86,11% dintre alegători au votat la alegerile prezidențiale din 20 mai 1990 - primele alegeri de după Revoluția din decembrie 1989. Politica era tema de discuție principală a societății. Treizeci de ani mai târziu, încrederea în partide a scăzut dramatic.
România a înregistrat cea mai mică prezență la vot din istorie: 31,84%, la alegerile parlamentare din 2020.
Interesul oamenilor - în special al tinerilor - pentru politică, politicieni și partide politice este în evidentă scădere. Problema care se pune în 2024 este dacă nu cumva democrația este în pericol și dacă nu cumva erodarea clasei politice a dus la avântul de acum al unor curente populiste și extremiste.
O primă scădere vizibilă a prezenței la vot s-a văzut în 2000 (65%), iar în jur de 2010 au apărut protestele masive, multe dintre manifestații nu împotriva unui singur partid, ci a întregii clase politice:
- protestele pro Raed Arafat și SMURD din ianuarie 2012;
- manifestațiile împotriva exploatării aurului de la Roșia Montană;
- protestele din 2015, după incendiul din clubul Colectiv, în urma căruia au murit peste 60 de oameni;
- ultimele manifestații de amploare au fost în 2017, împotriva Ordonanței 13, care îi grația pe corupți și modifica cele două codurilor penale, dorită de guvernul condus de președintele PSD de atunci, Liviu Dragnea.
În toți acești ani, au apărut sloganul celebru „Toate partidele, aceeași mizerie”, plus altele asemănătoare: „Mă p.. pe el de vot”, „Toate partidele sunt compromise” sau „Noi am vrut 300, ei au devenit 600”.
În paralel cu scăderea interesului pentru vot, instituțiile politice - Partidul, Parlamentul, Președinția, Guvernul și Primăria - au ajuns la coada clasamentului încrederii, mai ales când vine vorba de tineri.
A crescut în schimb mirajul pentru guvernele conduse de prim-miniștri tehnocrați și simpatia pentru cei care candidează ca independenți.
Dar este oare aceasta calea corectă în democrație? Sunt partidele dispensabile? Pot tehnocrații și independenții să înlocuiască partidele politice? Și dacă nu, ce e de făcut?
Europa Liberă încearcă să răspundă la toate aceste întrebări, în prag de alegeri locale, europarlamentare, parlamentare și prezidențiale.
Pentru început, iată evoluția, în imagini și cifre, a degradării încrederii în partidele politice din România și în instituțiile politice - Primăria, Partidele Politice, Președinția, Guvernul și Parlamentul.
Protestele
Prezența la vot
Furia protestatarilor față de întreaga clasă politică și scăderea încrederii în partide se văd și în prezența la vot.
Un soi de lehamite față de partide și politică în general a dus la prezențe din ce în ce mai slabe, cu excepția alegerilor europarlamentare, în cazul cărora prezența a crescut.
Cele mai mari scăderi sunt la alegerile parlamentare și prezidențiale, în timp ce interesul pentru alegerile locale rămâne la un nivel acceptabil.
Sondajele
Cercetările sociologice arată și ele limpede că încrederea în clasa politică, față de alte instituții ale statului, este foarte mică. La coada tuturor clasamentelor.
Un sondaj INSCOP din noiembrie 2023 arată că Primăria, Președinția, Guvernul și Parlamentul sunt pe ultimele locuri la capitolul încredere. Totuși, primarii și președintele au câștigat puțin față de 2013, când a fost făcut sondajul anterior, în timp ce Guvernul și Parlamentul au pierdut procente importante față de acum zece ani.
Și un sondaj recent, realizat de IRES, arată același clasament. Președinția, Guvernul și Parlamentul sunt tot codașe în preferințele tinerilor. Sondajul măsoară și partidele politice care ocupă ultimul loc la încredere.
Fascinația pentru tehnocrați
Preferința electoratului, mai ales a celui tânăr, pentru tehnocrați și independenți capătă proporții de la an la an.
Pe fondul simpatiei pentru specialiști neangajați politic, președintele Klaus Iohannis a girat în 2016 un guvern de tehnocrați, condus de Dacian Cioloș, care atunci nu era înscris într-un partid și fusese comisar european pentru Agricultură.
