Linkuri accesibilitate

13 ani închisoare pentru agentul de pază de la ambasada britanică din Berlin care a oferit informații Rusiei


Agentul de pază de la Ambasada Marii Britanii din Berlin a recunoscut faptele dar a negat că a luat bani de la Rusia.
Agentul de pază de la Ambasada Marii Britanii din Berlin a recunoscut faptele dar a negat că a luat bani de la Rusia.

Fostul agent de securitate de la ambasada britanică din Berlin, inculpat pentru spionaj în favoarea Rusiei, a fost condamnat la 13 ani de închisoare. David Ballantyne Smith, în vârstă de 58 de ani, a recunoscut că a transmis materiale sensibile ambasadei Rusiei din Germania, potrivit BBC.

Potrivit judecătorului infracțiunea a implicat o cantitate mare de material copiat și transmis Rusiei în timp ce Smith lucra la ambasada britanică la Berlin.

Judecătorul a subliniat gravitatea infracțiunii spunând că a filmat „cu atenție și metodic” părți ale ambasadei, dar și informații sensibile, inclusiv numele și adresele colegilor săi.

Judecătorul a spus că au existat factori agravanți special pentru infracțiunea lui Smith: el a beneficiat financiar din comportamentul său, a abuzat de încrederea colegilor și a pus oamenii în pericol.

Captură foto preluată dintr-un video depus la dosar și rulat la proces, în care David Ballantyne Smith filmează camerele CCTV de la Ambasada Marii Britanii din Berlin. August 3, 2020.
Captură foto preluată dintr-un video depus la dosar și rulat la proces, în care David Ballantyne Smith filmează camerele CCTV de la Ambasada Marii Britanii din Berlin. August 3, 2020.

Condamnându-l la 13 ani și 2 luni de închisoare, judecătorul i-a spus lui David Ballantyne Smith: "Ați fost plătit de Rusia pentru trădare", adăugând că motivul a fost acela de a "afecta interesele britanice".

În calitate de agent de securitate, David Smith nu a avut acces la informații secrete din ambasadă, dar informațiile pe care a recunoscut că le-a trimis sau colectat ar fi putut fi foarte utile rușilor.

Acestea ar fi putut ajuta la identificarea ofițerilor britanici sub acoperire de la ambasadă și a oricăror agenți pe care i-au întâlnit.

Detalii despre camerele CCTV ar fi putut ajuta, de asemenea, pe spionii ruși să descopere cum să-și acționeze împotriva ambasadei și să colecteze informațiile secrete.

Infracțiunile pentru care a fost condamnat David Ballantyne Smith au fost comise între octombrie 2020 și august 2021, când bărbatul păzea Ambasada britanică din Berlin.

Smith a fost arestat de poliția germană în august 2021, în urma unei investigații comune germano-britanică, după care a fost extrădat în Marea Britanie.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG