Linkuri accesibilitate

Explozie la Popești Leordeni cu 11 victime: 6 persoane cu arsuri și 5 cu probleme respiratorii


Opt autospeciale au intervenit vineri la incendiul din Popești Leordeni
Opt autospeciale au intervenit vineri la incendiul din Popești Leordeni

UPDATE: În urma exploziei unui utilaj tocător de la centrul de deșeuri din localitatea Popești-Leordeni s-au înregistrat 11 victime, dintre care 6 cu arsuri (5 pacienți intubați) și 5 persoane care acuză probleme respiratorii, după ce au fost intoxicate cu monoxid de carbon, dar conștiente.

În total, șapte pacienți au fost transportați la spital, dintre care unul expus la fum și șase cu arsuri, transmite Ministerul Sănătății care citează informarea Centrului Operativ pentru Situații de urgență.

Dintre pacienții intubați, două persoane au fost transportate la Spitalul de Urgență Bagdasar-Arseni și alte 3 persoane la Spitalul de Urgență Floreasca.

La Spitalul de Urgență Sf. Ioan, au fost transportate alte 2 victime, dintre care una cu arsuri minore și una cu intoxicație de fum.

Patru persoane care acuzau probleme respiratorii au fost evaluate la fața locului și au refuzat transportul la spital.

După ce pacienții sunt stabilizați și evaluați la Unitatea Funcțională de Arși Floreasca și la Unitatea Funcțională Bagdasar-Arseni, specialiștii vor decide abordarea terapeutică și, în funcție de situația pacienților, aplică prevederile OMS 2063/2020, adică întrunesc comisia în vederea transferului în centre de arși.

Știrea inițială

Un incendiu a izbucnit vineri într-o hală de reciclare din Popești Leordeni. Incendiul a făcut 10 victime: 6 persoane cu arsuri, din care 5 intubate, și alte patru cu probleme respiratorii după ce au fost intoxicate cu fum.

Potrivit ISU București Ilfov, incendiul a izbucnit în interiorul unei hale de reciclare de pe strada aviator Tănase Banciu.

Echipaje ale pompierilor la intervenția de la Popești Leordeni
Echipaje ale pompierilor la intervenția de la Popești Leordeni

Un utilaj a luat foc, iar flăcările s-au extins cu repeziciune.

Hala în care a izbucnit incendiul
Hala în care a izbucnit incendiul

În acest moment acționează la intervenție 8 autospeciale de stingere ale pompierilor și 7 echipaje SMURD.

Zona a fost izolată de poliție
Zona a fost izolată de poliție

Știre în curs de actualizare

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG