Poliția Capitalei s-a sesizat din oficiu și a deschis, miercuri, un dosar privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, după ce mai mulți elevi de la Școala 133 s-au simțit rău din cauza igienizării care a fost făcută în unitatea de învățământ.
„Cercetările sunt efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4”, a precizat Poliția Captalei, citată de Mediafax.
22 de elevi au ajuns, marți, la spital pentru investigații, acuzând dureri de cap și disconfort respirator.
Școala 133 din Capitală a fost evacuată marți după-amiază și va rămâne închisă în această săptămână.
Igienizarea a fost făcută de Primăria Sector 4, care a precizat că firma care a făcut dezinfecția a folosit două substanțe omologate, Bionet A15 și Insektum. Analizele preliminare au arătat că, cel mai probabil, utilizarea combinată a substanțelor ar putea fi cauza stărilor invocate de elevi.
La Liceul German din Arad au fost peste 70 de copii afectați în urma deratizării
Primele cazuri au apărut la Liceul Adam Müller Guttenbrunn luni, 13 ianuarie, când la spital au ajuns peste 50 de elevi cu prurit şi edeme la nivelul feţei şi ochilor, greaţă şi vărsături. Liceul a fost închis o săptămână, iar la redeschidere, pe 20 ianuarie, alți 25 de elevi au spus că nu se simt bine.
„În urma primelor verificări s-a stabilit o legătură directă între starea elevilor si dezinsecţia/dezinfecţia efectuată în incinta liceului, la data de 10 ianuarie 2020, de către o societate comercială cu sediul în Deva, judeţul Hunedoara", a precizat IPJ Arad, săptămâna trecută.
Europarlamentarul Vlad Botoș (USR-PLUS) susține că una dintre cauzele care au făcut posibilă îmbolnăvirea elevilor de la Liceul German ar fi lipsa procedurilor scrise. Botos a spus că a cerut informații de la Liceul Adam Müller Guttenbrunn și de la Primăria Arad, singurul răspuns primit fiind de la unitatea de învățământ.
„Conform celor transmise de unitatea de învățământ, în cadrul lucrărilor de deratizare nu s-a întocmit o fișă de evaluare a riscurilor (având în vedere caracterul periculos al substanțelor utilizate), contractul încheiat cu furnizorul nu prevede măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor și intoxicațiilor și totodată lipseau obligațiile prestatorului, respectiv ale școlii, cu privire la îndepărtarea urmelor de substanțe chimice folosite la deratizare", a scris Vlad Botos pe Facebook.