“Liste ca aceasta n-ar trebui să existe”, a scris ieri seară Greta Thunberg pe Twitter, ca răspuns la un articol din Politico care spune că presa maghiară trebuie acum să ceară permisiunea cenzurii pentru a scrie despre ea. “Dar din moment ce există, e propbabil o onoare să figurezi pe ele.”
Greta Thunberg este în drum spre Bruxelles, într-un moment în care iarna cea mai blândă de 200 de ani încoace s-a încheiat.
În Belgia, pentru prima oară, temperatura nu a coborât în această iarnă în nici o singură zi sub 0 grade.
În Franța, cum o anunță Le Monde, au murit deja trei oameni și sunt aproape 200 de cazuri confirmate. Cum o amintește tot Le Monde, bilanțul mondial depășește acum 3.000 de morți, dintre care 52 în Italia, țara europeană cea mai afectată și mai infectată.
În Italia, La Repubblica scrie că 500 de noi cazuri au fost înregistrate într-o singură zi, dar că nu e încă motiv de panică.
Corriere della Sera scrie despre regulile elementare de igienă care trebuie respectate, dar recunoaște că în cele din urmă rețelele sociale vor avea ultimul cuvânt.
Despre un alt soi de igienă, cea politică: Monika Hohlmeier, șefa comitetului bugetar din Parlamentul European, a spus că premierul Cehiei, milionar suspectat de fraudă cu fonduri europene Andrej Babiš, folosește un periculos tip de “hate speech” atunci când îi numește pe europarlamentarii cehi care îl critică drept “trădători”, iar pe ea a numt-o “nebună”.
La Londra, cea mai eurofilă publicație, The Guardian, încearcă să-și liniștească cititorii, spunându-le că ziarul va rămâne pro-Europa, în vreme ce The Telegraph, ziarul în care scrie Boris Johnson, scrie pe o notă care amintește atitudinea presei din Rusia față de Putin despre măsurile luate de Johnson împotriva coronavirus.
Pe un ton similar, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a spus ieri că el a respins un miliard de euro din partea UE pentru a reține refugiații Din Siria, Irak și alte părți, dar că a refuzat demn.
În sfârșit, în Franța se mai scrie încă despre ceremonia premiilor César și acordarea premiului pentru cel mai bun regizor lui Roman Polanski, pentru filmul J’accuse. Acuzat de viol, regizorul de origine poloneză Polanski, care a fugit din SUA acum mai bine de patru decenii (în 1978), unde se afla în proces pentru violul unei minore, nu s-a prezentat în seara acordării premiului, când multe actrițe și militanți și militante #MeToo au părăsit sala în semn de protest.
Actorul Lambert Wilson se arată însă foarte critic: «Nu pleci în mijlocul ceremoniei pentru că a primit Polanski un premiu».
Facebook Forum