Instituirea stării de alertă de mediu a fost motivată prin nevoia de a acționa mai rapid și a mobiliza resursele suplimentare necesare, în timp ce unda de poluare continuă să se propage în aval pe râul Nistru.
Ce s-a întâmplat și ce s-a făcut până acum
Autoritățile spun că substanțele poluante - ulei de transformatoare electrice și, posibil, combustibil de rachete - au ajuns în fluviu după atacurile rusești din 7 martie asupra centralei hidroelectrice de la Novodnistrovsk, din Ucraina.
Pe 10 martie, petele uleioase au fost observate mai întâi la Naslavcea, raionul Otaci, unde Nistrul intră în Moldova, dar și mult mai în sud, în apropierea orașului Soroca. Tot atunci au fost prelevate primele probe de apă. În ziua următoare, în amonte, a fost instalat primul baraj de captare, iar pe 12 martie Chișinăul a cerut ajutorul autorităților de la București.
Echipe de intervenție din Moldova și România au instalat în ultimele zile cel puțin cinci baraje de captare și filtre pe Nistru, în zona de nord, și au împrăștiat material absorbant. Echipamentele și materialele suplimentare au fost oferite gratuit de România.
Din 14 martie, aprovizionarea cu apă a fost sistată temporar în raioanele Soroca, Florești Sîngerei, în municipiul Bălți, precum și în localitatea Naslavcea din raionul Ocnița, până la „confirmarea calității” apei.
Locuitorilor din zonele riverane - de la Naslavcea și până la Dubăsari - pe un segment de aproape 250 de kilometri, li s-a recomandat să consume apă doar din surse sigure și să nu folosească apa din Nistru pentru activități casnice, adăparea animalelor sau pentru irigare.
Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a recunoscut, sâmbătă, că situația este mai gravă decât s-au așteptat inițial autoritățile.
Maia Sandu: „Rusia poartă întreaga responsabilitate”
Duminică seara, președinta Rep. Moldova, Maia Sandu, a scris, într-o postare pe X, că aprovizionarea cu apă a Moldovei a ajuns în pericol, după ce un atac rusesc asupra centralei hidroelectrice Novodnistrovsk din Ucraina a provocat o scurgere de petrol în râul Nistru.
„Am declarat stare de alertă ecologică și luăm măsuri pentru a ne proteja cetățenii. Rusia poartă întreaga responsabilitate”, a declarat Maia Sandu.
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat și el după ședința executivului din 15 martie că responsabilitatea pentru poluarea Nistrului o poartă Rusia.
„Ceea ce vedem astăzi nu este un accident natural, ci consecința directă a războiului de la granița noastră. Agresiunea Rusiei ne lovește tot mai tare, de la dronele care survolează spațiul nostru aerian, până la poluarea resurselor noastre naturale vitale. Vinovatul exclusiv pentru această poluare este Federația Rusă”, a spus oficialul.
Aprovizionarea cu apă a Chișinăului continuă
Autoritățile spun că nu există, deocamdată, riscuri pentru alimentarea Chișinăului cu apă potabilă, iar calitatea apei este monitorizată permanent.
Compania „Apă-Canal Chișinău” a anunțat că, în apropierea stației de captare a apei de la Vadul lui Vodă, care alimentează capitala Rep. Moldova, au fost instalate două baraje de protecție, ca măsură preventivă.
„Cu sprijinul colegilor din România au fost instalate baraje de protecție suplimentare. Astăzi, nu există niciun pericol, pentru că rezultatele analizelor sunt bune, iar dacă situația se va schimba vom veni cu recomandări suplimentare pentru a ne face rezerve dacă va fi cazul”, a precizat Hajder.
Autoritățile spun că, în zilele următoare, vor fi instalate baraje suplimentare pe lacul de acumulare Dubăsari, pentru a nu admite trecerea substanței petroliere, pe râu în jos, spre stația de la Vadul lui Vodă.
„Nu știm cât va dura”
Ministrul Mediului de la Chișinău spune că, deși starea de alertă a fost instituită pentru 15 zile, autoritățile nu pot estima cât ar putea dura acțiunea de curățare a Nistrului.
Starea de alertă de mediu vizează raioanele situate în bazinul râului Nistru: Drochia, Soroca, Sîngerei, Florești, Șoldănești, Telenești, Rezina, Călărași, Orhei, Dubăsari, Criuleni, Anenii Noi, Căușeni și Ștefan Vodă, dar și în municipiile Bălți și Chișinău.
De asemenea, sunt vizate parțial raioanele Briceni, Edineț, Ocnița, Dondușeni, Rîșcani, Glodeni, Fălești, Ungheni, Nisporeni, Hîncești, Ialoveni și Cimișlia, precum și raioanele din stânga Nistrului.
Autorităților publice locale și operatorilor de apă li s-a cerut să verifice rezervele de apă și să identifice surse alternative, acolo unde este necesar. Prioritate în aprovizionarea cu apă ar urma să aibă instituțiile critice, precum spitalele, școlile și serviciile sociale.
Sprijin internațional
Chișinăul a mulțumit României pentru sprijinul prompt și substanțial în gestionarea crizei de mediu de pe Nistru. Alături de echipele de intervenție moldovene se află 13 specialiști români. România a trimis echipamente și materiale suplimentare - sute de metri de baraje, filtre și tone de material absorbant. Asistența este oferită cu titlu gratuit.
„Ca de fiecare dată, România a răspuns prompt solicitării noastre și a demonstrat o solidaritate extraordinară. În mai puțin de opt ore, Guvernul de la București ne-a oferit sprijin, trimițând echipamente vitale și experți”, a declarat ministrul Mediului de la Chișinău.
Gheorghe Hajder a mai spus că guvernul moldovean a primit și răspunsuri din partea Norvegiei și altor țări în privința oferirii unui „suport tehnic”. Totodată, autoritățile de la Chișinău sunt în contact permanent cu partea ucraineană.
articol preluat de la Europa Liberă Moldova
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.