitate militară semnificativ mai mare și, simultan, să facă și reforme”, spune Butko.

Un semn important al progresului, crede ea, este că judecătorii nu mai sunt de neatins.

„Acum zece ani, era dificil să ne imaginăm că șeful Curții Supreme va fi reținut pentru luare de mită, dar acum el e în arest preventiv”, spune Butko, adăugând că s-au înregistrat progrese substanțiale în reforma judiciară.

Între timp, evenimentele Maidanului continuă să aibă ecouri.

În octombrie, anchetatorii au încheiat dosarul împotriva oficialilor din epoca Ianukovici acuzați de deschiderea focului împotriva protestatarilor în perioada 18-20 februarie 2014. Dosarul a fost trimis în instanță. Separat, au fost pronunțate verdicte împotriva a cinci foști membri ai poliției speciale Berkut legate de „execuții în masă”. 35 de persoane au fost condamnate sau sunt urmărite penal pentru rolurile pe care le-ar fi jucat în violențe.

Pe frontul diplomatic, la începutul acestei luni, la 10 ani după ce Ianukovici a provocat - prin decizia prin care îndepărta Ucraina de Uniunea Europeană - declanșarea protestelor Maidan, Comisia Europeană a recomandat statelor UE să inițieze negocieri privind intrarea acestei țări în blocul comunitar.

În același timp, Butko evaluează progresul Ucrainei în raport cu prețul scump pe care țara îl plătește.

„Este mult prea mare. Plătim pentru asta cu viețile noastre”, spune ea. „Este atât de mare acum, încât nu ne mai putem întoarce, putem merge doar înainte”.