Linkuri accesibilitate

„În sfârșit, un băiat!”: Viețile singuratice și secrete ale „prinților moștenitori” ai lui Putin


Președintele Vladimir Putin zâmbește alături de gimnasta rusă Alina Kabayeva, în timpul întâlnirii cu echipa olimpică a Rusiei la Moscova. 4 noiembrie 2004
Președintele Vladimir Putin zâmbește alături de gimnasta rusă Alina Kabayeva, în timpul întâlnirii cu echipa olimpică a Rusiei la Moscova. 4 noiembrie 2004

De-a lungul deceniilor sale la putere, președintele rus Vladimir Putin a vorbit puțin despre copiii săi. În ultimii ani, jurnaliştii au dezvăluit identităţile celor două fiice ale sale – ambele adulte. Acum o nouă investigație pune sub reflector vieţile fiilor săi mai mici, a căror mamă este fosta gimnastă olimpică Alina Kabayeva.

În iunie, serviciul rus al RFE/RL a dezvăluit imagini din satelit care arătau că reședința din stațiunea Valdai a președintelui Vladimir Putin fusese fortificată cu apărări antiaeriene, aparent menite să protejeze proprietatea luxoasă de dronele ucrainene.

Casa de pe malul lacului, la jumătatea distanței dintre Sankt Petersburg și Moscova și la 20 de minute cu elicopterul de Kremlin, este reședința principală a celor doi fii ai lui Putin, potrivit unei investigații realizată de către Centrul Dossier, o platformă de investigație finanțată de fostul magnat al petrolului și critic al lui Putin, Mihail Hodorkovski, aflat în prezent în exil.

Jurnaliştii au relatat în trecut că Putin a avut doi fii cu fosta gimnastă olimpică Alina Kabaeva, ex-deputată în Duma de Stat, însă investigația Centrului Dossier, bazată în mare parte pe interviuri cu o sursă care a locuit şi a lucrat în reşedinţă – şi care a interacționat în mod frecvent cu cei doi băieți – merge mai departe.

De-a lungul deceniilor sale la putere, Putin, acum în vârstă de 71 de ani, și Kremlinul au fost rezervați cu privire la familia președintelui.

În timpul unei conferințe de presă televizate din 2015, Putin a spus: „Nu discut niciodată despre familia mea cu nimeni. Fiecare persoană are dreptul la soarta sa. Își trăiește propria viață și o face cu demnitate”.

Alina Kabaeva, fostă gimnastă, în 2024, la BRICS Sports Games.
Alina Kabaeva, fostă gimnastă, în 2024, la BRICS Sports Games.

La începutul acestei luni, însă, în timpul unei vizite în regiunea Tyva, Putin a făcut un comentariu în timp ce vizita o școală locală.

„Unii dintre membrii familiei mele, cei mici, vorbesc și chineză – o vorbesc fluent”, a spus președintele.

Nu a fost clar dacă se referea la cei trei nepoți pe care i-ar avea din partea celor două fiice ale căsătoriei sale cu Liudmila Putina, care s-a încheiat prin divorț în 2014, sau la fiii pe care i-ar avea cu Kabaeva, în vârstă de 41 de ani, care s-au născut în 2015 și 2019.

Fiicele

Fiica cea mare a lui Putin, Maria, s-a născut la Leningrad în 1985 și are 39 de ani. Deși Putin nu a confirmat informațiile, ea a fost identificată drept endocrinologul Maria Vladimirovna Vorontseva.

Ea a fost puternic implicată într-un centru oncologic finanțat de stat din afara orașului Sankt Petersburg, fiind acționar majoritar al unei companii numite Nomeko, care gestionează un proiect de 634 de milioane de dolari.

Un colaj foto cu Katerina Tikhonova (stânga) și Maria Vorontsova, despre care se crede că sunt fiicele președintelui rus Vladimir Putin.
Un colaj foto cu Katerina Tikhonova (stânga) și Maria Vorontsova, despre care se crede că sunt fiicele președintelui rus Vladimir Putin.

Fiica cea mică a lui Putin, Yekaterina, s-a născut la Dresda, în Germania de Est de atunci, în 1986 și are 38 de ani.

Reporterii au identificat-o drept Katerina Vladimirovna Tikhonova, o fostă dansatoare acrobatică care conduce un centru de afaceri finanțat de stat. Ea este, de asemenea, director adjunct al Institutului de Cercetare Matematică a Sistemelor Complexe al universității de stat din Moscova.

Din 2013 până în 2018, Tikhonova a fost căsătorită cu omul de afaceri miliardar Kirill Shamalov.

Fiii

Președintele a fost legat în mod romantic de Kabaeva încă 2008, înainte de divorțul de Liudmila.

În 2020, publicația rusă The Insider scria că ginecologul-obstetrician-șef al Ministerului Sănătății, Leila Adamian, și fiica ei au fost înregistrați ca proprietari ai proprietăților imobiliare de elită din Moscova. Valoarea acestora era estimată la aproximativ 1 miliard de ruble (11 milioane USD).

