Linkuri accesibilitate

Peste 100 de persoane de la Spitalul Robănescu din București au fost evacuate după un incendiu


Pompierii intervin pentru limitarea pagubelor produse de un incendiu izbucnit la un punct trafo aflat în apropierea Spitalului de Recuperare pentru copii „Nicolae Robănescu”, în București, 25 iulie 2023.
Pompierii intervin pentru limitarea pagubelor produse de un incendiu izbucnit la un punct trafo aflat în apropierea Spitalului de Recuperare pentru copii „Nicolae Robănescu”, în București, 25 iulie 2023.

Explozia unui transformator a provocat un incendiu, marți seară, în curtea Spitalului „Nicolae Robănescu” din București. Zeci de copii și aparținătorii lor au fost evacuați la Spitalul „Marie Curie” din apropiere.

79 de copii şi 21 de aparţinători au fost transferaţi de la Spitalul „Nicolae Robănescu” la Spitalul „Marie Curie”, a anunţat Denis Stănescu, purtător de cuvânt al acestei unităţi medicale, potrivit Agerpres.

Porivit reprezentantului instituției medicale, incendiul a fost lichidat şi „nu au fost victime”. În acest spital sunt tratați copii cu diverse grade de handicap sau boli rare.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bucureşti-Ilfov a anunțat, de asemenea, că două autoturisme, transformatorul şi izolaţia de pe faţada clădirii unităţii medicale au fost afectate în urma incendiului.

Ministerul Sănătăţii a transmis că spitalul a fost alimentat cu energie de generatorul propriu mai mult de o oră, marţi seară, în urma unei pene de curent, iar când energia electrică a revenit, transformatorul a explodat provocând incendierea a două maşini din apropiere.

„E, totuşi, ciudată această explozie a unui transformator, care am înţeles că nu era vechi. Era un transformator relativ nou. În momentul în care a fost realimentată zona, pentru că a fost o pană de curent acolo şi a durat mai mult de o oră, iar spitalul a funcţionat prin intermediul generatorului, s-a produs această explozie, în momentul în care energia electrică a revenit în reţea”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, conform Agerpres.

Transformatorul a fost instalat în toamna anului 2021 și a costat aproximativ 400.000 de lei, potrivit platformei de licitații publice SEAP.

Mai multe incendii au izbucnit în ultimii ani la spitalele din România, soldate inclusiv cu victime.

Publicația Context relata în urmă cu două zile, în urma unei investigații, că a durat un an, cinci luni și 16 zile ca Ministerul Sănătății condus de Alexandru Rafila să furnizeze documente și informații cruciale pentru pacienții din România, după o decizie a unei instanțe.

Site-ul a construit o bază de date despre infrastructura electrică a aproape 400 de spitale din România. De exemplu, în cazul spitalului Robănescu, nu este specificată nici starea clădirii, nici cea a instalației electrice.

Europa Liberă România e pe Google News. Vă puteți abona AICI.
  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG