Linkuri accesibilitate

Incident la metrou. Două trenuri s-au întâlnit pe aceeași linie în staţia Timpuri Noi. Nu sunt victime


Stația Timpuri Noi de la metrou. Fotografie generică.
Stația Timpuri Noi de la metrou. Fotografie generică.

Două trenuri de metrou s-au ciocnit uşor, marţi seară, în staţia Timpuri Noi din Capitală, după ce o garnitură a intrat pe linia ocupată deja de cealaltă. Metrorex a transmis că nu sunt victime.

Incidentul a avut loc pe Magistrala 1 de metrou, iar staţiile s-au aglomerat, călătorii au fost nevoiți să aștepte mai bine de 40 de minute. Metrorext a precizat că în urma incidentului nu există victime sau pagube materiale, dar că cercetează incidentul.

„Confirmăm că a avut loc un incident feroviar la staţia Timpuri Noi, pe care Metrorex deja l-a avizat la AGIFER, urmând ca organele abilitate să investigheze evenimentul şi să dispună măsurile care se impun. Unul dintre trenuri a intrat pe linia ocupată de alt tren ceea ce a produs cuplarea celor două trenuri”, au transmis, marţi seară, reprezentanţii Metrorex.

„Călătorii au fost debarcaţi în siguranţă şi circulaţia trenurilor a fost reorganizată”, au susţinut ei.

Metrorez a precizat că, din cauza defecțiunii tehnice a unui tren, între stațiile Timpuri Noi și Mihai Bravu nu se circulă, iar între stațiile Mihai Bravu și Nicolae Grigorescu se circulă în sistem pendulă. ​

Metrorex arată că trenul defect a fost retras. Dar încă un tren a prezentat o defecţiune la Timpuri Noi în jurul orei 19.15. „Și acesta a fost retras", a comunicat inițial Metrorex.

Mulți dintre călătorii care erau în metrou au postat despre incident pe rețelele de socializare. Cum este și fotografia alăturată făcută de Alexandra Cecilia Titieanu
Mulți dintre călătorii care erau în metrou au postat despre incident pe rețelele de socializare. Cum este și fotografia alăturată făcută de Alexandra Cecilia Titieanu

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG