Reprezentanții Guvernului iau în calcul reintroducerea contribuțiilor la asigurările de sănătate pentru angajații din agricultură și construcții, domenii scutite în prezent de această taxă, scrie G4Media.
Faptul că sectoarele respective sunt vizate de schimbări fiscale a fost anunțat chiar de ministrul de Finanțe încă de acum trei zile.
„Avem situații în care anumiți beneficiari de facilități fiscale nu plătesc contribuția la asigurările sociale de sănătate. Sunt alții care plătesc contribuția la fondurile de pensii private, alții nu. Propunerea cu care vom merge și o vom supune discuției în Coaliție va fi aceea de aliniere a regulilor, pe care le avem în sistemul de facilități fiscale”, anunța la începutul săptămânii Marcel Boloș, la Digi24.
Ministrul nominaliza trei mari beneficiari: IT, agricultură și construcții. Domeniile au mai multe avantaje fiscale, inclusiv salariu minim diferențiat. La capitolul asigurărilor de sănătate, cei din IT plătesc în prezent contribuții, cei din agricultură și construcții, nu.
Este contextul în care se ia în calcul ca și aceste două categorii să se alinieze tendinței generale.
O întâlnire pe tema CASS în agricultură și construcții ar putea avea loc luni între prim-ministrul Marcel Ciolacu și ministrul Finanțelor, potrivit unei surse guvernamentale. Aceeași sursă a precizat pentru Europa Liberă că pe masa premierului este o listă cu măsuri care să aducă mai mulți bani la buget, din care acesta va putea să aleagă.
„Nu este vorba despre eliminarea unor facilități fiscale. PNRR ne spune că trebuie să eliminăm gradual din excepții. Ministrul Boloș a enunțat un principiu - dacă beneficiezi de sistemul public de sănătate, să plătești totuși și contribuții la sănătate. Nu a avansat deocamdată propuneri concrete”, a declarat pentru Europa Liberă o sursă apropiată de premier.
Un posibil calendar a fost deja avansat, fără prea multe detalii, de Marcel Boloș.
„Sunt două categorii de facilități fiscale, unele care pot produce efecte de la 1 septembrie, aici discutăm de cele legate de consum și venituri. Le-am împărțit tocmai în acest fel facilitățile fiscale și impactul lor – cele cu intrare în vigoare de la 1 septembrie și apoi al doilea set – cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie. Este un proces de consolidare fiscal bugetară foarte important pentru România”, a spus ministrul, tot în interviul pentru Digi24.
Marcel Boloș a evitat să detalieze la ce tip de facilități fiscale face referire. Dar a explicat într-o conferință de presă că deficitul bugetar de 2,33% „nu este o joacă” și că guvernanții „nu pot sta cu mâinile în sân”. România și-a asumat un deficit de 4,4% până la sfârșitul lui 2023.