Într-o mișcare fără precedent, Iranul intenționează să importe apă – ca strategie oficială de stat pentru a face față uneia dintre cele mai grave crize de apă din istoria sa modernă, a anunțat pe 3 decembrie ministrul Energiei, Abbas Aliabadi.
Măsura vine în contextul în care Iranul se confruntă cu ceea ce oficialii numesc cel mai secetos an din ultima jumătate de secol.
Precipitațiile la nivel național au scăzut drastic, rezervoarele din spatele barajelor majore se apropie de niveluri critice, iar decenii de supraexploatare au epuizat acviferele.
Marile orașe, inclusiv capitala Teheran, au introdus deja raționalizarea apei.
Noua strategie prevede achiziționarea surplusului de apă de la vecinii dispuși să o vândă și extinderea importurilor de bunuri care au nevoie de multă apă în timpul producerii lor, pentru conservarea resurselor interne, ceea ce se numește transfer de „apă virtuală”.
Conceptul de „apă virtuală”, care se referă la externalizarea consumului de apă prin importul de culturi sau produse care necesită cantități mari de apă pentru a fi făcute, marchează o schimbare semnificativă față de accentul pus de mult timp de republica islamică pe autosuficiența agricolă.
Majoritatea vecinilor Iranului, inclusiv Afganistanul, Irakul și regiunile de frontieră ale Pakistanului, se confruntă la rândul lor cu seceta și lipsa apei. Armenia, situată la nord-vestul Iranului, dispune de resurse de apă relativ mai abundente.
Cu toate acestea, climatologul Nasser Karami, stabilit în Norvegia, a declarat pentru Radio Farda al RFE/RL, că Iranul va aborda cel mai probabil Afganistanul și va încerca să încheie un acord comercial sau de barter.
„Afganistanul are multe râuri care curg din teritoriul său, inclusiv trei care se varsă în Iran”, a spus el. „Și ei au nevoie de noi pentru lucruri care nu ne costă mult, cum ar fi accesul la apele internaționale.”
Karami a pus sub semnul întrebării și eforturile Iranului de a atinge autosuficiența agricolă, susținând că țara nu dispune de resursele de apă necesare pentru a hrăni populația de aproximativ 90 de milioane de locuitori fără să apeleze la importuri masive.
„Nu suntem o țară care poate produce hrană pentru aproximativ 100 de milioane de oameni”, a avertizat el.
„Cu terenurile noastre fertile și resursele de apă, putem cultiva hrană pentru cel mult 40-50 de milioane de oameni, iar restul trebuie importat. Este o măsură foarte bună și logică.”
Criza a fost agravată și de ceea ce presa locală și ecologiștii numesc „mafia apei” din Iran – o rețea de lobby-uri agricole cu legături politice, contractori de baraje și brokeri locali influenți care au beneficiat mult timp de utilizarea nelimitată a apei, pomparea excesivă a apelor subterane și subvenții agricole pe scară largă.
Pentru mulți iranieni, ideea de a cumpăra apă este deranjantă, punând la încercare o narațiune națională construită în jurul independenței și rezilienței.
Dar experții spun că această schimbare este necesară. Penuria de apă din Iran este cauzată nu numai de seceta prelungită, ci și de decenii de gestionare defectuoasă și de accelerarea schimbărilor climatice.
