În majoritatea țărilor lumii există o zi dedicată în mod special copiilor, iar în România, la fel ca în alte state din regiune aceasta este 1 iunie.
Unele state o sărbătoresc într-o altă zi a lunii iunie (SUA), în aprilie (Spania) sau noiembrie (Italia, Grecia), în timp ce țările din fostul bloc comunist utilizează data de 1 iunie.
Istoria sărbătorii coboară chiar spre mijlocul secolului XIX, dar are ca reper principal adoptarea de către Liga Națiunilor, în 1924, la Geneva, a Declarației pentru Drepturile Copilului.
Din 2017, în România Ziua Copilului este zi liberă nelucrătoare.
„Tinerii caută pe Tik Tok și Instagram modele care le lipsesc”
S-au schimbat în vreun fel nevoile copilului modern, față de acum 10, 20 de ani, sau chiar cu mai multe generații în urmă? Ce pot face părinții sau profesorii ca acesta să se simtă ascultat, înțeles și să facă alegerile care i se potrivesc în viață? Care e granița între cererile insistente ale copilului și nevoile lui de bază?
Europa Liberă a căutat aceste răspunsuri.
„Tinerii de azi, în lipsa unor modele care să fie în vecinătatea lor imediată, în familia lor, în comunitatea lor locală, tind să își creeze creeze propriile modele, de multe ori care nu sunt în concordanță cu propriile lor aspirații, dar le găsesc mai ușor, pe internet, pe Youtube, Tik Tok sau pe Instagram”, spune Antonia Pup, ex-președinte al Consiliului Național al Elevilor, astăzi studentă la Istorie, în Timișoara.
Ea a trecut de bariera celor 18 ani, astfel că are și perspectiva a ceea ce poate urma, sau cel puțin începe, după copilărie și adolescență.
Tehnologia, pe care copiii și tinerii o folosesc de la vârste fragede astăzi, nu trebuie blamată, câtă vreme rămâne un instrument, care răspunde până la urmă unor nevoi sociale, de interacțiune, potrivit ei.
Competențele digitale au devenit de altfel o necesitate pe piața muncii astăzi, adaugă tânăra.
Pentru a dobândi aceste abilități, dar și pentru a-și lărgi orizontul de cunoaștere, tânărul are nevoie să îi fie stimulată curiozitatea, dar și dorința de a se informa corect.
Fără o educație civică, e mai expus inclusiv curentelor extremiste, atrage atenția Antonia.
Îndemn de Ziua Copilului: „părinții să își învețe copiii să fie curioși și să citească!”
„Educația în era digitalizării nu se face doar pe băncile școlii. Dacă profesorii prin atitudinea lor de la clasă nu îi îndeamnă pe copii să fie curioși, să își lărgească orizontul, pierdem noi ca societate, dacă vom avea tineri neintegrați, inclusiv pe piața muncii. O să fie foarte dificil să punem totul pe umerii școlii”, spune Antonia, astăzi coordonator al activităților de promovare (advocacy) la Societatea Academică din România.
O activitate esențială pentru adolescenți și tineri rămâne lectura, care nu este condiționată nici de accesul la resurse, nici de cât de familiarizat este copilul / tânărul cu spațiul digital, completează ea.
„Ăsta ar fi și îndemnul meu cu ocazia Zilei Copilului, părinții să își învețe copiii să fie curioși și să citească, pentru că prin literatură, mai ales, găsim acele modele, această nevoie de fi activ în viața publică, de a-ți cunoaște drepturile, de a fi responsabil în raport cu propriul tău viitor”.
Tinerilor le revine până la urmă principala responsabilitate.
„Totul pornește de la ce obiective îți setezi și de la nevoia de interacțiune socială. Eu am găsit în Consiliul Elevilor, în timpul liceului, mai mult decât o activitate extrașcolară, modul de a mă înconjura de oameni mai deștepți decât mine, de la care am ce să învăț, consideram eu”.
Faptul că adolescentul, copilul chiar, pare adesea mai preocupat de alte lucruri decât de școală, fie tehnologie, ieșiri, etc, sunt de înțeles, câtă vreme acesta e autonom în învățare.
„Sunt dorințe normale și tânărul trebuie să le experimenteze ca până la urmă să ia deciziile cele mai bune în viață și cele mai bune decizii nu se iau ușor, așa că încredere și timp ar trebui să fie un pachet de bază pentru orice copil”, conchide Antonia Pup.
Nevoia timpului de calitate
„Cea mai mare nevoie a copiilor mei este timpul de calitate petrecut împreună cu ei. Mă refer la multă joacă și timp petrecut unii cu alții, după preferințele lor: ieșiri în natură, excursii etc. În acele momente încerc să fiu sută la sută prezentă pentru ei, fără telefoane sau alte elemente care să mă distragă”, spune Gabriela, mamă a 2 copii, de 2 și 6 ani.
Încearcă să le accepte emoțiile, fie ele furie, bucurie, sau tristețe și în loc să condamne sau să critice, oferă în primul rând susținere. Mai ales în cazul celui mic, brațele deschise devin mai sugestive decât cuvintele.
Nu vede nevoi diferite la copiii ei, față de cele din propria copilărie, cu deosebirea că „generația mea nu a avut noroc de părinți prezenți la joacă atât de des”.
A încercat să schimbe, ca mamă, ce consideră că nu a fost de bun augur în educația de care au avut parte mulți dintre cei din generația milenialilor (copiii născuți între 1980 - 2000), din care face parte.
„Emoțiile negative erau mai degrabă condamnate, iar noi că și copii aveam datoria sa ne comportam 'bine', pentru că, nu-i așa, nu aveam voie să ne supărăm pe nimic fiindcă eram mici și nu aveam motive”.
Copilul învață să își exprime emoțiile și dorințele în măsura în care este încurajat de părinți si prin exemplul familiei ca model, a spus pentru Europa Liberă psihologul și psihoterapeutul Keren Rosner.
„Dacă aceste exprimări afective sunt normalizate, acceptate, ponderate de părinți, el va învăța că este firesc să se exprime afectiv, să vorbească despre ceea ce simte si crede”, a explicat specialistul.
„Este sănătos pentru copil și adolescent să poată vorbi și exprima ceea ce trăiește. În special trăirile negative, nu o să se adune ca frustrări nerezolvate și nu o să răbufnească mascat în contexte nepotrivite, ci vor fi rezolvate atunci când se întâmplă fără să fie păstrate sa corodeze echilibrul interior”.
Tehnologia nu schimbă nevoile copiilor
Chiar dacă utilizarea intensivă a gadget-urilor de la cele mai fragede vârste le dă serioase bătăi de cap părinților, aceasta nu influențează în fapt nevoile de bază ale copilului, a declarat Keren Rosner.
„Nevoile generale ale copilului sunt aceleași: nevoia de siguranță, afecțiune, protecție, încredere, înțelegere și cea de a-i fi înțelese nevoile particulare”, a enumerat specialistul.
Nevoile specifice sunt influențate de generația din care face parte copilul, temperament și alte caracteristici speciale.
„Nevoile particulare ale copiilor de azi sunt timpul de calitate petrecut împreună cu părinții, atenția părinților la trăsăturile caracteristice copiilor lor si adaptarea așteptărilor în funcție de acestea”, a detaliat specialistul.
Timpul de calitate înseamnă, în accepțiunea specialiștilor, timpul în care părintele este prezent alături de copil, nu numai fizic ci și emoțional și mental, fiind capabili să creeze o conexiune vie, prin joc, activități recreative, lectură sau pur și simplu dialog ori o masă servită împreună.
Prezența activă a părinților în viața copiilor lor este „cea mai stringenta cerință și cu efecte dureroase când nu este satisfăcută”, a adăugat Keren Rosner.
Faptul că adolescenții se închid adeseori în ei și nu își exprimă trăirile ori le exprimă nepotrivit se întâmplă adesea pentru că nu sunt ascultați de adulții din viața lor și se simt neînțeleși, continuă ea.
„Ei au nevoie să își exprime sentimentele pentru că este o adevărată efervescență afectivă în interiorul lor și nu știu cum să o liniștească”.
Nu puțini părinți cad într-o altfel de capcană, traducând orice cerere din partea copilului într-o nevoie reală, chiar dacă provine strict pentru plăcere, din răsfăț sau plictiseală.
Uneori aceste cereri ascund trăsături, precum lăcomia, egoismul, sau lipsa de empatie, care pot fi corectate, a arătat Keren Rosner.
„Important este ca părinții să înțeleagă ce stă în spatele dorințelor pe care le exprimă copiii, sa vorbească cu ei despre asta”.
Refuzul fără explicații va fi perceput drept ostilitate și chiar pedepsă, în timp ce prezentarea motivelor „cu argumente solide” are șanse să fie receptat corect de către copil.
Dialogul are un rol și pe termen lung, dincolo de tipul de educație pe care l-a oferit părintele, dinamica familiei și experiențele anterioare.
„Un copil neglijat, cu care s-a vorbit puțin sau inconsistent, va avea tendința să ceară favoruri, lucruri, să fie nerăbdător, revendicativ. În contrast, cel care a primit înțelegere, explicații și prezenta activă a adulților în viața lui va ști să discearnă ce este corect, bine, sănătos și va ști să își pună limite”, a conchis psihologul Keren Rosner.
Nevoia de profesori entuziaști
Ca să fie atras (și) spre învățătură, copilul / tânărul elev are nevoie să vadă în primul rând de profesori entuziaști, pasionați de materia pe care o predau, spune Marcel Bartic, profesor de istorie la o școală particulară din București.
Entuziasmul molipsitor are prea puțin de a face cu tehnologia, sau cu programa, adeseori criticată, susține el.
„O lecție bună în sala de clasă ține în primul rând de profesor. Mi-au povestit mulți cunoscuți de lecții fascinante de dinainte de '89 și mă gândeam că nu era deloc simplu, cu programa de atunci, dar uite că erau profesori care au reușit. Primul om care poate transforma actul educațional într-un moment de fascinație este profesorul”.
În ceea ce-l privește, Marcel Bartic spune că încearcă să le arate întotdeauna elevilor legătura dintre noțiunile predate și realitate.
„Perioadele dificile prin care am trecut, chiar recent, ne pot ajuta să le explicăm mai bine copiilor de ce trebuie să învețe. Poate că marea provocare, întrebare a pedagogiei secolului XXI este cum că îi explicăm copilului că ceea ce învață în clasă are un corespondent în viața de zi cu zi”, subliniază el.
De când a început să predea, la mijlocul anilor 2000, într-o școală din mediul rural, sistemul de învățământ a mai progresat totuși, consideră acesta. Inclusiv în ce privește formarea profesorilor.
Cursurile de formare ale acestora pot aduce acel plus de care elevii ar nevoie și ar trebui să depășească stadiul de etape bifate pentru obținerea unui grad superior, din punct de vedere didactic, consideră el.
În același timp, interesul pentru cunoaștere, atât din partea profesorilor, cât și al părinților, produce efecte mai bune decât o continuă competiție, „adeseori stupidă și inutilă, că 'trebuie să înveți să iei 10', sau 'trebuie să iei premiu'. Dar de ce trebuie?”, se întreabă retoric profesorul.
E mult mai importantă pentru elev satisfacția că a învățat ceva, că i-a plăcut experiența și că a găsit un corespondent în viața de zi cu zi.
„Fiecare copil are potențialul de a face ceva extraordinar, trebuie doar să îi ajutăm să își descopere potențialul acesta. Un copil poate să nu fie de 10 la matematică, dar poate fi de 10 la altceva. Nici măcar nu m-aș raporta la note, trebuie doar să îl ajut pe copil să descopere că e bun la ceva, că se pricepe la ceva”, a spus Marcel Bartic.
„Așa poate ajunge independent, fericit chiar și să-și găsească propriul lui drum. Școala ar trebui să fie ca o casă cu multe uși, să îl ajute pe elev să găsească ușa care îl duce spre spațiul care i se potrivește lui cel mai bine”, a completat el.