Executivul Cioloș a fost instalat pe fondul revoltelor stârnite de tragedia de la Clubul Colectiv. Guvernul tehnocrat a fost la putere un singur an și a avut ca principal scop să pregătească alegerile din 2016 și să facă reforme de substanță - reforma administrației, transparență în instituții, profesionalizarea instituțiilor.
S-a dovedit însă un timp prea scurt pentru reforme grele și un guvern prea slab să schimbe din temelii România, în lipsa susținerii politice. Executivul Cioloș a ajuns ca o minge de ping-pong, la dispoziția partidelor politice. Susținerea acestora din urmă pentru premier era condiționată de interese, așa că reformele nu au fost posibile.
Înaintea lui Dacian Cioloș, au mai fost doi premieri tehnocrați. Theodor Stolojan, în perioada 1991 - 1992, și Mugur Isărescu, tot pentru un an, între 1999 și 2000.
Liberalul Theodor Stolojan a explicat la un moment dat de ce nu funcționează instituția premierului tehnocrat.
„Am ştiut de la bun început că tehnocraţii sau cei care nu au susţinere în partid nu sunt potriviţi pentru a face parte din Guvern. (...) Am ştiut că prim-ministrul trebuie să aibă o dublă autoritate, şi anume aceea de premier şi cea de preşedinte de partid”, a spus Stolojan în 2011, citat de Mediafax.
Moda independenților cu susținere de la partid
Salt în timp. 2024. PSD și PNL, deși sunt cele mai mari două partide din România, nu au găsit un politician bun pentru Primăria Generală în pepinierele lor, așa că susțin un candidat independent, pe medicul și managerul Spitalului Universitar, Cătălin Cîrstoiu.
Mulți s-au gândit că cele două formațiuni vor să reediteze succesul din trecut al independentului Sorin Oprescu, fost manager al aceluiași spital și care a câștigat mandatul de primar general de două ori.
În 2008, pentru că social-democrații nu-l susțineau, și-a dat demisia din PSD ca să candideze la Primăria Capitalei. În 2012, a candidat tot independent - a văzut că prinde la electorat, dar a fost susținut de mașinăria uriașă de partid reprezentată atunci de Uniunea Social-Liberală, formată din PSD și PNL.
Și Nicușor Dan, actualul primar al Bucureștilor, a candidat independent în 2020 și a câștigat. Și acum, în 2024, tot independent este. Totuși, în 2020, Nicușor Dan a avut susținerea USR și PNL, iar în 2024, o are pe cea a Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei.
Iar Cătălin Cârstoiu este independent doar cu numele, pentru că e candidatul Alianței PSD-PNL, cele mai puternice partide din România la ora actuală.
Delimitarea acestor candidați de partide se poate explica doar prin faptul că formațiunile politice au pierdut încrederea electoratului, iar omul a ajuns să fie preferat partidului.
Așa că independenții cu susținere de la partide împușcă doi iepuri dintr-un foc: se desprind de politic, dar beneficiază în același timp de toată infrastructura de partid, care contează enorm în desfășurarea alegerilor.
Europa Liberă a scris despre un sondaj INSCOP de la începutul anului care făcea portretul candidatului preferat. Printre trăsături, cei care au răspuns au indicat că este foarte important să fie independent.
Ce cred politicienii despre sloganul „toate partidele, aceeași mizerie”?
Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL
S-a ajuns la varianta „Toate partidele, aceeași mizerie” din cauza faptului că, în România ultimilor 35 de ani, câteva partide s-au rotit la guvernare, au făcut alianțe între ele, au avut războaie electorale între ele și au avut lideri politici care s-au mutat de la un partid la altul. Și atunci s-a creat senzația că, chiar dacă apare un partid nou, acel partid va fi acaparat de oameni care au experiență politică și vin din alte partide. Și partidul nou, în esență, nu este nimic altceva decât practic același lucru cu un partid vechi, din care au plecat niște oameni care au preluat o idee și o anumită reprezentare politică și fac același lucru.
