Linkuri accesibilitate

Reluarea negocierilor | Va fi oprit Iranul să obțină bomba nucleară?


Negociatorul adjunct din partea Iranului, Ali Bagheri l-a spus, duminică, reporterilor, că cel mai probabil, discuțiile de luni vor stabili un calendar ar reluării negocierilor.
Negociatorul adjunct din partea Iranului, Ali Bagheri l-a spus, duminică, reporterilor, că cel mai probabil, discuțiile de luni vor stabili un calendar ar reluării negocierilor.

După un blocaj care a durat cinci luni, negocierile dintre Iran și țările care sunt încă parte a acordului încheiat în 2015 vor fi reluate în 29 noiembrie, la Viena. Statele Unite vor participa ca observator, în urma retragerii din acord decisă de fostul președinte Donald Trump.

Șeful echipei de negociere a Iranului, Ali Bagheri, le-a declarat duminică reporterilor iranieni aflați la Viena că, cel mai probabil, discuțiile de luni vor duce la stabilirea unui cadru și a unui calendar de reluare a negocierilor pe tema Programului nuclear al Teheranului.

Anterior, Bagheri a avut discuții cu reprezentanții delegațiilor Chinei și Rusiei și cu mediatorul din partea Uniunii Europene, Enrique Mora.

La discuțiile care încep luni participă țările încă membre ale Acordului nuclear: Iran, China, Rusia, Germania, Franța și Marea Britanie. Delegația SUA, condusă de reprezentantul special pentru Iran Rob Malley va asista.

Discuțiile sunt reluate după o perioadă de blocaj de cinci luni în care îngrijorările cu privire la avansarea tehnologiei nucleare deținute de Iran au crescut. În octombrie, la reuniunea G20, cancelarul Angela Merkel avertiza că Iranul îmbogățește deja uraniu, iar acest lucru este extrem de îngrijorător.

Reprezentantul permanent al Rusiei la organizațiile internaționale de la Viena, Mihail Ulianov a declarat, duminică, pe Twitter, că discuțiile informale cu Rusia și China au fost utile pentru „o mai bună înțelegere a poziției actualizate de negociere a Teheran-ului”. Anterior, el a remarcat „pauza prelungită” din desfășurarea negocierilor și a subliniat că procesul ar trebui accelerat.

Acordul din 2015 a limitat numeroase părți ale programului nuclear al Iranului, despre care Teheranul insista că avea scopuri pașnice.

Existau însă îngrijorări serioase că Iranul s-ar apropia de momentul producerii unei bombe nucleare, iar Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) fusese în măsură, în baza acordului, să monitorizeze mai strict programul.

În schimb, unele sancțiuni economice la adresa Iranului fuseseră ridicate.

Donald Trump a retras însă SUA din acord în 2018 și a reimpus sancțiuni deși Iranul respecta înțelegerea. Ca răspuns, Iran a început să încalce acordul prin reluarea îmbogățirii uraniului, cu un grad ridicat de rafinare, și instalarea de centrifuge avansate.

Iran | Fără bani pentru un sac de orez. Impactul devastator al inflației
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:10 0:00

Joe Biden a promis revenirea SUA în acord dacă Iranul revine la nivelul de respectare a restricțiilor dinainte de decizia lui Donald Trump de a retrage SUA din Acord.

Şase runde de negocieri indirecte de la Viena, care au început în aprilie, nu au reuşit să ducă la o înțelegere, iar discuţiile au fost suspendate în iunie, după alegerea președintelui anti-occidental Ebrahim Raisi.

Principalele puncte de conflict se concentrează în jurul cererii Teheranului de ridicare pe scară largă a sancțiunilor impuse de SUA și al detaliilor tehnice nucleare despre modul în care Iranul va reveni la conformitate.

UE a declarat că participanții „vor continua discuțiile cu privire la perspectiva unei posibile reveniri a Statelor Unite în acord și la modul de asigurare a implementării depline și efective a acordului de către toate părțile”.

Departamentul de Stat al SUA a declarat pe 3 noiembrie că Washingtonul speră ca Teheranul să revină la discuții pregătit de negociere și cu bună-credință.

Washingtonul încă crede că este posibil să ajungă rapid o revenire reciprocă la respectarea pactului, a declarat atunci purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Șeful Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului a spus că Statele Unite trebuie să ofere garanții că nu vor abandona din nou acordul nuclear. Doar așa va putea fi asigurată reluarea discuțiilor.

La reuniunea G20 din luna octombrie, liderii Statelor Unite, Germaniei, Franței și Marii Britanii au cerut Iranului să revină la negocierile pe tema programului său nuclear și să reia respectarea angajamentelor din cadrul Acordului din 2015.

  • 16x9 Image

    Carmen Valică

    A început să lucreze în presă în 2000, când studia încă jurnalismul la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Pasionată de radio, Carmen s-a mutat la București în 2004, când s-a alăturat redacției în limba română a BBC World Service. După închiderea acesteia a lucrat la Radio România Actualități iar apoi, timp de cinci ani, s-a dedicat comunicării și relațiilor publice. A revenit în presă în 2020 iar din ianuarie 2021 s-a alăturat echipei Europa Liberă România.

    valican@rferl.org

XS
SM
MD
LG