Linkuri accesibilitate

La Festivalul Literar „Luna Lecturilor de Autor” invitată de onoare, literatura română


Promovarea la Praga a autorilor români și a Festivalului Authors Reading Month
Promovarea la Praga a autorilor români și a Festivalului Authors Reading Month

Pe 1 iulie la Brno (Republica Cehă) începe Festivalul Luna Lecturilor de autor. Este a XX-a ediție și România este invitată de onoare.

Cel mai important eveniment al verii literare românești nu are loc în țară, ci în străinătate. Luna lecturilor de autor, poate cel mai important festival de literatură din Europa centrală, este un festival itinerant: vreme de 31 de zile, 62 de scriitori – unul al țării sărbătorite de ediția acelui an, al doilea al țării-gazdă își citesc operele mai întâi la Brno, apoi la Ostrava, merg apoi la Košice, în Slovacia, apoi în Polonia, la Wroclaw, și, în cele din urmă, la Liov, în Ucraina. O lună de miere literară în care puteți face cunoștință de aproape cu autorul preferat, îl puteți asculta citind, ba chiar puteți participa la lansări de traduceri sau alte evenimente culturale din siajul festivalului.

​Festivalul a fost organizat pentru prima dată în Brno, în 2000. Inițial era un eveniment limitat doar la orașul Brno, însă începând din 2011, drumurile scriitorilor invitați s-au îndreptat și către Ostrava, apoi în 2012 s-a adăugat acestui traseu literar și Wroclaw pentru ca, din 2015, pe harta festivalului să apară și Liov. Dacă e să facem o statistică, în fiecare an festivalul înseamnă o sută de scriitori, cinci țări, un total de aproape 42 de mii de kilometri parcurși de-a lungul și de-a latul Europei, 25 de mii de vizitatori, peste șase mii de vizitatori pe paginile de socializare, peste zece mii de fani pe Internet, mii de transmisiuni live sau înregistrate și 33 de cărți. Începând cu anul 2005, în fiecare an festivalul a avut un invitat de onoare: Slovacia, Germania, Belarus, Canada, Austria, Franța... În 2018 a fost Turcia.

Poeta Ana Blandiana
Poeta Ana Blandiana

​Iar acest an România este invitata de onoare a festivalului. Cu sprijinul Institutului Cultural Român, vor fi prezenți la Luna lecturilor de autor 31 de scriitori de limbă română din România și Moldova de la Ana Blandiana, Tatiana Țîbuleac, Adrian Cioroianu, Ioana Nicolaie, Octavian Sovian, Simona Popescu sau Ioana Pârvulescu, la Filip Florian, Dan Lungu, Doina Jela, Cosmin Perța, Gianina Cărbunariu sau Dan Coman. Primul care deschide festivalul este Adrian Cioroianu pe data de 1 iulie iar ultimii sunt Octavian Soviany și Cosmin Perța.

Festivalul nu se încheie după ultima lectură (care va avea loc în 4 august la Liov) ci în toamnă, când vor apărea cărțile dedicate ediției din acest an. Sunt publicați scriitorii care au participat la Festival, dar apar și volume dedicate invitatului de onoare din acel an (manuale pentru învățarea acelei limbi, volume de reportaje etc.) Colecția de cărți dedicate Lunii lecturii reprezintă, prin urmare, o fotogramă a literaturii acelei țări, 31 de volume cuprinzând texte complete (poeme, proze, eseuri) fiecare text fiind de 50-100 de pagini standard (adică de maxim 25 de mii de cuvinte).

Organizatorii ediției sunt Větrné mlýny Publishers Ltd. (Cehia), Knižnica pre mládež mesta Košice (Slovacia), Miejska Biblioteka Publiczna we Wrocławiu (Polonia) și Art Council Dialogue Liov (Ucraina). Institutul Cultural Român de la Praga se află și el printre parteneri, alături de Ministerul Culturii din Republica Cehă, Primăria orașului Brno și Primăria orașului Ostrava.

Radio Europa Liberă este partener media și va lua zi de zi (mai precis, seară de seară) pulsul festivalului. Pe pagina de Facebook veți putea urmări la ora 19 transmisii live ale sesiunilor de lectură, iar pe pagina de Internet puteți găsi reportaje, galerii media, interviuri exclusive și, sperăm, multe altele. Informații despre programul festivalului și scurte prezentări ale invitaților și scriitorilor din țara-gazdă puteți găsi aici.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG