Linkuri accesibilitate

Ministrul Transporturilor: Noii șefi ai companiilor pot răspunde și penal pentru lipsa de performanță


Ministrul Transporturilor: Noii șefi ai companiilor pot răspunde și penal pentru lipsa de performanță
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:43 0:00

Guvernul și-a asumat prin PNRR să numească noi conduceri profesioniste în companiile de stat. Ministerul Transporturilor a anunțat că a terminat primele selecții. Unii dintre noii șefi sunt oameni abonați la funcții publice, cu legături politice.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat pentru Europa Liberă că selecția pentru noii șefi ai companiilor din subordinea sa a fost făcută de o firmă privată care a participat la o licitație.

„ A fost un concurs public, dovadă cred că la CNAIR au fost 40 și ceva de înscrieri, dacă nu mă înșel. La CFR tot aproape 40. A rezultat un punctaj, nu făcut de Sorin Grindeanu și nu făcut de cineva din minister.”

Grindeanu susține că procedura impusă de PNRR nu lasă loc la niciun fel de nereguli în selectarea noilor șefi.

„Nu poți să iei pe cineva de pe ultimul loc, să zicem, o persoană nouă, și să o pui în Consiliul de Administrație. Există un alt criteriu pe care putem să îl aplicăm decât legea pe care o avem în vigoare? Toată lumea spunea să aplicăm guvernanța corporativă, adică Legea 109. Am făcut acest lucru.”

Ministrul susține că performanța celor aleși se va măsura, iar răspunderea lor este foarte mare.

„Se schimbă și responsabilitatea membrilor selectați prin Legea 109 în aceste consilii de administrație, pentru că este și responsabilitatea lor de toate tipurile, inclusiv penală, dacă nu vor fi respectate criteriile de performanță care se aprobă în aceste consilii de administrație.”

XS
SM
MD
LG