Linkuri accesibilitate

Iranul îl va executa pe bărbatul condamnat pentru spionaj în cazul Soleimani


Potrivit autorităților iraniene, bărbatul acuzat că a transmis informații despre locul unde era generalul Soleimani, ucis într-un atac aerian american din Irak la începutul acestui an, a fost condamnat la moarte.

Qasem Soleimani, comandantul forței de elită Qods, elita Corpului Revoluționarilor Islamici (IRGC), a murit pe 3 ianuarie, într-un atac cu dronă, lansat de SUA în apropierea aeroportului din Bagdad, provocând tensiuni între Washington și Teheran.

Potrivit Washingtonului, generalul era coordonatorul atacurilor miliţiilor susţinute de Iran împotriva forţelor americane din regiune.

Purtătorul de cuvânt al justiției, Gholamhussein Esmaili, a declarat, pe 9 iunie, că sentința de condamnare la moarte dată lui Seyed Mahmud Musavi-Majd a fost confirmată de Curtea Supremă din Iran și va fi executată „în curând”.

Purtătorul de cuvânt a declarat că Musavi-Majd a primit sume mari de bani atât de la Agenția Centrală de Informații din SUA (CIA), cât și de la serviciul secret israelian.

El a spus că bărbatul a transmis CIA informații despre forțele armate iraniene, inclusiv Forța Qods și despre locul unde se află Soleimani.

Pe 8 ianuarie, Iranul a ripostat la uciderea lui Soleimani printr-un atac cu rachete asupra bazei militare irakiene Ain al-Assad, unde staţionau forţe americane. Niciun militar al SUA nu a fost ucis sau rănit, dar ulterior 110 soldaţi au fost diagnosticaţi cu leziuni cerebrale.

Câteva ore mai târziu, forțele iraniene au doborât accidental un avion de pasageri ucraineni care decola din Teheran, ucigând toate cele 176 de persoane la bord.

Oficialii iranieni nu au spus dacă condamnarea lui Musavi-Majd are legătură cu anunțul făcut de Iran în vara anului trecut, că a capturat 17 spioni care lucrează pentru CIA, ci doar că unii dintre ei au fost condamnați la moarte.

În februarie a acestui an, Iranul a anunțat că l-a condamnat la moarte pe Amir Rahimpour, pentru spionaj pentru în favorarea Statelor Unite și încercarea de a transmite informații despre programul nuclear al Teheranului.

XS
SM
MD
LG