Linkuri accesibilitate

Ce crede Vlad Voiculescu despre plagiatul premierului


Ce crede Vlad Voiculescu despre plagiatul premierului
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:31 0:00

Vlad Voiculescu, vicepreședinte USR, spune într-un interviu pentru Europa Liberă, că premierul Nicolae Ciucă a furat, referindu-se la acuzația de plagiat la adresa acestuia.

„Asta este plagiatul, furt intelectual. Furi munca unor oameni. În România, e o inflație de doctorate false încât mie mi-e rușine, ca român, față de miile de oameni care și-au făcut doctoratul pe bune. Mă bufnește puțin râsul când mă gândesc la domnul Ciucă scriind la lucrarea de doctorat. E ca și cum mi l-aș închipui pe domnul Daea făcând același lucru. E foarte grav că poliția, justiția, sunt trase în acest scandal”, spune Voiculescu.

XS
SM
MD
LG