Liderii celor 32 de state membre ale NATO vor decide la summitul de săptămâna viitoare, de la Washington, care vor fi măsurile de consolidare a apărării inclusiv în estul Alianței, în fața agresiunii Rusiei.
NATO a decis că Grupul de Luptă din România, condus de Franța, să atingă nivelul de brigadă, adică să aibă de aproape trei ori mai mulți militari decât acum (4.000 față de aproape 1.500), în primăvara anului viitor. Acest nivel va fi menținut pentru aproximativ o lună, spune la one2one, Înaltul Reprezentant Militar al Franței în România, generalul de brigadă Loïc Girard.
Până atunci, conducerea Grupului de Luptă se pregătește pentru primirea a încă 2.500 de militari NATO și a 1.000 de vehicule militare.
De asemenea, aliații NATO vor să preia de la Grupul Ramstein din Germania coordonarea ajutorului de securitate pentru Ucraina și de pregătire a militarilor ucraineni. Grupul Ramstein este un condus de SUA, format din majoritatea aliaților din NATO și alte aproximativ 20 de țări partenere.
Alianța Nord Atlantică a decis deja înființarea unui nou centru de comandă în sud-vestul Germaniei, la Wiesbaden, tocmai pentru coordona eforturile logistice menite să asigure Ucrainei ajutor de securitate constant și pe termen lung.
Facebook Forum