Cred că, pentru a schimba această percepție, sunt necesare câteva lucruri. În primul rând, trebuie eliminat sau limitat la maximum traseismul politic. Lucru numărul doi, trebuie ca partidele să revină la ceea ce erau înainte, adică exponenții unor doctrine și ai unor programe. Constatăm că în ultima perioadă, din motive care țin de pandemie, de criza energetică, de războiul de la graniță, s-a ajuns la alianță între stânga și dreapta. S-a ajuns la o luptă electorală între pro-europeni și suveraniști. Și contează mai puțin doctrinele. Când doctrinele contează din ce în ce mai puțin, oamenii pot foarte ușor să migreze dintr-o parte în alta. Al treilea lucru foarte important ar fi, practic, schimbarea politicii de cadre a partidelor în sensul înnoirii, împrospătării și promovării tinerilor și a oamenilor de valoare.
Gabriel Zetea, vicepreședinte al PSD
Partidele nu sunt niște entități impersonale, ele sunt formate din oameni. Așadar, oamenii politici, în primul rând, trebuie să-și adapteze comportamentul la nevoia societății. Dacă pentru tineri contează foarte mult comunicarea directă, mesajele directe, inclusiv pe rețelele de socializare, nu mesaje foarte lungi, nu o comunicare impersonală, ci mesaje adresate direct nevoilor pe care le au. Iar poate pentru cei mai în vârstă contează să-ți menții cuvântul ca politician. Adică proiectele pe care le propui în campania actorală să se și vadă ca rezultate.
Eu, de exemplu, ca președinte al organizației județeane PSD Maramureș, le cer tuturor candidaților PSD să promită doar lucrurile pe care știu că le pot realiza într-un mandat. Asta înseamnă să faci tot, de la studii de fezabilitate, cerere de finanțare, semnare de contracte, licitații, contestații și șantier, toate într-un mandat. Când poți să mergi de la o campanie electorală la alta și să arați că te poți ține de cuvânt, poți să stai cu capul sus, înseamnă că ai făcut ceva bine. Încrederea în politicieni se pierde odată cu promisiunile neonorate.
Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR
Eu resping această concluzie. Partidele sunt făcute din oameni și oamenii nu sunt toți la fel. Nu toate partidele sunt aceeași mizerie. Și partidul din care fac parte a arătat că, de fiecare dată când a avut puterea politică locală sau centrală, și-a îndeplinit promisiunile față de alegători.
De la modul de a acționa al anumitor politicieni vine această percepție. Și vă dau singur exemplu. Actualul președinte Klaus Iohannis a fost un președinte total absent în al doilea mandat. Din decembrie 2019 n-a mai călcat prin Parlament, după ce a depus jurământul și și-a luat mandatul. A fost total dezinteresat de toate crizele majore din societate, a eșuat să-și îndeplinească rolul de mediator în societate.
Trebuie să schimbăm acest mod de lucru și să avem oameni politici cărora nu le e frică de jurnaliști, care să comunice mai mult și mai des. Acum este mult mai simplu pentru un politician să-și facă auzită vocea, având la dispoziție platformele de social media și, oricând are un gând și ceva de spus, o problemă de politică publică, un politician poate să-și facă un filmuleț cu propriul telefon și să comunice cu alegătorii.
Politicieni care s-au pitit în statele unor aparate de partid ar trebui să iasă mai mult în față.
Degradarea vine și de la faptul că unele partide au mințit alegătorii. În 2020, PNL a mers în campanie și a spus: „Dați-ne votul ca să vă scăpăm de PSD!” și, după nouă luni de zile, s-au luat în brațe cu PSD și guvernează împreună. Degradarea vine și de la faptul că, pentru prima dată în istoria recentă, avem liste comune la europarlamentare în care sunt politicieni de stânga și de dreapta pe aceeași listă.
Un alt exemplu, degradarea vine din rezerva de cadre limitată, din politica de HR a marilor partide vechi. Vedem că nu au opțiuni atunci când trebuie să vină în fața oamenilor, nu au opțiuni de oameni politici și vedem cum aleargă după un candidat independent, cum e circul de la București.
Capcanele demonizării partidelor și ale simpatiei pentru independenți
Întrebarea care se invește, prin urmare, este dacă democrația poate supraviețui în lipsa partidelor politice, iar independenții și tehnocrații pot aduce singuri, fără sprijin politic, progres și reforme reale.
„Tehnocrații și independenții nu sunt și nu pot fi o soluție decât în situația unor crize majore”, crede consultantul politic Valeriu Turcan, fost jurnalist, fost consilier prezidențial și fost purtător de cuvânt al Administrației Prezidențiale.
El mai declară că, de multe ori, tehnocrații sunt ei înșiși întruchiparea unor interese nelegitime, venite de la instituții și de la oameni care nu au fost aleși.
Așa că „nu pot fi o modalitate de a slăbi controlul politic asupra guvernării sau pentru a anula responsabilitatea liderilor politici sau a altor persoane, precum cele din zona serviciilor secrete, care scot tehnocrații din joben și îi manevrează în spatele ușilor închise”, continuă Turcan.
Lectorul universitar dr. George Jiglău, de la Facultatea de Științe Politice a Universității Babes Bolyai din Cluj, crede că, de fapt, preferința pentru independenți sau tehnocrați vine din nemulțumirea electoratului față de competența oamenilor puși de partide în funcții cheie sau față de intențiile partidelor.
„Un tehnocrat este asociat cu imaginea unui expert, care nu este afiliat politic. Cu alte cuvinte, afilierea politică, prin intermediul unui partid, înseamnă un interes, altul decât cel al binelui comun. Deci un interes mai degrabă al clientelei. Și atunci de asta ar fi bine să vină cineva care nu este afiliat la vreun partid, pentru ca acea expertiză să fie pusă în slujba unui bine comun”, traduce profesorul nemulțumirea unei mari părți a electoratului.
O altă nemulțumire e legată de faptul că „partidele nu sunt niște organizații în care găsim expertiză. Sau cel puțin că partidele nu sunt în stare, n-au capacitate, nu vor, nu reușesc să plaseze oameni competenți, experți, în funcțiile publice, de unde se iau decizii”, completează George Jiglău.
El atrage însă atenția că „binele comun” e un concept relativ și nu e același pentru toată lumea, iar așteptările electoratului legate de cum ar trebui să funcționeze partidele „sunt prea mari”. „Așteptările acestea ne fac foarte mult rău, pentru că așa ceva nu există”, subliniază profesorul universitar.
La rândul său, consilierul politic Valeriu Turcan atrage atenția că dezinteresul sau chiar lehamitea față de partide lasă tocmai acest gol de competență în interiorul lor, fără ca ele să piardă din puterea de decizie conferită prin vot. Doar că ajung să ia deciziile cu oameni fără competențe pentru locul în care sunt puși.
Și mai există un risc. „Ca falia dintre cetățeni și partide să se mărească și mai mult, iar neîncrederea în partide și instituții să aibă consecințe dramatice”, spune Valeriu Turcan, dând două exemple: vaccinarea copiilor și cea împotriva HPV.
Consultantul politic spune că politicienii și medicii au fost atacați pe aceste două teme, iar acum „avem rate absolut halucinante la mortalitate infantilă și la cancer de col uterin”.
„Este păcat că nimeni nu explică faptul că partidele vor continua să decidă pentru cetățeni, acest lucru nu se va schimba și, în consecință, soluția nu este ca oamenii să fugă de partide, ci să fie și mai implicați și mai atenți la ce fac partidele. Cand oamenii spun «nu vreau să știu ce fac partidele» este de fapt o invitație pentru aceia puțini care rămân interesați de partide să ia decizii în cerc restrâns pentru toată comunitatea, inclusiv pentru cei care spun că nu vor să audă de politică”, adaugă Valeriu Turcan.
Partidele, bune sau rele, sunt indisolubil legate de conceptul de democrație
Lectorul universitar George Jiglău spune că formele de democrație participativă sunt posibile mai degrabă la nivel local, în comunități mici, unde „e mai ușor de interacționat cu oamenii, mai la firul ierbii.”
În schimb, la nivel central, lucrurile sunt mult mai complicate deoarece „suntem sub austicile acestei forme de democrație reprezentativă. Or, vehicule de reprezentare sunt fix acestea despre care vorbim - partidele politice și Parlamentul”.
Consultantul politic Valeriu Turcan spune și el că, fără a fi perfecte, partidele „sunt esentiale pentru democrație, pentru ca ele sunt cea mai bună formă de a reprezenta interesele cetățenilor într-un mod transparent și asumat, în urma unor alegeri libere si corecte”.
Dacă noi am fi avut lideri politici cu o educație democratică solidă, nu am mai fi avut OUG 13 și 600.000 de oameni ieșiți în stradă.Valeriu Turcan, consultant politic
Democrația este definită prin existența partidelor politice, a unei prese libere, prin existența ONG-urile autonome, prin separația puterilor în stat.
Problema este alta, crede analistul politic. Partidele pervertesc sensul alegerilor, abdică de la principiile enunțate în campanii și uită de cei care i-au ales.
„Fiecare nou lider care acumulează putere încearcă să schimbe definiția democrației, ceea ce în trecutul recent a generat tensiuni majore in societate”, spune el.
„Personal, nu cred ca există un consens politic cu privire la lucrurile de care politicul nu trebuie să se atingă și de aici vine o permanentă stare de îngrijorare cu privire la România în rândul partenerilor europeni si euroatlantici.”
„De aceea, astăzi, mulți sunt convinși că ridicarea MCV (n.r. Mecanismul de verificare și cooperare al Comisiei Europene, prin care statele sunt monitorizate în privința independenței Justiției și a respectării statului de drept), de exemplu, a fost un lucru prematur”, enumeră Valeriu Turcan situațiile în care democrația este pusă în pericol chiar de partidele politice care sunt expresia ei până la urmă.
De ce fug tinerii de partidele clasice și de vot și preferă formațiunile populiste?
Când vine vorba de tineri, profesorul George Jiglău menționează ultimul sondaj al IRES, care arată că noua generație preferă partidele populiste. Potrivit acestui sondaj menționat de profesor și realizat doar în rândul tinerilor, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) e pe locul doi la europarlamentare și pe primul loc la parlamentare.
În mod normal, spune politologul, acest lucru s-ar traduce într-o neîncredere a tinerei generații în valorile democratice, ceea ce ar fi grav. Totuși, lectorul universitar crede că e vorba doar de „lipsa experienței de viață”.
Valeriu Turcan spune că „tinerii, dincolo de reticența sau revolta specifice vârstei, nu știu nimic despre politică și partide. Nimeni nu le-a explicat importanța, rolul, activitatea lor. Nu cu pliante, odată la cinci ani, rezolvăm acest gol, ci cu un efort constant de explicare, adaptat vârstei lor”, crede analistul.
„De exemplu, dacă le vei spune că libertatea de a călători și a munci în Uniunea Europeană, că alocațiile, că biletele gratuite la transport sau că folosirea într-o altă țară UE a abonamentului de telefonie mobilă cumpărat acasă, în țară, sunt toate decizii politice care le influențează viața, vor începe să înteleagă”, explifică el.
„Problema de fond este că nimeni nu mai vorbește cu tinerii - deseori nici părinții, școala foarte puțin - despre astfel de subiecte care le vor influența viața, indiferent dacă ei au o părere bună sau proastă despre politică. Dacă vor fi implicați în politică, vor avea un mai mare control asupra vieții lor. Dacă nu, alții le vor influența viața fără ca ei să aibă ceva de spus.”
Care e soluția?
Soluția este comunicarea, crede Valeriu Turcan: „Am ajuns să aruncăm în derizoriu forța ideilor, să nu mai comunicăm și, când se ridică un partid populist, să ne mirăm cum de a fost posibil așa ceva.”
„Acum, în campania pentru europarlamentare, redescoperim Europa?! Unde au fost partidele în anii când teoriile antieuropene răvășeau internetul?! Eu cred că acolo unde există un dialog constant pe teme de interes public, initiativele populiste sau cele radicale rămân într-o zonă periferică”, adaugă Turcan.
La rândul său, George Jiglău, spune că „ar putea fi redusă un pic prăpastia dintre partide și electoratul nemulțumit, dacă partidele și-ar face treaba mai bine din perspectiva celor pe care îi pun în funcții publice, pe criterii de competență, și dacă populația își recalibrează un pic așteptările.”
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
