Linkuri accesibilitate

Interviu. Ioan Holender: Revenirea la operă nu a mai avut loc după terminarea pandemiei, nici aici, nici în Occident, nici la Viena


Ioan Holender este un timișorean de succes internațional cu care România se mândrește. Silit să emigreze când era student la Politehnică, ca participant la revoltele studențești din 1956, și-a urmat pasiunea pentru muzică devenind cel mai longeviv director al Operei din Viena.

Cu câteva zile înainte de încheierea anului 2022, am stat de vorbă cu legendarul director al Operei din Viena, Ioan Holender, care a condus instituția timp de 19 ani. Evaluările sale despre scena lirică mondială sunt mereu exacte și memorabile, iar devotamentul său pentru orașul natal e admirabil.

În timpul „crizei Schengen”, Ioan Holender n-a ezitat să se adreseze publicului austriac pentru a apăra cauza dreaptă a României: „Am explicat la o televiziune că Frontex a dat cifre clare, din România vin câteva sute de imigranți, din Ungaria 52.000”.

„Politicienii austrieci au făcut o mare greșeală, au fost atacați de toată presa de aici fiindcă au vrut să fie mai cu moț decât toate celelalte state europene”, a declarat Holender pentru Europa Liberă.

Dialogul nostru este o continuare a întâlnirilor din toamnă, când am vorbit pe îndelete despre situația companiilor de operă din țară și din lume, despre succesul interpreților români peste hotare și, evident, despre Timișoara, orașul său iubit.

La Timișoara, care a intrat în anul Capitalei Culturale Europene, Ioan Holender, Holi pentru prieteni, nu a mai fost cooptat, după ce s-a retras din poziția de președinte de onoare al Asociației TM21/23. E invitat însă în Capitală. În 29 martie 2023 va susține la Filarmonica din București conferința Opera ieri și azi.

Cum explicați atracția publicului larg pentru Concertul de Anul Nou de la Viena?

În primul rând pentru că se transmite la televiziune, la peste 70 de canale, prin susținerea foarte generoasă a firmei Rolex care face și o reclamă extinsă. Închipuiți-vă că fiecare membru al orchestrei primește pentru acest concert o sumă cât salariul său pe un an întreg. Am impresia că se cântă în fiecare an același lucru. Poate n-o fi chiar același repertoriu, dar toate aceste lucrări de Johann Strauss seamănă cumva.

Mergeți de obicei la Concertul de Anul Nou?

Am fost o singură dată, când a dirijat Seiji Ozawa, care a fost la Operă director muzical pe vremea mea. În Japonia, Concertul de Anul Nou e foarte popular, fiindcă pentru ei tot ce vine de la Viena în materie de muzică clasică este buricul muzicii. Dar și pentru restul lumii e popular, deși un bilet poate să coste și 1.200 euro.

Popularitatea asta s-a născut atunci când orchestra era dirijată de concertmaistrul Willi Boskovski. El dirija cu vioara în mână, ca Johann Strauss în trecut.

Ioan Holender este mereu elocvent când vorbește despre muzică.
Ioan Holender este mereu elocvent când vorbește despre muzică.

Când a devenit Lorin Maazel director muzical și a dirijat el, concertul a crescut în calitate, dar a mai pierdut din caracterul popular. Au început să fie invitați dirijori foarte cunoscuți din lume ca Riccardo Muti, Claudio Abbado, Christian Thielemann, Daniel Barenboim, Karajan, Ozawa iar anul acesta Franz Welzer-Möst, care e invitat a doua oară.

Știți că la sfârșitul concertului se cântă Marșul Radetzky, care e un marș militar, de război. E clar și din ritm. Când a dirijat Barenboim în 2014, i-am spus că ar fi singurul mare umanist care poate să refuze să dirijeze marșul războinic al generalului Radetzky.

El a făcut un lucru foarte interesant, un compromis: când a început marșul la sfârșitul concertului, el n-a dirijat, a coborât de pe podiumul dirijoral și s-a dus să felicite fiecare muzician din orchestră. Marșul a continuat, publicul a aplaudat, dar el n-a dirijat.

Cum evaluați calitatea spectacolelor la Opera Națională din București?

Un lucru pozitiv este că actualul director Jinga este un om modest, corect, spre deosebire de directorul anterior, Ignat, care a vrut doar să își facă o carieră pe spinarea Operei Naționale.

Ioan Holender în dialog cu studenții politehniști.
Ioan Holender în dialog cu studenții politehniști.

Aniversarea de 100 de ani în 2021 cu Lohengrin a fost un spectacol onorabil. Problema negativă este în general regia, pentru care nu s-a găsit încă un drum. Pe vremuri era Relu Lupescu și zeci de ani au fost regizori foarte mari. Nivelul a scăzut și la Opera din București pentru că nu mai au soliști proprii mari, fiindcă acum Occidentul e plin de soliști români: la Hamburg, la Viena, Düsseldorf, la München, cântăreți de primă mărime cum e Ștefan Pop de la Covent Garden.

O problemă a Operei Naționale este găsirea dirijorului optim. Acum îl au ca dirijor pe Tiberiu Soare foarte talentat, inspirat, a făcut un Oedip memorabil, de sec.XXI, dar pentru opera italiană parcă nu merge.

Niciodată Opera din București n-a avut în vremurile recente dirijorii potriviți. Tot visăm la Massini, Perlea s-a dus, Silvestri s-a dus, Georgescu s-a dus. Totuși, Opera Națională este pe drumul bun, dacă n-o fi adevărat zvonul că pregătește un musical. N-aș înțelege așa ceva.

Am fost la spectacolele cu Nunta lui Figaro și la Nabucco, era arhiplină sala. Biletele sunt vândute cu timp înainte. Pentru cine să faci un musical, nicio operă serioasă din Europa nu face musical, asta face teatrul de operetă. Sper să nu fie adevărat.

Ce cântăreți români de operă sunt foarte apreciați în străinătate?

Cea mai apreciată este soprana de coloratură Adela Zaharia, care cântă la Deutsche Oper Düsseldorf, mai este mezzosoprana Ramona Zaharia la aceeași operă. Sunt apoi tenorii Ovidiu Purcel, Teodor Ailincăi. Sunt doar câteva nume. Ei nu cântă în țară decât prin excepție.

Vreau să spun ceva despre Filarmonica din București. S-a făcut actul II din Tristan și Isolda, am fost acolo și am văzut, iar e ceva pozitiv, dincolo de faptul că a ajuns la conducere Marin Cazacu, un om cult, un om care cunoaște literatura și e pe locul unde trebuie să fie. Ce îi lipsește Filarmonicii este un dirijor șef și fără asta nu poate să crească. A fost zeci de ani Cristian Mandeal, dar acum nu au pe nimeni care să reziste.

Și operele din țară cum le evaluați?

La Cluj și la Iași au clădiri superbe, dar fac puține spectacole. La Iași se făceau când era Beatrice Rancea directoare, dar a fost scandal și s-a terminat.

Legătura mea cu Timișoara nu a devenit mai slabă, ci mai puternică.

La Timișoara eu îl apreciez pe directorul Cristian Rudik, un bariton care a acceptat să fie manager, un om care vorbește trei limbi și sub conducerea căruia ansamblul a crescut ca nivel.

Identitatea unei companii de operă o dădea ansamblul ei, dar epoca aceasta s-a încheiat. Acum avem cântăreți pe seară. Totuși, revine o tendință spre contracte fixe, de când cu pandemia.

Cum s-a schimbat în timp spectacolul de operă, publicul de operă, în lume?

Opera s-a schimbat la un nivel diferit, dar în aceeași direcție, prin faptul că nu mai există ansamblu propriu. Opera din Viena a trăit prin ansamblul ei, au fost și artiști oaspeți, dar acum sunt numai artiști invitați. Deci, culoarea, personalitatea unei instituții este dată de propria sa forță artistică.

La Timișoara ansamblul din perioada comunistă făcea spectacole după spectacole. Era lege: luni, miercuri, vineri, operă, marți, joi, sâmbătă, teatru. Publicul îi cunoștea pe artiști, lumea merge la operă pentru cântăreți, la teatru pentru artiști. Soții Moruzan erau actori faimoși, lumea mergea pentru cântăreți ca Gogu Vasilescu, Corbeni, Illa Cazacu.

„Holi” cu bicicleta prin Timișoara, acompaniat de Cristian Rudik, directorul Operei din Timișoara
„Holi” cu bicicleta prin Timișoara, acompaniat de Cristian Rudik, directorul Operei din Timișoara

Acum se fac spectacole mai puține, concurența televiziunii pe care o numesc „blestemul omenirii” este clară, lumea nu mai citește ca pe vremea mea, iar epoca internetului și a rețelelor a schimbat tot.

În perioada epidemiei Covid, lumea nu a mai mers la Operă, iar după terminarea pandemiei revenirea nu s-a făcut, nici în Occident, nici aici, numărul spectatorilor a scăzut.

Chiar și la Viena se simte? Unde lumea stătea la coadă la bilete?

Da, chiar și la Viena la Operă și la Burgtheater, care e teatru național și unde gradul de ocupare acum este 64%. Calitatea spectacolelor a scăzut, cântăreții nu au mai câștigat, doar angajații permanenți au fost în continuare plătiți. Dar mai e ceva ce care a devenit un rău al spectacolului de operă: teroarea regizorilor, fiindcă nu mai e important nici actorul, nici cântărețul, dirijorul și nici muzica. Acum regizorul e la putere, care are alte idei și face regii ieșite din comun.

Eu l-am avut de trei ori ca regizor pe Andrei Șerban, un regizor extrem de talentat. Dar alții fac niște spectacole în care nu iau în considerare compozitorul, muzica, artiștii iar asta a schimbat în rău viața teatrelor muzicale. Și răbdarea spectatorilor s-a schimbat, o operă de Wagner durează cinci ore, nu mai stă lumea cinci ore.

Vedetele mai atrag lumea la Operă?

Sunt foarte puține vedete, este această rusoaică, Anna Netrebko, o apariție absolut singulară, dotată de Dumnezeu cu un talent extraordinar, prezență și talent de comunicare. Cineva a scris că dacă ea citește o carte de telefon este ascultată. Spectacolele sunt altfel, se fac adaptări și la teatru și la Operă, parcă nici guest star nu mai are magnetul de altădată.

Ioan Holender în dialog cu Jonas Kaufmann la Teatro din San Carlo din Neapole la emisiunea Kultour mit Holender de la Servus TV
Ioan Holender în dialog cu Jonas Kaufmann la Teatro din San Carlo din Neapole la emisiunea Kultour mit Holender de la Servus TV

Iar faptul că se cântă în limba originală și nu textul tradus, face mai puțin accesibilă opera. Cântatul în limba română era o realitate pe vremuri. Eu zic că e mult mai modern decât cântatul în italiană.

Supratitrarea care se practică azi nu ajută?

Facem atâtea lucruri care sunt mai puțin rele, ceea ce nu înseamnă că sunt bune. Prin titrare se câștigă bani. Eu am primit când eram la Opera din Viena un milion de dolari ca să fac titrare în scune, ca să nu își miște spectatorii capul.

Susțin în continuare să se cânte textul în traducere, dar nu e după mine.

Festivalul Enescu rămâne important sau și-a mai pierdut din relevanță?

Eu am participat la șase ediții ale Festivalului Enescu de la București, cu lupte, cu suferințe, cu multe lucruri care nu s-au făcut, dar a rămas un festival important.

Festivalul a costat în jur de 6 milioane de dolari, o sumă foarte mare, dar e important pentru prestigiul României în lumea muzicii. Vin orchestre de primă calitate, fiindcă sunt plătiți la standard.

Nici acum nu avem o sală de festival. Unele orchestre nu vin la Sala Palatului, care are meritele ei ca dimensiune, cu peste 4.000 de locuri, construită pentru congresele PCR, dar acustica e proastă. Când eram director artistic am făcut niște remedieri, dar nu e mai bună, ci mai puțin proastă. Avem totuși această minunată sală a Ateneului, unde se face muzică barocă.

Biletele la Festivalul Enescu sunt ieftine, ceea ce e bine pentru România, poate nu și pentru străini. Și jurnaliștii de specialitate ar trebui invitați, pe cheltuiala festivalului, altfel nu vin cei mai buni din lumea largă. Ar fi o investiție în promovare.

