Linkuri accesibilitate

Germina Nagâț, colegiul CNSAS: Pot să apară elemente noi în cazul unor persoane cu decizie de necolaborare cu Securitatea


Germina Nagâț, membră în consiliul CNSAS și fostă directoare a Direcției de Investigații
Germina Nagâț, membră în consiliul CNSAS și fostă directoare a Direcției de Investigații

Europa Liberă: Doamna Germina Nagâț, sub ce formă va avea loc predarea către CNSAS a dosarelor de siguranță națională?

Germina Nagâț: Nu-mi pot imagina altă manieră de predare decât cea pe care am practicat-o și până acum, adică dosarele de siguranță națională se discută în comisii mixte, la care participă și reprezentanți ai deținătorilor, indiferent de ce deținător este vorba, și reprezentanți ai CNSAS-ului. Deci varianta predării în acest moment cu camionul a dosarelor de siguranță națională este o fantezie, nu se poate petrece așa ceva, pentru că așa este legea, care prevede în mod expres la un articol separat întrunirea în comisii mixte.

Europa Liberă: Dar în aceste zile, cu camionul cum spuneți dvs., ce fel de dosare au ajuns la CNSAS?

Germina Nagâț: Dosare care nu au fost predate până acum, fără ca ele să intre în categoria siguranță națională. În fiecare an se fac preluări, de mai mare sau mai mică amploare, deci preluarea de material arhivistic, în sine, nu este un fapt excepțional. Acum este diferită amplitudinea acestei predări, faptul primim atât de multe deodată și sperăm că acest ”deodată” înseamnă că ne apropiem și de un final al preluării arhivei Securității, adică nu vom mai avea supriza că peste nu știu câți ani să descoperim că mai erau 500 de m liniari de arhivă nepredați.

.Europa Liberă: Care dosare sunt mai importante din punctul de vedere al CNSAS-ului, acestea care au fost la siguranță națională?

Germina Nagâț: Din punctul meu de vedere, toate sunt în egală măsură foarte importante, prentru că așa cum s-a mai văzut în unele cazuri discutate public, poți să găsești materiale foarte importante, decisive într-o verificare de interes public, în orice fel de dosar. Poți să găsești în dosarul unui necunoscut, al unei persoane fără niciun profil public, probe care să te conducă la trimiterea în instanță a unei alte spețe, cum s-a petrecut în multe deconspirări faimoase, unele la zi, altele mai vechi. Dacă vă mai amintiți cazul Rodica Stănoiu, nu exista un doar de titular acolo, decât de urmărire, nu avea dosar de informator și cu toate astea probele, notele informative au fost în dosare colaterale, în dosarele altor persoane. Prin urmare, nu pot să spun în ce unitate arhivistică mă așteaptă o mare surpriză. Toate sunt valoroase. Poți să ai surprize mari, foarte mari pe microfilme de dosare de urmărire al unor persoane ale căror nume nu îți spun nimic. De asemenea, poți să ai pe microfilme, angajamente de colaborare care nu mai sunt fizic, în dosarele de rețea, s-au distrus, din diverse motive. Putem discuta separat asta. Deci microfilmul iarăși e o piesă foarte importantă. Recent, periind pentru niște lucrări pentru Parchetul Militar, un fond aparent anost și fără semnificație, fondul corespondență, în care sunt documente trimise de la unități ale Securității către alte unități ale Securității, practic o corespondență internă, am găsit documente de la Direcția a 6-a de Cercetări Penale extraordinare cu privire la abuzuri care s-au petrecut la sfârșitul anilor `80. Cazuri de abuzuri și internări forțate în clinici psihiatrice ș.a.m.d , lucruri pe care nu le avem în dosarele individuale ale victimelor. Unele victime nici nu mai au dosar individual, dar în schimb s-au păstrat urme ale acestor orori în fondul corespondență. Nu poți să clasifici materialul arhivistic după tipul de fond și să tragi concluzii, cu privire la importanța lor. Toate sunt importante, fără nicio diferență.

