Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat în interviul one2one din această săptămână, că instituția pe care a conduce a pregătit o strategie privind angajații din sistem, dar este nevoie ca autoritățile locale să se implice pentru oferirea de condiții mai bune de viață medicilor și asistenților medicali. Astfel, personalul medical ar putea să fie mai dornic să se mute cu familiile, în localități rurale, lipsite acum, de asistență medicală.
Întrebat cum rezolvă deficitul de medici de familie și cum răspunde avertismentelor președintelui Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, privind potențialul „dezastru" la acest capitol, ministrul Sănătății s-a anervat. „Eu nu vreau să comentez asupra optimismului domnului președinte Coriu", a spus ministrul Alexandru Rafila. Președintele Colegiului Medicilor a atras recent, atenția, la Europa Liberă, că în 10 ani, Medicina de familie va fi un dezastru din cauza lipsei medicilor și a faptului că jumătate dintre cei care profesează acum sunt aproape de pensie. Președintele organizației profesionale a avertizat și că medicii au nevoie de o lege mai bună a malpraxisului.