Linkuri accesibilitate

Germania urmează să ceară autoizolare voluntară înaintea vizitelor de Crăciun


Germania s-a confruntat cu numeroase pedepse după înăsprirea restricțiilor în luna noiembrie
Germania s-a confruntat cu numeroase pedepse după înăsprirea restricțiilor în luna noiembrie

Guvernele regionale din Germania au ajuns la un acord pentru măsuri care să ofere un grad de normalitate de Crăciun, dar în condițiile în care populația respectă restricțiile extinse și apelul la disciplină în săptămânile premergătoare sărbătorilor de iarnă.

După numeroase dezbateri și negocieri, un document cu acțiunile propuse de 16 premieri regionali a fost redactat, scrie agenția dpa care a consultat documentul.

El prevede că membrii unei gospodării se pot vedea cu până la 10 persoane în perioada 23 decembrie - 1 ianuarie. Copii până în 14 ani sunt excluși de la aplicarea măsurii.

Liderii regionali, ale căror administrații sunt responsabili de aplicarea măsurilor în respectivele regiuni, apelează la populație să se autoizoleze pentru câteva zile înainte de Crăciun, pentru a preveni infectările la adunările de sărbători.

Angajatorii și școlile sunt rugați să fie flexibili și să permită oamenilor să stea acasă premergător Crăciunului.

Autoritățile locale vor ca focurile de artificii să fie interzise în spațiile publice aglomerate, oprind unele festivități tradiționale de Anul Nou din Germania.

Decizia finală privind măsurile va fi luată miercuri, când liderii locali vor discuta răspunsul la nivel național în fața pandemiei de coronavirus cu cancelarul Angela Merkel.

Măsurile actuale de carantină implementate pentru noiembrie - printre care închiderea barurilor, restaurantelor și a spațiilor de recreere, precum și limitarea adunărilor - vor fi cel mai probabil extinse.

În fapt, cele 16 state militează pentru o mai restrictivă limitare a adunărilor din 1 decembrie, pentru ca nu mai mult de cinci persoane din două gospodării diferite să se poată strânge la un loc. Și aici, excepție fac copiii.

O deciziei privind posibila introducere a măștilor în sălile de clasă este așteptată tot pentru miercuri.

Germania a reimplementat măsuri dure de limitarea a răspândirii virusului începând cu luna noiembrie când valul al doilea al pandemiei se simte în țară, la fel ca în mare parte din Europa.

Cancelarul Angela Merkel a subliniat că măsurile încă nu și-au arătat efectul dorit.

Marți, Institutul Robert Koch pentru controlul bolilor a raportat 13.554 de noi infectări care duc totalul de la debutul pandemiei la 942.687 de cazuri. Bilanțul zilnic este în ușoară scădere față de săptămâna anterioară, când au fost raportate 14.419 cazuri.

Numărul deceselor a crescut marți cu alte 249 de victime care duc la un total de 14.361.

XS
SM
MD
LG