Linkuri accesibilitate

Institutul Fundeni: Primle cazuri de infectare cu noul coronavirus la cel mai mare spital din România


Doi pacienţi şi o asistentă medicală din cadrul Institutului Clinic Fundeni (ICF) au fost depistaţi pozitiv cu virusul COVID-19. Activitatea unităţii nu este pusă în pericol, conform unui comunicat de presă citat de Agerpres.

Potrivit conducerii ICF, cei doi pacienţi au fost transferaţi la spitale COVID, iar asistenta, asimptomatică, a fost internată.

"Am testat-o fiindcă am început să testăm personalul. Testăm pacienţii şi personalul. Testarea pacienţilor ;i a personalului ne permite depistarea de timpuriu a oricărui posibil focar şi, totodată, identificarea cazurilor asimptomatice pentru continuarea în siguranţă a activităţii unităţii medicale. Astfel, am identificat o persoană complet asimptomatică şi am izolat-o, respectiv asistenta medicală", a explicat managerul IC Fundeni, Anca Coliţă.

Managerul IC Fundeni a mai precizat că asistenta medicală nu a intrat în contact cu niciun pacient şi că atât femeia, cât şi toţi cei care au intrat în contact cu ea au purtat echipament de protecţie.

În ceea ce îi priveşte pe cei doi pacienţi internaţi şi confirmaţi cu coronavirus, aceştia au fost transferaţi către spitale COVID-19 imediat după aflarea rezultatelor testelor.

"Orice pacient care necesită internarea în Institutul Clinic Fundeni este izolat, i se face testul COVID şi stă în zona de izolare, singur în salon, până avem rezultatul testului. Dacă este negativ, se duce în zona verde a secţiei, dacă este pozitiv se transferă la spital dedicat COVID. Cei doi pacienţi au fost testaţi. Ei aşteptau rezultatul testului în izolare. Am făcut ancheta pentru fiecare din ei. Tot personalul cu care au intrat în contact a purtat echipament de protecţie. Când am primit testul pozitiv, i-am transferat", a spus directorul medical al IC Fundeni, Alina Tănase.

Conform aceluiaşi comunicat, la ICF se testează pentru COVID-19 orice pacient care necesită internarea. Totodată, sunt testaţi toţi angajaţii care lucrează în secţiile cu bolnavi în stare gravă.

XS
SM
MD
LG