La o întâlnire pe teritoriul Rusiei sovietice Krasnoiarsk, în 1930, locuitorii satului Solona au ascultat funcționarii de stat în timp ce prezentau avantajele fermelor colective.

Nimeni nu a îndrăznit să obiecteze până când Manchenko, un creștin evanghelic, a luat cuvântul.

Sătenii nu ar trebui să se grăbească să se alăture fermelor colective, a spus Manchenko mulțimii, pentru că o alegere mult mai tentantă ar urma să apară pentru ei în noua Uniune Sovietică.

„Pentru noi, creștinii baptiști, un oraș nou, un oraș al soarelui va fi construit în centrul Siberiei, unde doar baptiștii vor locui și vor construi propriile noastre industrii. Va fi ideal pentru noi”.

Un polițist secret de la întâlnire a notat cuvintele lui Manchenko. Proiectul pe care vorbitorul baptist îl menționa aproape că s-a împlinit, dar, fără ca Mancenko și alți creștini evanghelici să știe, a fost doborât recent de Iosif Stalin.

În anii 1920, Ivan Prohanov a conceput un mare oraș din Siberia, care urma să fie numit „Evangelsk”.

Prohanov a fost un lider creștin evanghelic care a fondat Uniunea Tuturor Rușilor Creștini Evanghelici în 1908 și apoi a condus organizația religioasă. Când bolșevicii au ajuns la putere în 1917, Prohanov a rămas tăcut despre conducătorii atei militanti ai Rusiei, aparent pentru a lăsa loc unei potențiale cooperări.

Liderul religios credea că Siberia ar putea deveni „un pământ pe care creștinii evanghelici ar crea o viață nouă și mai bună pentru poporul rus și o va transforma în partea cea mai avansată și dezvoltată a continentului”.

Multe dintre grupurile religioase ale Rusiei din afara Bisericii Ortodoxe Ruse au salutat inițial stabilirea puterii sovietice în Rusia, pentru că sperau că secte vor putea colabora cu sistemul.

În 1919, un lider al tolstoianilor, o mișcare creștină influențată de filosofia autorului rus Lev Tolstoi, a spus la o întâlnire a revoluționarilor sovietici:

„Dorim să cooperăm cu voi în cauza construirii comunismului”. El a cerut apoi să nu i se reproșeze sectei religioase că „s-a îndreptat spre comunism pe o altă cale”.

În 1920, conducerea tolstoiană a redactat un document în care susținea că știa cum să depășească reticența țărănimii ruse de a se angaja față de „noile principii comuniste”.

Răspunsul, susțineau ei, a fost atragerea sectanților creștini, care era „grupul cel mai conștient și rațional religios al poporului rus”. Dacă autorităţile sovietice le-ar permite, „masa de 6 sau 10 milioane de sectanţi ruşi împrăştiați în Rusia, Ucraina, Caucaz şi Siberia” le-ar oferi ţăranilor un exemplu despre cum ar putea funcţiona viaţa sub comunism, susţin autorii.

Documentul a fost înmânat lui Vladimir Bonch-Bruevich, un expert în istoria sectelor creștine, care s-a întâmplat să fie și secretarul personal al lui Vladimir Lenin. Bonch-Bruevich credea că creștinii evanghelici, baptiștii, duhoborii, vechii credincioși, martorii lui Iehova, enohienii, tolstoienii, dobroliuboviții și toți ceilalți membri ai sectei vor fi parteneri de bunăvoie în construirea comunismului rus.

El a reușit să pună la încercare această credință. În 1920, Bonch-Bruyevich a organizat ferma de stat Lesnye Polyany de lângă Moscova, convingând membrii mai multor secte religioase, inclusiv pacifiştii Duhobor, care fugiseră de opresiunea din Rusia ţaristă, în mare parte în Canada, să se alăture unei ferme colective.

Lenin s-a interesat personal de modul în care decurgea experimentul.

Într-o scrisoare scrisă de Lenin lui Bonch-Bruevici în august 1921, liderul sovietic a întrebat:

„Este adevărat că i-ai dus pe [membrii] Duhobor la ferma de stat și că ești foarte mulțumit de ei? 2) Cum merg lucrurile cu transportul Duhobor (a) din Canada, (b) din Caucaz în Rusia?”.

Bonch-Bruevici a răspuns, scriind: „Dragă Vladimir Ilici! Așa e, au venit la ferma de stat cu cea mai mare bucurie și plăcere”, a susținut el. „Aproape totul este comun, de la cantină și căminul pentru copii până la garderoba comună și lenjerie. Desigur, există o casă de marcat comună etc. Funcționează uimitor de bine”.

Ferma Lesnye Polyany, care a furnizat bunuri elitei sovietice, a fost un succes și în 1921 purtătorul de cuvânt al sovietic Izvestia a publicat un apel „sectanților și a vechilor credincioși care trăiesc în Rusia și în străinătate” să se alăture fermelor colective.

Statul a promis „nu se va amesteca în treburile religioase” ale așezărilor. Ceea ce a urmat a fost numit „epoca de aur a sectarismului” în care adepții diferitelor mișcări creștine au primit loturi de pământ și și-au creat propriile comune agricole în toată Rusia sovietică. Apoi a apărut ideea de a crea un întreg oraș cu diferite confesiuni creștine care să lucreze și să trăiască împreună în sălbăticia Uniunii Sovietice.

Prohanov a avut experiență de primă mână a comunităților creștine. În 1894, a fost unul dintre fondatorii uneia din Crimeea numită Vertograd. Prohanov a păstrat amintiri frumoase despre așezarea religioasă.

„După o zi grea de muncă ne-am adunat la cină. Am citit din istoria bisericii, surorile au cusut și au reparat”, a amintit el. „Au fost seri de neuitat. Am fost foarte fericiți în Vertogradul nostru.”

Dar satul religios a fost închis de autoritățile țariste din Rusia la patru ani de la deschidere. Cu bolșevicii la putere, Prohanov a urmărit îndeaproape cum au apărut comunele religioase.

Succesul unora dintre aceste inițiative i-a dat lui Prohanov ideea unui oraș întreg, în care, în viziunea sa utopică, electricitatea ar reduce nevoia de muncă fizică grea și nimeni nu ar înșela, nu bea sau fuma.

„Chiar și în casele sărace trebuie să existe o ordine exemplară, camerele vor fi ordonate și toate lucrurile la locul lor. Copiii vor fi îmbrăcați corespunzător, gazda se va coafa și va arăta primitor”, a scris el despre orașul imaginat.

Împreună cu o persoană care nota de câte ori locuitorii orașului fantezist ar trebui să se curețe și să-și perie părul copiilor, Prohanov și-a imaginat un „soare electric” strălucitor care să strălucească peste centrul așezării.

„Așezarea Evangheliei trebuie să strălucească ca un far luminos în împrejurimile îndepărtate și să cheme alte sate să-și transforme și să-și reînnoiască viața.” O mare parte din visul utopic pare evident de nesuportat, inclusiv „soarele” electric gigant care ar face somnul dificil pentru locuitorii orașului după ore lungi de muncă în timpul zilei. Dar guvernul sovietic a găsit în Prohanov, cu detaliile sale pretențioase despre dictarea modului în care trebuie trăită viața, un coleg ideologic de călătorie.

În mod remarcabil, ideea unui oraș creștin a fost susținută de autoritățile sovietice, inclusiv de Evgheni Tucikov, unul dintre cei mai nemiloși apropiați ai lui Lenin, al cărui rol a fost să înlăture creștinismul ortodox în Uniunea Sovietică.

Tucikov a fost în spatele arestării și execuției mai multor clerici ortodocși. Este greu de stabilit de ce a sprijinit Tucikov construirea unui oraș religios în Siberia. Unii au speculat că a fost dorința de a scoate adepții sectelor creștine din orașele și satele din întreaga Uniune Sovietică, în locuri în care ideile lor s-ar putea răspândi.

Dacă erau condensate într-un singur loc, grupările creștine puteau fi urmărite îndeaproape și ușor controlate dacă statul o cerea. Tucikov a fost direct implicat în planificarea noului oraș și a ajutat la obținerea permisiunii birocraților de la Kremlin pentru o expediție în regiunea Altai a Rusiei sovietice pentru a alege o locație pentru „orașul credincioșilor”.

Locul pe care s-a stabilit expediția a fost un țărm pustiu la confluența râurilor Biya și Katun. Liderii expediției au plantat răsaduri de arțar din America de Nord și de cedru siberian pentru a simboliza unirea credincioșilor de pe două continente, apoi au ținut discursuri care vesteau un viitor strălucit pentru acest petic obscur de pământ.

Nici Prohanov, nici tovarășii săi nu știau de ce un loc atât de frumos era nelocuit. Înainte ca bolșevicii să preia puterea, aici locuiau vechii credincioși ruși. Ei transformaseră zona într-o fermă prosperă, dar au fost exterminați după ce s-au răzvrătit împotriva bolșevicilor în timpul războiului civil al Rusiei.

Copaci de cedru și arțar au fost plantați aproape de mormintele foștilor locuitori ai pământului. Toate păreau să fie pe drumul cel bun pentru ca așezarea religioasă să înceapă construcția, dar în mai 1928 proiectul a ajuns la urechile lui Iosif Stalin, noul conducător al Uniunii Sovietice.

Georgianul era supărat de „faptul scandalos” că birocrații sovietici au permis ca planificarea unui oraș religios să ajungă la un stadiu avansat. Conducerea sovietică a cerut ca Yemelyan Yaroslavsky, șeful Uniunii Ateilor Militanți, să analizeze planurile pentru un orașul religios.

Cruciatul anti-creștin vedea sectele religioase ca „un aparat complex și puternic de agitație și propagandă”. Creștinii, a spus el, „își construiau cuiburi peste tot”. După ce Iaroslavski a depus un raport critic cu privire la inițiativa de construire a orașului, Kremlinul a decis să „lichideze cazul Consiliului Unirii Creștinilor Evanghelici care organizează orașul Evangelsk din Siberia”.

Mișcarea a marcat o întorsătură către reprimarea directă și deschisă a sectelor creștine din Uniunea Sovietică. Comunele religioase au început să fie „expuse” în presă cu povești care susțineau că grupurile „îi exploatează fără milă pe săraci”, iar câteva au fost închise de autorități.

Pe fondul ostilității crescânde față de grupurile religioase, Prohanov a părăsit Uniunea Sovietică pentru Statele Unite și a ales să nu se mai întoarcă. Omul care și-a imaginat o patrie pentru creștinii evanghelici din Uniunea Sovietică și-a petrecut ultima parte a vieții ca rătăcitor. A murit la Berlin în 1936.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.