Curtea de Apel București a admis marți raportul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și a constatat calitatea de colaborat al Securității al Roxanei Wring, fost președinte al USR București.
Decizia poate fi atacată cu recurs.
„Admite cererea de chemare în judecată. Constată calitatea pârâtei de colaborator al Securităţii. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată astăzi, 09.06.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei", a stabilit Curtea de Apel București.
Roxana Wring este unul dintre fondatorii USR, numărându-se printre cei care, alături de Nicușor Dan, a creat mișcarea din București care a obținut posturi de consilieri în toate structurile locale ale Capitalei, la alegerile din iunie 2016.
Ulterior, Salvați Bucureștiul, cum se numea gruparea, s-a transformat în partid, obținând la alegerile parlamentare din același an 10% din mandate.
Wring a demisionat de la conducerea organizației de București a USR, una dintre cele mai puternice din țară, pe 17 septembrie 2019. La vremea respectivă, au existat speculații că demisia ei ar avea legătură cu neînțelegerile din USR privind candidatura lui Nicușor Dan la funcția de primar al Capitalei. Potrivit unor surse USR, încă de la momentul demisiei apăruseră informații în interiorul formațiunii despre cercetările CNSAS și către ce anume se îndreaptă verdictul membrilor Colegiului.
Se pare, potrivit unor surse apropiate subiectului, că Wring ar fi semnat informări despre turiști români și străini, în perioada în care a fost ghid ONT. În anii 80, a plecat în Marea Britanie, unde a absolvit London School of Economics, și s-a întors în România odată cu înființarea USR.
În decembrie 2019, CNSAS a constatat că fosta preşedintă a USR Bucureşti, Roxana Wring, a semnat un angajament cu Securitatea, a avut numele conspirativ „R 21 sau Rodica” şi a furnizat informaţii „prin care se denunțau activități potrivinice regimului totalitar comunist” despre un profesor american şi turişti străini.
Ea a lucrat între septembrie 1977 şi noiembrie 1979 la ONT, ca ghid turistic, apoi, la vârsta de 25 de ani, în 1980, statul comunist i-a permis să părăsească ţara după ce s-a căsătorit cu un cetăţean britanic.
Potrivit CNSAS, ofiţerii de Securitate au notat în dosarul de reţea al Roxanei Wring că, în calitate de sursă, a furnizat informaţii cu solicitudine şi „a primit sarcina să cultive relațiile cu delegatul pentru a semnala și alte aspecte din comportarea și legăturile lui”.
Roxana Wring a recunoscut într-o postare pe Facebook că a semnat ”hârtii” puse în față de șeful său din perioada comunistă, arătând că ”este un tip de presiune pe care cei care s-au bucurat de democrație încă din anii copilăriei nu au cum să-l înțeleagă. Eu nu am putut să refuz”.
Roxana Wring a negat calitatea de colaborator al Securității. Ea afirmă că a lucrat la ONT - organizația care se ocupa de turism în vremea comunismului - vreme de doi ani, la vârsta de 20 de ani și că a făcut rapoarte, însă nu a știut că acelea ar fi fost pentru Poliția Politică a regimului.