Nu vreau să critic, dar sunt prea multe evenimente, abia ajungi de la unul la celălalt. Festivalul Enescu e foarte important. Am spus tuturor, și organizatorilor, am zis și la Timișoara, la directorul filarmonicii: Bartok e un compozitor născut la Sânnicolau, lângă Timișoara.

E important Enescu, dar hai să facem și Bartok

E important Enescu, dar hai să facem și Bartok care a compus o singură operă, Castelul prințului Barbă-Albastră, prezentată în premieră în 1918 la Opera Regală din Budapesta. Faceți undeva asta ca operă, sau în formă de concert la Filarmonică. De ce să nu-l exploatăm pe acest compozitor, când vrem Capitală Culturală Europeană? Ce vrei mai european decât Bartok?

Ce așteptări aveți în 2023 de la proiectul Timișoara Capitală Culturală Europeană?

Nu știu la ce să mă aștept, fiindcă nu știu nimic despre ce o să fie, n-am știut nici de la fosta directoare care a făcut o conferință de presă la Viena unde nu m-a chemat, deși eram președintele de onoare al Asociației TM2021/2023, nici acum nu știu de la primarul Fritz sau de la altcineva după plecarea ei. M-a contactat un domn Nica de la Consiliul Județean Timiș că am devenit Ambasadorul Cultural al județului, mulțumesc, dar nu știu pentru ce, e o funcție fără conținut.

Totuși, reveniți periodic la Timișoara, de care ați rămas legat. Cum găsiți orașul?

În primul rând mă mir de enormitatea asta de restaurante mici și mari și ieftine și scumpe. Piața Unirii e plină cu tineri și am impresia că tuturor le merge bine și toți au bani de cheltuit. Angajații de la Operă și de la Filarmonică sunt plătiți foarte bine, nici nu se plâng. Nu lucrează mai mult ca înainte, dar sunt mai bine plătiți. În al doilea rând, se refac clădirile vechi, orașul este mai arătos, nu mai sunt palmieri pe Take Ionescu, asta e bine fiindcă s-au făcut și lucruri inutile.

Cel mai frumos este pe malul Begăi, să mergi până la Podul Modoș cu bicicleta. Înțelegeți că eu caut în Timișoara trecutul meu, tinerețea mea petrecută aici până la 26 de ani.

Livius Holender, muzician pe urmele tatălui său, vorbește românește și vizitează adesea Timișoara, unde a susținut concerte.
Livius Holender, muzician pe urmele tatălui său, vorbește românește și vizitează adesea Timișoara, unde a susținut concerte.

L-am luat și pe băiatul meu, Livius, născut și crescut la Viena, până la Podul Modoș. M-a întrebat ce e aici și i-am răsuns că aici e sfârșitul lumii. Pentru mine acolo se termina lumea. Livius m-a întrebat dacă se poate merge mai departe. Am mers pentru prima oară în acea plimbare cu bicicleta până la Podul Eiffel, podul de fier. Livius m-a contrazis, că Eiffel e la Paris, nu în Timișoara. Ei bine, este și la Timișoara. Nu un turn, ci un pod Eiffel. Și uite așa ne timișorenizăm un pic.

Eu caut Timișoara mea. Mai vreau să văd casele în care am locuit. Trec pe la cimitir, am o bunică și un bunic din partea tatălui acolo și mai e profesorul meu de canto. Pe vremuri, mergeam cu tata la cimitir. Mai e parcul Rozelor, am locuit vis-a-vis pe strada Carp, pe Bulevardul Loga nici acum nu-mi place să merg că era sediul Securității și trec pe partea cealaltă. Dar toate astea vi le-am povestit în filmul Holi pe care l-ați făcut despre mine.

Eu cred că rădăcinile astea devin din ce în ce mai consistente cu cât înaintezi în vârstă. Deci legătura mea cu Timișoara nu a devenit mai slabă, ci mai puternică.

Altfel, ce faceți? Îmi dau seama că sunteți foarte ocupat.

Fac în continuare emisiunea Kultour cu Holender la Servus TV, o fac de 13 ani ceea ce e un lucru foarte rar. Precum știți, la televiziune, emisiunile după un timp se schimbă, dar eu am rămas.

Am făcut ultima oară Novi Sad Capitală Culturală Europeană, extrem de bine făcută, am făcut o emisiune despre orașul Novi Sad, un oraș foarte vechi în Serbia. Urmează să fac Zagreb, Agram cum îi spun nemții, capitala Croației, cu istoria Croației, cu istoria urâtă a Croației, cu gust amar din timpul războiului, dar și cu istoria culturală, fiindcă au teatru și o clădire frumoasă a Operei.

Promovarea emisiunii Kultour mit Holender de la televiziunea austriacă Servus TV
Promovarea emisiunii Kultour mit Holender de la televiziunea austriacă Servus TV

În continuare fac o emisiune de la Lisabona care era pe vremea emigranților în America ultima stație. Pe scurt, realizez 16 misiuni. Cel care a născut această serie a televiziunii Servus TV este Dietrich Mateschitz, cel mai bogat om din Austria, care a readus cu ani în urmă raliul de Formula 1 în Austria. Averea a făcut-o cu băutura energizantă Red Bull. Ziarele sunt pline, pagini întregi fiindcă recent a decedat.

Omul acesta mi-a dat ideea să fac o emisiune culturală. L-am întrebat „Și ce ați dori să fac?”, iar el m-a îndemnat să fac ce îmi place mie, fiindcă asta va plăcea și publicului. Așa am ajuns până la New York, la Londra, la Tokyo cu aceste emisiuni.

Ați făcut și emisiuni despre România?

Am făcut acum vreo opt ani și Timișoara, am făcut și Clujul și am făcut și istoria palatelor regale din România care este o istorie paralelă a României. Am făcut 160 de misiuni, fiindcă m-ați întrebați ce fac.

În 2023 în iulie fac 88 de ani. Mă deplasez prin lume, fac emisiuni, sunt consilierul artistic al Festivalului din Tokyo, acolo fac distribuțiile la un nivel foarte înalt. La fel la Opera din Dresda.

Mai îmi cer ziarele din când în când să scriu ceva, am scris și acum pentru Kurier o amintire personală la decesul lui Mateschitz. Asta fac. Exist. Exist și cu Opera din Viena care are al doilea director după plecarea mea, totuși eu încă păstrez performanța de „cel mai longeviv director”, din asta am devenit un fel de legendă. Când va trebui să mă opresc, mă opresc.

  • Ioan Holender este bariton, impresar artistic și director al Operei din Viena (1992-2010). Născut în Timișoara, a emigrat forțat din România în 1959, după ce a fost exmatriculat de la Politehnică în urma revoltei studenților.
  • Are peste douăzeci de distincții, ordine, medalii care i-au onorat cariera.
  • Amintirile sale au apărut în limba română în volumele De la Timișoara la Viena (2002), Spuse, trăite, dorite. Amintiri (2011).
  • Filmul biografic Holi realizat de TVR Timișoara și TVR Internațional a fost premiat la concursuri de televiziune.
  • 16x9 Image

    Brîndușa Armanca

    BRÎNDUŞA ARMANCA PhD este jurnalistă şi profesor universitar în jurnalism. A fost directoarea Institutului Cultural Român din Budapesta (2006-2012), calitate diplomatică în care a deținut președinția Uniunii Europene a Institutelor Culturale, EUNIC Hungary. A lucrat ca redactor în echipe prestigioase la Radio Europa liberă, la publicații ca Expres, Temesvári Új Szó, Orizont sau Ziua, unde a fost director coordonator editorial, precum și la TVR Timişoara, studio regional pe care l-a condus ca director timp de şase ani. A publicat mai multe volume de media și istorie literară. Filmele de televiziune i-au fost recompensate cu numeroase premii internaţionale şi naţionale, iar activitatea culturală cu  Distincția culturală a Academiei Române și cu o înaltă distincție din partea ministrului culturii al Ungariei pentru diplomație culturală. Este membră a unor prestigioase organizații civile și de media.

Unirea Principatelor. Iași 2023
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:00:38 0:00
XS
SM
MD
LG