Linkuri accesibilitate

Înregistrări în biroul lui Drulă | Doi directori de încredere și 4 luni pentru o afacere de 85 milioane de lei


Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, arată că în mandatul său numirile în funcții se fac exclusiv conform legii și pe criterii de profesionalism
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, arată că în mandatul său numirile în funcții se fac exclusiv conform legii și pe criterii de profesionalism

Interceptările din dosarul lui Daniel Manole, directorul ARSVOM arestat la domiciliu pentru luare de mită, demonstrează că demnitarii nu țin cont de culoarea politică când e vorba de afaceri. Răgazul de patru luni de mandat pentru doi directori era necesar pentru livrarea a patru nave din Estonia.

Dosarul a fost inițiat în urma unei autosesizări a DNA Constanța și vizează achizițiile publice aflate în derulare la ARSVOM Constanța.

Mai exact, este vorba de patru nave în valoare de 85 de milioane de lei, nave cumpărate de la o firmă care intermedia afacerea. Potrivit unor surse judiciare consultate de Europa Liberă, oamenii de afaceri din jurul acestei achiziții mai aveau nevoie ca șefii de la ARSVOM și Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați (AFDJ) să mai rămână în funcții încă patru luni, timpul necesar pentru a livra navele.

Actorul principal al afacerii este Ion Macovei, patron al SC Concif Baza de Aprovizionare SRL, intermediar al tranzacției cu nave. Acesta s-a dovedit a avea o influență deosebită în mediul politic. Mai exact, din interceptări a rezultat faptul că senatorul PNL George Stângă și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, urmau să se întâlnească cu ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, pentru a discuta situația conducerii ARSVOM și Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați (AFDJ). În acest context, discuția a fost înregistrată de DNA.

Scopul întâlnirii a fost să-l convingă pe ministrul Drulă să-i păstreze pe cei doi directori de instituții în funcții încă patru luni, iar Ion Macovei urma să încaseze un comision după încheierea afacerii. În plus, conform surselor citate, cei doi politicieni îi desconsiderau pe directorii actuali ai AFDJ și ARSVOM, dar aveau nevoie de ei pentru finalizarea tranzacției. Am încercat să-l contactăm pe Macovei, dar omul de afaceri nu a răspuns la telefonul înregistrat la Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Potrivit confidas.ro, firma lui Macovei a avut anul trecut doi angajați, o cifră de afaceri de 136.000 de lei și pierderi de 1 milion de lei.

La ministru, cu căciula-n mână

Senatorul PNL George Stângă și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, au fost înregistrați de procurorii DNA în biroul ministrului transporturilor în timp ce îi cereau lui Cătălin Drulă, să îi păstreze în funcție pe șefii ARSVON și AFDJ, după cum rezultă din propunerea de arestare preventivă transmisă de procurorii DNA Tribunalului Constanța. Potrivit stenogramelor de la dosar, citate de G4media.ro, cei doi politicieni au insistat pe lângă Drulă pentru păstrarea celor doi directori în funcții, motivând că acest lucru i-ar ajuta în alegerile interne de partid și astfel și-ar păstra influența în PNL.

- Senatorul George Stângă: „Aș vrea să te rog frumos să îmi prelungești mandatele celor doi directori…, sunt luna asta amândouă și la AFDJ și la APDM și principalul lucru, ți-o spun din tot sufletul, pentru mine este raționamentul politic, că eu am alegeri interne în partid și nu mi-ar conveni să…, adică nu zic că aș pierde alegerile la Galați, dar nici un aș avea o situație foarte confortabilă dacă mi-aș pierde oamenii de acolo”.

Câteva zile mai târziu, senatorul Stângă revine:

-Stângă George-Cătălin: „Domnule ministru, fac ce vrei tu! Ajută-mă cu ăsta 4 luni. Ține-mi-i patru luni și după aia îți promit că nu mai vin pe la tine pentru ei. Faci tu ce consideri.
- Drulă Cătălin: Te referi la APDM și la AFDJ?
- Stângă George-Cătălin: Da.
- Drulă Cătălin: Păi…., ți-am spus că soluția pentru mine este să le prelungesc mandatele, da nu e patru luni, este două luni prelungirea…”

Administratorul uneia dintre firmele care intermediau tranzacțiile cu nave îi spune unui fost general SIE că întâmpină probleme la Drulă și că este o problemă cu acest om care e un câine și pentru care trebuie „găsită o soluție”: ”(…) dar este totuși o problemă cu acest om, care nu pot să spun că-i om, e un câine, acest Drulă, și trebuie să găsim o soluție pentru el”.

Procurorii arată în propunerea de arestare că intervenția celor doi liberali ar fi avut loc la rugămintea liderului PNL Constanța, Bogdan Huțucă.

- Dumitrescu Iulian: „Dacă nu vrei să mi-l schimbi, ăăă, dacă vrei să-l vezi sau măcar să verifici sau mai știu io ce …
- Drulă Cătălin: Da, mă, îți dai seama …
- Dumitrescu Iulian: … ține-l în dreptul meu că Huțucă nu te știe și n-are el treabă cu tine, Huțucă de la Constanța.
- Drulă Cătălin: Te-a întrebat de …
- Dumitrescu Iulian: Da, i-am spus lasă că vorbesc io cu tine”, se mai arată în stenogramele publicate de G4media.

În replică, Bogdan Huțucă a negat vehement orice implicare în acest dosar. „Reacția mea fermă la o tentativă fină de manipulare: nu am avut și nu am nici un fel de legătură cu acest caz, așa cum lasă să se înțeleagă anumite formulări din presă. Sunt omul care spune lucrurilor pe nume, direct, fără interpreți sau intermediari. Nu îl cunosc pe directorul ANSVROM și nici pe altcineva din această instituție. Subiectul nu are nici o legătură cu activitatea mea, atât de parlamentar, cât și de președinte PNL Constanța. Dacă aș avea ceva să-i comunic ministrului Drulă, aș face acest lucru direct, onest și în interesul constănțenilor”, a precizat deputatul pe Facebook.

Interceptări cu mandat

Față de aceste stenograme depuse la dosar, politologul Cristian Pîrvulescu arată că a existat cu siguranță un mandat de interceptare semnat de un judecător și că urmărirea tehnică a fost făcută potrivit legii.

Procedura a fost legală, a existat cu siguranță un mandat de la judecător. Întrebarea e dacă a fost urmărit ministrul sau ceilalți participanți la discuție. Asta încă nu știm, că am avut acces doar la frânturi de conversație. Acest gen de presiuni asupra unui demnitar sunt intolerabile și de neacceptat într-un stat de drept. Oricum, Drulă și-a întărit imaginea și a rezistat la insistențele politicienilor. Asta demonstrează existența sistemului clientelar din România”, ne-a declarat Pîrvulescu.

L-am întrebat pe președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, dacă discuția din biroul ministrului a reprezentat o banală negociere pentru două funcții de partid, sau trafic de influență pe lângă demnitar pentru păstrarea în funcții a celor doi directori liberali. Ne-a transmis că încearcă să ne răspundă la întrebare, dar până la ora publicării articolului nu a făcut-o.

Despre discuția din birou, profesorul Cristian Pîrvulescu arată că aceasta nu a reprezentat o negociere politică pentru posturi la stat. „Eu știu că negocierile politice pe posturi se fac la partid. Plus că cele două funcții nu erau posturi politice. A fost o negociere în legătură cu niște afaceri mari care urmau a fi încheiate în scurt timp, ne-a mai declarat Pîrvulescu.

Ministrul Drulă salută acțiunea DNA

La rândul său, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, nu a dorit să facă comentarii suplimentare față de cele mesajul transmis miercuri seară. „Corpul de control al ministrului a fost trimis la ARSVOM în luna martie (pe 24.03.2021), după naufragiul navei ucrainene, în urma marilor semne de întrebare legate de capacitatea ARSVOM de a interveni pentru salvare în condiții de vreme rea. Referitor la acțiunea DNA de astăzi, salut demersurile procurorilor pentru combaterea corupției și investigarea unor achiziții din anii trecuți (...) am precizat întotdeauna reprezentanților partidelor politice că numirile în mandatul meu se fac exclusiv conform legii și pe criterii de profesionalism. La o mare parte din instituțiile din subordine s-au produs schimbări, am adus oamenii cu experiență și independență, în general din mediul privat”, se arată în punctul de vedere al lui Drulă.

Trimiși în arest la domiciliu

Directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), Daniel Manole, a fost reţinut de procurorii DNA, fiind acuzat de constituirea unui grup organizat, abuz în serviciu şi luare de mită. Dosarul vizează achiziţia la suprapreţ a patru nave, în valoare de 85 de milioane de lei, dar şi condiţiile în care a fost realizată tranzacţia. În raportul de achiziţii publice pe 2020 al Agenţiei figurează achiziţia a patru nave, preţul şi firma furnizoare fiind SC Suszi SRL care, potrivit relatărilor presei, ar fi furnizat şi în 2017 două nave agenţiei.

De asemenea, au fost reţinute alte patru persoane fizice, administratori ai unor societăţi comerciale, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea unor infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi spălare a banilor.

  • Daniel Manole , director general al ARSVOM
  • Petru Ogrinji -administratorul firmei SC Suszi SRL care a livrat navele Ministerului Transporturilor
  • Cristian Antohi - administratorul SC Tehnorex International SRL, una dintre firmele acuzate de spălare de bani
  • Valeriu Iorga - administratorul SC Blue Line SRL, o altă firmă acuzată de spălare de bani
  • Ion Macovei - SC Concif Baza de Aprovizionare SRL, a treia firmă intermediară a tranzacţiilor.

Miercuri, procurorii DNA Constanţa au transmis judecătorilor propunere de arestare preventivă timp de 30 de zile pentru 3 inculpaţi, iar pentru alţi 2 arest la domiciliu pentru aceeaşi perioadă. Toţi cei 5 inculpaţi au fost plasaţi în arest la domiciliu de către judecătorii Tribunalului Constanţa, pentru o perioadă de 30 de zile.

Până la acest moment, ARSVOM a plătit, în temeiul celor patru contracte, aproximativ 64.000.000 de lei.

Acuzațiile procurorilor

Potrivit DNA, în perioada septembrie-noiembrie 2020, Daniel Manole, împreună cu ceilalți inculpați ar fi constituit un grup infracțional care ar fi avut ca scop achiziția, cu fraudarea legislație primare în materie, de către instituția pe care o conducea primul inculpat a unui număr de patru nave (trei de salvare și una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA).

Din cercetările efectuate a rezultat că în cele patru contracte încheiate sunt prevăzute clauze defavorabile achizitorului, în sensul că A.R.S.V.O.M. este obligată să plătească pentru cele patru nave mai mult de jumătate din valoarea lor, ca avans, restul banilor fiind plătiți la recepția finală.

De menționat este faptul că, societatea câștigătoare a licitației doar „ar fi mimat” construcția acelor nave, în realitate acestea fiind achiziționate la jumătate de preț de la o societate comercială din Estonia.

Pentru contribuția sa, Manole ar fi fost recompensat cu un procent de aproximativ 3% (cca. 2.000.000 lei) din sumele plătite de A.R.S.V.O.M. către societatea care a livrat navele.

  • 16x9 Image

    Virgil Burlă

    Jurnalist de investigații, a lucrat în 20 de ani de carieră la diverse publicații. Uneori cu patimă sau cu sentimentul că totul este pierdut. Ghidat de interesul public și pasionat de studiul comunismului ca experiment social, Virgil Burlă crede că jurnaliștii sunt „agenții sanitari” ai societății.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG