Linkuri accesibilitate

Președintele USR despre interesele politice care blochează reforma pensiilor speciale. De ce ține liderul PSD o lege la sertar


one2one | Cătălin Drulă explică de ce nu renunță politicienii la pensiile speciale
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:52 0:00

one2one | Cătălin Drulă explică de ce nu renunță politicienii la pensiile speciale

Președintele USR acuză că, din cauza unor politicieni precum Nicolae Ciucă, beneficiar al unei pensii de serviciu de 18 mii de lei lunar, reforma pensiilor speciale nu poate fi făcută. Acesta dezvăluie și câți bani recuperează de la stat din pensia specială neachitată fostul ministru Gabriel Oprea.

Președintele Uniunii Salvați România devoalează mecanismele care blochează reforma pensiilor speciale, de care depinde tranșa a treia din PNRR, într-un interviu one2one, pentru Europa Liberă.

Cătălin Drulă: Cazul premierului Ciucă. Acesta, pe lângă salariul pe care îl primește ca prim-ministru, are și pensie specială de 18 mii de lei, pe lună. Militarii, în general, nu câștigă aceste sume. E vorba de cei care și-au dat, cu sporuri nesimțite, cu anumite manevre care se fac înainte de pensionare, în care se îngrașă acolo ultimele șase luni ca să primească în plus.

Europa Liberă: Ce a îngrășat domnul Ciucă?

Cătălin Drulă: Pensia pe care o primește!”

Liderul USR îl acuză și pe președintele PSD, șef al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, de faptul că ar bloca legea prin care sunt desființate pensiile speciale ale parlamentarilor.

„Mai sunt și pensiile speciale ale parlamentarilor. USR are proiect de desființare, iar domnul Ciolacu îl ține în sertar, în sertarul Biroului Permanent. Nu a fost nici măcar trimis la comisii de pesteun an”, a declarat președintele USR, Cătălin Drulă, la Europa Liberă.

Acesta a mai dat un exemplu despre cum foștii parlamentari care își pierduseră dreptul la pensie specială dau statul în judecată și primesc despăgubiri consistente.

„Domnul Gabriel Oprea, de exemplu, ca să punem o față pe aceste sume, a câștigat recent împotriva Parlamentului și i se va da pensia specială pe ultimii doi ani de zile, 250 de mii de lei, peste pensia dumnealui.”

Liderul Uniunii Salvați România propune o rezolvare radicală.

„Soluția pe care USR o are este o contribuție pe întreaga carieră.”.

În interviul one2one de la Europa Liberă, liderul USR spune că Puterea trebuie să-și asume chiar și plecarea din sistemele publice a celor care nu vor să piardă privilegiul de a ieși la pensie mai devreme decât alți bugetari și cu pensii de aproape 2,5 mai mari decât media celorlalți foști angajați la Stat.

În privința disputei legate de Canalul Bâstroe, Cătălin Drulă îi acuză pe politicienii români că au reacționat precipitat.

„Să nu avem politicieni care reacționează cum sare capul de la o sticlă de cola agitată.”

În altă ordine de idei, Cătălin Drulă spune că Ucraina trebuie ajutată cu tot ceea ce are nevoie, iar disputele trebuie discutate după ce va fi pace.

Interviul integral one2one, cu președintele USR, Cătălin Drulă, va fi difuzat, joi, 16 martie, la ora 8.

  • 16x9 Image

    Anca Grădinaru

    Anca Grădinaru este senior correspondent la Europa Liberă din februarie 2023.
    Este jurnalist de 25 de ani. Anterior, a lucrat la Ziarul Adevărul, Antena 1, Antena 3, Digi 24 și Radio Europa FM.

    A realizat știri, anchete, reportaje și documentare, radio și de televiziune, în România, Ucraina, Irak, Statele Unite ale Americii, Canada și Australia.
     
    A transmis de la majoritatea summiturilor NATO de după aderarea României la Alianța Nord Atlantică și de la reuniuni ale Uniunii Europene, de la vizitele papilor la București și de la primele două ediții ale Jocurilor Invictus la care a participat România.

    Unele dintre reportajele Ancăi Grădinaru au fost premiate de New Mexico Associated Press și Asociația Profesioniștilor de Televiziune din România.

    La Europa FM, a realizat emisiunea „Interviurile Europa FM” și „Piața Victoriei”. Este absolventă a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu și a unei burse de un an la New Mexico State University din Statele Unite ale Americii.

    serbana@rferl.org

XS
SM
MD
LG