Linkuri accesibilitate

Întâlnire Iohannis - Recean, la București. România sprijină Republica Moldova în gestionarea provocărilor de securitate


Președintele român Klaus Iohannis s-a întâlnit cu premierul moldovean Dorin Recean.
Președintele român Klaus Iohannis s-a întâlnit cu premierul moldovean Dorin Recean.

Președintele României, Klaus Iohannis, l-a primit miercuri la Palatul Cotroceni pe premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, și a reiterat „mesajul de sprijin ferm” în gestionarea situațiilor de criză, a provocărilor de securitate și a dezechilibrelor economice ale țării de peste Prut, cauzate de conflictul din Ucraina.

Președintele româna a reluat, astfel, mesajul transmis și președintelui moldovean Maia Sandu, la întrevederea pe care au avut-o săptămâna trecută, arată Administrația Prezidențială.

Președintele României s-a referit la asistența multidimensională pe care România o acordă Republicii Moldova, în special pentru gestionarea situațiilor de criză. Cei doi au discutat despre „modalități concrete de prioritizare și diversificare a acestei asistențe”, arată sursa citată.

România este cel mai mare și important partener economic al Republicii Moldova, iar „în cadrul vizitei delegației noastre ne-am propus să aprofundăm acest dialog bilateral”, a spus și premierul moldovean, Dorin Recean, pe pagina sa de Facebook.

Liderul guvernului de la Chișinău s-a referit la ajutorul concret oferit agricultorilor moldoveni afectați de seceta din 2020, dar și sprijinul pentru depășirea consecințelor crizei energetice din această iarnă.

„Am menționat la întrevederea cu șeful statului român că suportul și experiența României în procesul de aderare la Uniunea Europeană este de foarte mare ajutor și sperăm să reușim să progresăm cât mai rapid ca să pornim negocierile de aderare la UE și să ne regăsim cât mai curând în marea familie europeană”, spune Recean.

Discuția cu premierul moldovean a permis „evaluarea stadiului implementării obiectivelor prioritare din domeniile: energie, agricultură, transporturi și interconectivitate, sănătate, educație și societate informațională”, arată un comunicat remis miercuri de Administrația Prezidențială.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat, în context, necesitatea creării condițiilor necesare pentru atragerea investițiilor românești și ameliorarea mediului de afaceri.

Recean a mulțumit României pentru „sprijinul consistent și prompt” oferit de România de fiecare dată când Republica Moldova s-a aflat în dificultate, pentru asistența bugetară directă și pentru susținerea constantă în parcursul european al Republicii Moldova.

Maia Sandu s-a întâlnit săptămâna trecută cu președintele român Klaus Iohannis cu o zi înaintea împlinirii unui an de la invazia rusească din Ucraina, care a avut loc pe 24 februarie anul trecut.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG