Instabilitatea afectează mobilitatea angajaților dintr-o companie în alta, iar oamenii sunt încă reticenți în a-și schimba locul de muncă. “Ei nu merg pe zona de ‘îmi doresc un loc de muncă, deci, hai să aplic’. Se opresc la ‘îmi doresc un loc de muncă, dar…’, căci se gândesc la război, la pandemie, la inflație. Mulți oameni buni de pe piață sunt blocați de acești factori externi în a-și căuta un nou loc de muncă. De mai mult de 3 ani de zile au pus stop căutării unui loc de muncă. Dar, în momentul în care se vor termina acești factori externi, cred că vor ieși pe piața forței de muncă cu o ardoare mai mare ca niciodată”, spune CEO-ul eJobs.