Alina Kabaeva, fostă campioană la gimnastică ritmică.
Alina Kabaeva, fostă campioană la gimnastică ritmică.

Achiziția a venit la câteva luni după ce Kabaeva ar fi născut la Centrul Național de Cercetare Medicală pentru Obstetrică, Ginecologie și Perinatologie din Moscova Kulakov, unde lucra Adamian.

Jurnalistul de investigații Serghei Kanev a dezvăluit la momentul respectiv că spitalul a fost percheziționat și securizat de agenți ai Serviciului Federal de Protecție (FSO), care este omologul rus al Serviciului Secret al SUA.

Pe 23 mai 2019, la două săptămâni după ce Kabaeva a născut, Putin i-a acordat personal lui Adamian, într-o ceremonie fastuoasă de la Kremlin, Ordinul pentru Serviciu Patriei, clasa a doua.

Potrivit investigației Dossier, primul fiu al lui Putin cu Kabaeva, Ivan, s-a născut în 2015, iar fiul mai mic, Vladimir, în 2019. Sursa a relatat că a obținut fotografii cu băieții, dar a decis să nu le publice pentru a proteja minorii.

„Nu petrec mult timp cu părinții lor”, a declarat Ilya Rozhdestvensky, investigatorul principal al Centrului Dossier, pentru Serviciul Rus al RFE/RL.

„Din informațiile noastre, aproximativ 30 până la 60 de minute pe zi... Într-o oarecare măsură, bonele își înlocuiesc părinții, luând micul dejun cu ei și făcând exerciții cu ei”.

Cu toate acestea, a adăugat Rozhdestvensky, Ivan, în special, îi place foarte mult lui Putin.

„Fiul apreciază jocurile lor împreună și meciurile lor comune de hochei”, a explicat el.

„Fiii joacă într-o echipă cu Vladimir Putin împotriva agenților FSO. Ivan le-a spus în mod repetat servitorilor o poveste despre cum părinții lui i-au spus, atunci când s-a născut, că tatăl său era atât de fericit încât a strigat: «Ura! În sfârșit!, un fiu!»”.

Rozhdestvensky a adăugat că ambii băieți studiază engleza și germana. „Este posibil să fie pregătiți pentru cariere sportive”, a adăugat el.

„Au antrenori profesioniști, unul la gimnastică și altul la înot. Au un tutore de șah. Fiul mai mare studiază și materiile academice.”

„Ei văd rar copii de vârsta lor”, a spus el. „Doar de sărbători precum Anul Nou, când familia invită prietenii. Prietenii, după ce au petrecut câteva săptămâni în carantină, ajung în Valdai și își aduc copiii cu ei.”

„Prinți moștenitori”

Sursa din interior a Dossier a indicat o reclamă care a apărut la începutul acestui an pe site-ul al agenției de angajare English Nanny, o companie care recrutează ajutoare la domiciliu pentru oameni bogați din Rusia, Kazahstan, China și din alte părți.

Anunțul căuta un „profesor de engleză pentru doi copii de 4 și 8 ani din regiunea Sankt Petersburg”. „Familia trăiește în izolare”, se menționa în anunț, prin care era oferit un salariu lunar de 7.700 de euro (8.500 de dolari).

Reclama mai spunea că tutorele va „lucra izolat” și „nu va părăsi teritoriul angajatorului”.

Potrivit investigației Dossier, angajații din casă sunt reticenți în a disciplina copiii sau a impune restricții, iar băieții merg des cu avioane private și iahturi.

Înainte de invazia Ucrainei de către Moscova, în 2022, ei au mers în mod regulat cu Kabaeva la bordul unui iaht de 82 de metri al președintelui rus, ambarcațiune în valoare de 119 milioane de dolari.

„Dacă încă de la naștere toată lumea aleargă în jurul lor și le îndeplinește fiecare capriciu, ei se comportă de parcă ar fi prinți moștenitori... atunci nu este surprinzător că ei iau totul în jurul lor de la sine înțeles”, a spus Rozhdestvensky.

Jurnalistul rus Konstantin Eggert, care lucrează pentru Deutsche Welle, a spus că fiii lui Putin „trăiesc exact așa cum au trăit copiii familiei imperiale a Rusiei, cu excepția unui spațiu spiritual și fizic mai închis”.

„Este evident că ei se consideră o nouă nobilime, o nouă aristocrație”, a spus Eggert.

„Ei conduc Rusia exact așa cum a fost condusă în epoca iobăgiei...”

„Viețile acestor noi nobili în comparație cu bombardarea în masă a... orașelor ucrainene este contrastul monstruos al vremurilor noastre”, a adăugat el.

„Desigur, este un semn al decăderii morale a elitei ruse și al indiferenței societății ruse. Spune multe despre criza morală a Rusiei. Soarta acestor doi băieți este doar o parte din peisajul imens al acestei monstruoase crize, care se dezvoltă de ani de zile”.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI

XS
SM
MD
LG