Linkuri accesibilitate

one2one | Ex-liderul PNL, L. Orban, denunță jocuri politice și blocarea alegerilor parțiale. Ce spune despre șansele PNL


Fostul premier Ludovic Orban: PNL va ajunge pe locul patru în alegeri
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:30:33 0:00

Fostul premier Ludovic Orban: PNL va ajunge pe locul patru în alegeri

Ludovic Orban spune că PNL va ajunge pe locul patru în alegeri dacă acceptă în continuare să fie controlat de Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă. Liderul Forța Dreptei vorbește, la one2one, și despre miza luptei pentru AEP, dar și despre faptul că Guvernul nu organizează alegeri locale parțiale.

Fost lider al PNL și fost premier, acum președinte Forța Dreptei, Ludovic Orban dă vina pe șeful statului pentru situația politică în care s-ar afla liberalii, pe care o numește „jalnică”.

Mai mult, spune că „dacă președintele Klaus Iohannis nu l-ar mai sprijini pe Nicolae Ciucă, PNL l-ar arunca pe scări.”

Cele mai importante declarații:

  • Despre blocarea alegerilor locale parțiale. Ludovic Orban acuză actuala Coaliție că acționează nedemocratic. Liderul Forța Dreptei spune că a fost obligat să dea în judecată Guvernul pentru că încalcă reguli de bază privind organizarea alegerilor locale parțiale.
  • Despre lupta dintre PSD și PNL pentru AEP. Fostul premier PNL pune pe seama jocurilor politice amânarea, marți, a alegerii unui nou președinte al Autorității Electorale Permanente, instituția care se ocupă de organizarea alegerilor, dar care gestionează și finanțarea partidelor politice din bani publici.
  • Despre viitorul lui Nicolae Ciucă. Ludovic Orban este convins că actualul prim-ministru va rămâne președinte al Partidului Național Liberal și după ce nu va mai fi premier, iar în interviul acordat Europa Liberă, explică argumentele acestei ipoteze.
  • Despre cum stau liberalii în sondaje. Fostul lider al PNL acuză că, de când este în alianță cu PSD, PNL ar fi scăzut mult în sondaje și prevede că partidul se va afla abia pe locul patru la alegerile generale din toamna anului viitor.

Alegerile locale parțiale blocate de peste un an

„Legea spune foarte clar că, în termen de maximum 90 de zile de la vacantarea poziției de primar sau de la dizolvarea consiliului local, Guvernul trebuie să emită hotărârea de guvern pentru organizarea alegerilor […] Este omerta în aproape toată presa!”, se plânge Ludovic Orban.

El adaugă că, la primul termen al procesului deschis împotriva Guvernului, Executivul nu a trimis pe nimeni să-l reprezinte.

În acest moment, peste 50 de localități, majoritatea comune, nu au primari, iar Guvernul ar fi trebuit să stabilească data alegerilor parțiale.

Printre aceste unități administrative se află Sectorul 5 din București, al cărui fost primar, Cristian Popescu Piedone, a fost condamnat definitiv, la închisoare, în dosarul Colectiv.

La mijlocul lunii octombrie 2022, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, declara că „în cadrul ședinței de guvern, a fost prezentată informarea Autorității Electorale Permanente în legătură cu localitățile unde este nevoie de organizare de alegeri și în perioada următoare, guvernul își va anunța decizia’’.

De atunci, au trecut peste patru luni, iar situația este neschimbată.

Și candidatul USR la primăria Sectorului 5 din București, Alexandru Dimitriu, a dat Guvernul în judecată pentru că nu organizează alegeri.

În acest proces, la începutul lunii martie, Curtea de Apel București a decis, în primă instanță, că Guvernul trebuie să organizeze scutin pentru alegerea unui nou primar al Sectorului 5.

Judecătorii au explicat că au fost încălcate prevederi din Codul administrativ care stipulrează că alegerile trebuie organizate în 90 de zile de la momentul vacantării postului de primar.

Vot amânat pentru alegerea viitorului președinte al Autorității Electorale Permanente

„E evident că și PSD și PNL vor să controleze Autoritatea Electorală Permanentă astfel încât să aibă un control asupra procesului electoral.”

Marți, liderii Parlamentului au amânat, în ultimul moment, votarea unui nou președinte al Autorității Electorale Permanente. PSD ar fi vrut ca noul șef al instituției să fie actualul prefect al Capitalei, Toni Greblă.

PNL susține că dorește ca în fruntea Autorității Electorale Permanente să fie un independent, iar preferatul liberalilor ar fi actualul vicepreședinte Marian Muhuleț.

Reforma pensiilor speciale

Liderul Forța Dreptei consideră că legea propusă de actualul ministru al Muncii, Marius Budăi, este de fațadă.

„Și-au dat seama că nu au reușit să păcălească Comisia Europeană cu aparența asta de reformă a pensiilor […] Angajarea răspunderii, au la dispoziție angajarea răspunderii (n.r. de către Guvern)”.

Atmosfera din interiorul Partidului Național Liberal

Fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, descrie drept „jalnică” situația politică în care se află liberalii.

Iată dialogul Europa Liberă cu Ludovic Orban referitor la relația dintre liderul PNL, Nicolae Ciucă, și ceilalți liberali.

Ludovic Orban: Ciucă va rămâne președinte (n.r. al PNL) atât timp cât Iohannis îl va ține în funcție.

Europa Liberă: Și credeți că îl va ține?

Ludovic Orban: Da.

Europa Liberă: Vedeți posibilă varianta ca PNL sau anumiți membri din PNL să încerce să îl schimbe pe domnul Ciucă de la conducerea PNL după ce se schimbă premierul?

Ludovic Orban: Nimeni nu îl iubește pe Ciucă.

Europa Liberă: De aceea vă întreb.

Ludovic Orban: Pe Ciucă, dacă ar fi lăsat Partidul Național Liberal, mâine l-ar arunca pe scări! PNL este un partid de locul patru. Vă spun de acuma, în alegerile din 2024, PNL va concura pentru locul patru.”

Viitorul lui Nicușor Dan

„Nicușor Dan e cel mai serios primar care a existat după Revoluție, nu este om politic”, crede Ludovic Orban și promite că va face campanie electorală pentru actualul edil.

Liderul partidului Forța Dreptei acuză și că, prin demisia președintelui PNL București, Ciprian Ciucu, liberalii s-au predat social democraților în cursa pentru viitorul primar general al Bucureștiului.

  • 16x9 Image

    Anca Grădinaru

    Anca Grădinaru este senior correspondent la Europa Liberă din februarie 2023.
    Este jurnalist de 25 de ani. Anterior, a lucrat la Ziarul Adevărul, Antena 1, Antena 3, Digi 24 și Radio Europa FM.

    A realizat știri, anchete, reportaje și documentare, radio și de televiziune, în România, Ucraina, Irak, Statele Unite ale Americii, Canada și Australia.
     
    A transmis de la majoritatea summiturilor NATO de după aderarea României la Alianța Nord Atlantică și de la reuniuni ale Uniunii Europene, de la vizitele papilor la București și de la primele două ediții ale Jocurilor Invictus la care a participat România.

    Unele dintre reportajele Ancăi Grădinaru au fost premiate de New Mexico Associated Press și Asociația Profesioniștilor de Televiziune din România.

    La Europa FM, a realizat emisiunea „Interviurile Europa FM” și „Piața Victoriei”. Este absolventă a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu și a unei burse de un an la New Mexico State University din Statele Unite ale Americii.

XS
SM
MD
LG