Această poluare reprezintă o amenințare urgentă pentru mediul nostru și necesită acțiuni imediate pentru protejarea apelor noastre. Deșeurile de plastic, cum ar fi plasele de pescuit, ambalajele și alte obiecte, ajung în râuri și devin o sursă de poluare.
Timp de cinci anotimpuri, între primăvara lui 2022 și vara lui 2023, asociațiile Mai Mult Verde și Global Water Partnership România au vrut să cerceteze fenomenul la scară mai largă. Și au ales cel mai mare curs de apă care traversează România. Au reușit să afle ce cantitate de plastic transportă Dunărea pe teritoriul țării. Au fost măsurate cantitățile de plastic din trei puncte-cheie: Moldova Veche, Gruia și Isaccea.
Studiul făcut prin programul Cu Apele Curate a arătat că în medie, sectorul românesc al Dunării transportă anual 48 de tone de microplastic și o cantitate similară de macroplastic, bucățile mai mari care se vor descompune și ele în următorii ani.
„În top trei avem polietilenă, polipropilena și polistirenul, adică tot ce ne înconjoară și probabil ce cumpărăm cel mai des: ambalaje de plastic, tacâmuri de unică folosință, PET-uri, capace, dopuri, țevi, cauciuc, lucruri de care nu putem scăpa încă dar care ne invită la un proces de reflexie: cum putem să facem ca acestea să nu ajungă în apă și să reducem consumul sau poate chiar să îl eliminăm la un moment dat”, spune Marta Popescu - coordonator program „Cu apele curate”, Asociația Mai Mult Verde