Vicepremierul Dan Suciu a declarat într-o conferință de presă la Arad că Guvernul a fost anunțat și își asumă textul scrisorii care a fost publicată în Financial Times.
"Scrisoarea domnului ministru Tudorel Toader reflectă exact realitatea sistemului judiciar din România, este o oglindă a ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani în sistemul judiciar. Este asumată de către Guvernul României, toate informaţiile sunt veridice şi sunt întru totul de acord cu cele menţionate acolo. Până la urmă, cred că absolut toată lumea trebuie să afle ce s-a întâmplat, nu doar o parte sau alta”, a spus noul ministru al Dezvoltării, Dan Suciu