Linkuri accesibilitate

Guvernatorul New York-ului, Andrew Cuomo, noi acuzații de hărţuire sexuală


Andrew Cuomo a devenit unul dintre cei mai influenți democrați în timpul pandemiei

Este pentru a doua oară în ultima săptămână când guvernatorul democrat, care conduce statul New York de peste 10 ani, este acuzat de hărţuire sexuală.

Este vorba de fosta consilieră pe sănătate, în vârstă de 25 de ani, Charlotte Bennett, care a afirmat pentru The New York Times că guvernatorul ar fi hărţuit-o sexual în primăvara lui 2020. Charlotte Bennetta lucrat pentru Andrew Cuomo până în luna noiembrie a anului trecut, relatează și BBC.

Ea susține că guvernatorul în vârstă de 63 de ani i-ar fi adresat remarci care ar fi vizat legături amoroase și că ar fi întrebat-o dacă vârsta ar putea constitui o problemă. Acuze similare fuseseră făcute publice și de o altă colaboratoare, Lindsey Boylan, care susține că a fost agresată în perioada în care lucra alături de Cuomo, între 2015 și 2018.

Presa americană observă că Andrew Cuomo, o prezență extrem de vizibilă în pandemie, este sub o presiune publică uriașă.

Guvernatorul, al cărui al treilea mandat expiră la sfârşitul lui 2022, este investigat de propriul partid pentru că ar fi ascuns numărul real al deceselor de Covid din căminele de vârstnici, dar este acuzat și de bullying, chiar de actualul primar din New York.

Într-un comunicat de presă Andrew Cuomo se declară nevinovat și cere o anchetă completă.

Cuomo este membrul unei adevărate dinastii politice democrate. Tatăl său a fost la rându-i guvernator. I s-a sugerat de două ori să candideze la președinția SUA, însă a refuzat, de fiecare dată.

Vrei să primești știrile zilei pe e-mail?

Multimedia

Explozie la o navă civilă străină în portul Sulina
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:28 0:00
XS
SM
MD
LG