Linkuri accesibilitate

Georgia. Parlamentul votează o lege restrictivă împotriva comunității LGBT


Prim-ministrul Georgiei, Irakli Kobakidze, a promovat legea care restricționează drepturile comunității LGBT.
Prim-ministrul Georgiei, Irakli Kobakidze, a promovat legea care restricționează drepturile comunității LGBT.

Parlamentarii din Georgia au aprobat în a treia și ultima lectură noi legi care limitează drepturile LGBT și permit interzicerea evenimentelor comunității, cum ar fi marșurile Pride, relatează RFE/RL. Votul a fost boicotat de opoziție, adâncind polarizarea politică de dinainte de alegerile parlamentare din octombrie.

Pachetul de modificări legale, care a venit sub titlul „Despre valorile familiei și protecția minorilor”, modifică 18 legi actuale, inclusiv cea privind libertatea de exprimare și funcționarea radiodifuziunii publice.

Textele de lege interzic adunările publice care promovează noțiunea de identificare a unei persoane cu un alt gen decât „sexul său biologic” sau orientarea homosexuală.

Diplomatul UE Josep Borrell a cerut miercuri Georgiei să retragă proiectul de lege privind „valorile familiei” și a denunțat limitarea drepturilor LGBTQ.

„Fac apel la Georgia să retragă această legislație, care deturnează și mai mult țara de la calea sa în UE”, a scris Borrell pe X.

Inițiativa a fost înaintată de partidul de guvernământ Visul Georgian și a trecut cu un vot de 84-0, în condițiile în care opoziția boicotează funcționarea camerei din luna mai.

Atunci parlamentarii Visul Georgian au aprobat un proiect de lege privind „influența străină” pe care opoziția și guvernele occidentale îl aseamănă cu legea „agenților străini” folosită de autoritățile ruse pentru a reprima disidența.

Statele Unite și alte state occidentale și-au exprimat îngrijorarea cu privire la legea „influenței străine”, care cere organizațiilor cu mai mult de 20% din finanțarea lor din străinătate să se înregistreze ca „agenți de influență străină”.

Pe 16 septembrie, Statele Unite au impus sancțiuni peste 60 de georgieni, inclusiv doi membri ai guvernului, despre care au spus că au „subminat” democrația și drepturile omului în țară.

Prim-ministrul Irakli Kobakidze s-a întâlnit pe 17 septembrie cu ambasadorul american Robin Dunnigan și a avertizat că Georgia și-ar putea revizui legăturile cu Statele Unite ca răspuns la noile sancțiuni.

Uniunea Europeană a reacționat la adoptarea proiectului de lege privind „influența străină” prin întreruperea negocierilor de aderare la UE, în timp ce Statele Unite au vorbit despre o „revizuire cuprinzătoare” a relațiilor cu Georgia.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG