Măsurile au fost anunțate de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, la finalul ședinței de joi a Executivului.
Printre acestea se află și dreptul de a conduce tractoare pe drumurile publice acordat deținătorilor de permise categoria B. Tractoarele agricole sau forestiere vor putea circula pe drumurile publice dar cu o viteză maximă de 40 de kilometri pe oră.
De asemenea, au fost acordate de la bugetul de stat granturi pentru compensarea creșterii prețurilor de producție, recoltare, transport și depozitare a recoltei agricole vegetale primare pentru culturile din toamna anului 2022 și recoltate în 2023.
Principalele proiecte și măsuri adoptate:
- modificări cu privire la modalitățile de realizare a controlului prin cântărire la punctele de trecere a frontierei;
- stabilirea unor limite în conformitate cu legislația europeană, așa cum există și în alte state membre ale Uniunii Europene, privind toleranțele pentru depășirea greutății camioanelor;
- acordarea de intervale de depășire a masei maxime total admise până la care nu se aplică sancțiuni contravenționale și nu se impune autorizarea circulației acestor vehicule;
- clarificarea unor aspecte privind efectuarea inspecției tehnice periodice a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România;
- atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere;
- corelarea unor dispoziții privind încheierea și executarea contractului de transport pentru transporturile naționale;
„Știu că pentru publicul general aceste lucruri pot fi foarte încifrate, însă sunt sigur că transportatorii care au discutat cu autoritățile în aceste zile înțeleg foarte bine despre ce este vorba. Sunt soluții, repet, convenite cu reprezentanții transportatorilor și, de altfel, Ministerul Transporturilor va avea, în cursul zilei de astăzi și în perioada următoare, o serie de comunicări pentru a intra în detaliile tehnice de interes pentru categoriile vizate de aceste decizii luate astăzi în ședință de Guvern”, a spus Mihai Constantin.
De asemenea, a fost adoptată acordarea unui grant care să compenseze creșterea costurilor de producție, recoltare, transport și depozitare a recoltei agricole vegetale primare, obținută la culturile înființate în toamna anului 2022 și recoltate în 2023.
Acest grant va fi acordat pentru cel mult 162.640 de beneficiari și constă în plata compensatorie pe suprafață în echivalentul în lei a 100 euro pentru fiecare hectar.
El se acordă unei întreprinderi care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole pentru suprafețe de teren arabil cultivate în toamna anului 2022.
Valoarea maximă a grantului direct acordat fiecărei întreprinderi beneficiare nu poate depăși echivalentul în lei a 280.000 de euro, iar suma totală a acestei scheme este de 1,2 miliarde lei, reprezentând echivalentul a 243,2 milioane de euro. Banii vor fi acordați de bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii grantului sunt:
- depunerea unei cereri de plată pentru o suprafață determinată de minimum un hectar, pentru una sau mai multe dintre culturile prevăzute în ordonanța de guvern;
- beneficiarii trebuie să ateste că nu sunt în dificultate, adică nu sunt în lichidare sau în faliment la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat, în baza evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului.
O altă ordonanță de urgență aprobată de Guvern are în vedere modificarea și completarea unor acte normative referitoare la categoriile de permis de conducere disponibile în România pentru tractoare și vehicule agricole.
În speță, este vorba despre echivalarea permisului categoria B cu permisul TR 1, categorie nou introdusă, care va permite conducerea tractoarelor agricole sau forestiere cu o viteză maximă de 40 km/h pe drumurile publice.
De asemenea, se vor echivala categoriile B și TR cu categoria TR 1 în permisul de conducere.
Anterior ședinței de la Palatul Victoria, Executivul a anunțat miercuri că un subiect rămas în analiză se referă la restituirea parţială către operatorii de transport a accizei la carburant, dar consultările vor continua cu întâlniri de lucru la nivelul Ministerelor Transporturilor şi Finanţelor.
Negocierile pentru protestele transportatorilor și fermierilor care au început în urmă cu 9 zile au fost purtat de Guvern cu: Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România, Consiliul Naţional al IMM-urilor din România, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, Federaţia Operatorilor Români de Transport și Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale.