Linkuri accesibilitate

Guvernul promite să construiască 25.000 de noi locuințe și să reabiliteze în patru ani mai mult decât în ultimii 10


Prin programul de guvernare depus în Parlament, Guvernul condus de Florin Cîțu își propune să reabiliteze 2.000 de clădiri, în valoare de 1 miliard de lei. În cei 10 ani de funcționare ai programului de reabilitare termică, coordonat de Ministerul Dezvoltării, a fost crescută performanța energetică a aproximativ 1.800 de blocuri. Practic, guvernul Cîțu vrea acum să facă în patru ani mai mult decât precedentele executive într-un deceniu.

Până acum au trecut prin reabilitare termică circa 170.000 de apartamente, adică abia 7% din locuințele care necesită renovare, , potrivit profit.ro.

Din 2012 și până acum, statul nu a reușit să reabiliteze mai mult de 90 de blocuri pe an, ceea ce face fantezist planul noului guvern de a reabilita 2.000 de clădiri în 4 ani.

Programul de guvernare al cabinetului condus de Florin Cîțu

Un plan optimist este trasat și la capitolul care vizează construcția de noi locuințe. Guvernul Cîțu afirmă că va construi 25.000 de locuințe, în contextul în care, spre exemplu, anul trecut, statul a construit 460 de locuințe și a vândut alte 613 unități.

Extinderea rețelelor de apă și canal este un alt obiectiv din programul de guvernare al PNL-USR-PLUS-UDMR. În acest moment sunt racordate la sistemul de apă și canalizare aproximativ 53% din locuințele din România. Guvernul trece în program 8 miliarde de lei care vor fi investiți de guvern pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare pentru 750 de proiecte depuse de UAT-uri, în următorii 5 ani. Dintre cele 750 de proiecte, 150 sunt destinate mediului urban, valoarea acestora fiind peste 1 miliard de lei.

Alte obiective din programul de guvernare:

  • 70% din drumurile județene și locale vor fi modernizate în 4 ani, prin programele implementate de MLPDA;
  • 7.000 de km de drumuri județene dintr-un total de 20.000 km nemodernizați vor fi reabilitați în următorii 4 ani, fiind programate lucrări în valoare de 12 miliarde Lei;
  • 20.000 km de drumuri locale, cu o valoare de circa 20 miliarde Lei, vor fi modernizați în următorii 4 ani. Dintre aceștia, 5.000 km sunt în mediul urban, cu o valoare de 6 miliarde Lei
  • 2.500 de creșe, grădinițe și școli (construcții noi și reabilitări), cu o valoare 12,5 miliarde de Lei;
  • 40 campusuri școlare (școală, liceu, internat, teren sport, ateliere, laboratoare, cantină), cu o valoare de 2 miliarde de Lei;
  • 30 cămine studențești (10.000 locuri de cazare cu o valoare de 1,4 miliarde de Lei);
  • 8 centre universitare - reabilitare, cu o valoare de 1,5 miliarde de Lei; • 40 tabere școlare, cu o valoare de 1 miliard de Lei;
  • 40 centre de excelență, informare și documentare pentru copii (construire), cu o valoare 400 de milioane de Lei.
  • 1.450 de centre medicale în mediul rural, din 2.000 necesare la nivel național, cu o valoare de 9,5 miliarde de Lei;
  • 25 spitale județene, cu o valoare de 2 miliarde Lei – reabilitare;
  • 110 spitale municipale și orășenești, cu o valoare de 4 miliarde Lei – reabilitare;
  • 10 spitale, inclusiv maternități, cu o valoare de 4 miliarde de Lei – construire
  • În acest moment este cadastrată o suprafață de aproximativ 40% din suprafața întregii țări, iar în perioada 2021-2024 ne propunem să ajungem la un procent de peste 65%, ceea înseamnă că vor fi cadastrate în 4 ani aproximativ 6 milioane de hectare în plus, dintre care 2 milioane de hectare din fonduri proprii ANCPI și aproximativ 4 milioane hectare din fonduri europene;
  • 5 săli polivalente (2.000-16.000 locuri), cu o valoare de 1,2 miliarde de Lei;
  • 8 bazine olimpice, cu 1 miliard de Lei;
  • 5 patinoare artificiale pentru competiții (300 milioane de Lei);
  • 12 complexuri sportive, capacitate între 3.000-30.000 locuri, cu 3,5 miliarde de Lei.
  • 250 săli de sport școlare (3 miliarde de Lei);
  • 45 bazine didacticede înot (700 milioane Lei);
  • 400 baze sportive (1,8 miliarde de Lei);
  • 10 centre sportive de performanță pentru sporturi olimpice (săli de antrenament, școală, internat, cantină, școală de antrenori, centru medical) – construire, 2 miliarde de Lei



XS
SM
MD
LG