Europa Liberă: De ce aceste dosare numite de siguranță națională au fost păstrate în continuare la SRI? Sub ce argument?

Germina Nagâț: Eu nu am de unde să știu sub ce argument nu au ajuns ele până acum la noi, pentru că nu făceam parte din echipa care discuta aceste situații cu partenerii noștri, și nu e vorba doar de SRI, că ar trebui să urmeze, după părerea mea, și o discuție și cu alți deținători de arhivă, de mare interes pentru CNSAS, cum ar fi Ministerul de Interne. Nu vă pot răspunde la întrebarea asta. Constat, însă, că s-a produs o schimbare și mă bucur să văd că unii se țin de cuvânt când promit ceva. Nouă ni s-a promis această preluare cu prilejul unei discuții publice, declanșate în 2017 de Andrei Ursu și de doi colegi ai mei, Mădălin Hodor și Mihai Demetriade. S-a făcut o promisiune chiar la Timișoara, dacă îmi amintesc bine, și în sfârșit, se materializează. Nu pot decât să mă bucur. De ce nu s-a întâmplat asta cred că trebuie să îi intrebați pe cei care au avut puterea să facă predare mai devreme și nu au făcut-o.

Europa Liberă: Spuneați că putem să ne așteptăm la surprize. Adică am putea afla, de exemplu, informații suplimentare chiar și despre persoane care au obținut în trecut adeverințe de necolaborare cu Securitatea?

Germina Nagâț: Asta cu siguranță se va întâmpla. O preluare de amploarea asta va contribui subtanțial prin ea insăși, dar și faptul că s-a schimbat lege în iulie este declanșator de reverificare pentru multe spețe. Nu se puteau face reverificări până în iulie anul acesta pentru categorii de funcții publice pentru care s-au dat anterior, pe legea veche, decizii de necolaborare. Nu se puteau relua, pur și simplu. Deci tot ce am preluat de la momentul schimbării legii în 2008, de pildă, până la această mare preluare, era inutilizabil, în cazul multor persoane. CNSAS-ul avea elemente noi, dar nu le putea folosi, ceea ce era îngrozitor și nedrept, și dacă vreți, și neconstituțional. Nu cred că era în regulă să nu poți face reverificarea decât pentru anumite funcții publice și nu pentru toate. Sigur că ne putem aștepta la surprize, prin simplu fapt că putem reverifica în mod legal și putem exploata tot ce avem. O problemă pentru noi va fi să sistematizăm ce am primit și să instrumentalizăm într-un timp cât mai scurt. Din păcate, numărul nostru de angajați este în scădere continuă și volumul de muncă în continuă creștere. Asta este o mare problemă. Poate că multă lume se întrebă, bun aveți ditamai arhiva, a treia din Europa și nu produceți rezultate pe măsură, dar nu își pune nimeni întrebarea câtă lume mai lucrează la CNSAS. Fiind debandada din salarizarea în funcțiile publice, mulți colegi ai noștri au plecat tot la stat pentru că primesc salarii și cu 30% mai mari decât primesc aici. E o mare problemă.Cred că am pierdut 10% în ultimii ani, cel puțin, dacă nu mai mult.

Europa Liberă: Ce garanție vom avea că SRI-ul predă în integralitate arhiva?

Germina Nagâț: Ca să putem răspunde la întrebarea asta, ar trebui să avem un inventar valabil la data de 1 ianuarie 1990 sau 22 decembrie 1989 și să ne raportăm la acel inventar, să vedem cât am primit și să scădem, ori noi nu avem acest inventar. Din păcate, după 30 de ani, încă nu știm, ce era cantitativ vorbind, în arhiva Securității la momentul Revoluției, ca să putem știi ce s-a pierdut pe drum, sau ce s-a ars, împrăștiat, sau ce s-a ascuns eventual. Nu avem nicio garanție. Merg pe buna credință și pe cuvântul de onoare pe care cineva, o instituție și reprezentații ei îl au în fața cetățenilor români.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG