Linkuri accesibilitate

Interpol: Criminalitatea globală s-a adaptat la pandemie


Răufăcătorii ar putea să se adapteze la noile condiții generate de pandemia de coronavirus pentru a inunda piața cu medicamente contrafăcute în cazul dezvoltării unui vaccin împotriva COVID-19, spune directorul Interpol, Jurgen Stock.

Ca indiciu a ceea ce s-ar putea întâmpla, deja au apărut pe pieţe echipamente de protecţie personală necertificate, inclusiv măşti faciale, sau produse contrafăcute destinate dezinfectării mâinilor, a explicat directorul Interpol.

Jurgen Stock a atenţionat într-un interviu acordat agenţiei de presă germane DPA asupra unei creşteri drastice a comerţului ilegal cu produse medicale contrafăcute, odată ce va apărea la orizont un vaccin sau un tratament anticoronavirus.

„Va veni un nou mare val, un val global, imediat ce se va profila un vaccin”, a spus Stock.

Răufăcătorii care operează pe plan global s-au adaptat rapid la pandemie, în sensul că „exploatează noile temeri şi preocupări ale oamenilor şi trebuie să-şi reprofileze activităţile criminale”, a punctat directorul Interpol.

Stock a atras atenţia între altele asupra problemei eliminării deşeurilor spitaliceşti.

„Constatăm o creştere a tentativelor unor grupuri de crimă organizată din Asia de a pătrunde pe această piaţă”, a menţionat Stock, anticipând că acest lucru se va întâmpla în scurt timp şi în alte părţi.

Jurgen Stock a mai explicat că infractorii vor încerca să profite de pandemie şi să-i înşele pe vârstnici dându-se drept rude care au nevoie de bani şi că vor creşte de asemenea nivelurile de criminalitate informatică, în contextul în care foarte mulţi oameni lucrează de acasă.

În general, pandemia ar putea da un impuls pe termen lung criminalităţii pe plan global, în condiţiile în care unii dintre cei rămaşi fără mijloace de trai ar putea recurge la infracţiuni, a subliniat Stock.

Oamenii vor căuta surse de venit noi, cu caracter ilegal”, a anticipat el.

XS
SM
MD
LG