Linkuri accesibilitate

Iranul numește un nou șef al energiei atomice un om fără experiență în domeniu


Mohammad Eslami a ocupat în Iran mai multe funcții, printre care și cea de ministru al Transporturilor. Nu are însă expertiză în domeniul atomic, deși țara sa este implicată în discuții internaționale privind acordul nuclear din 2015.

Noul ales președinte al Iranului, Ebrahim Raisi, a numit un nou șef al agenției atomice a țării, înlocuindu-l pe cel mai proeminent om de știință nuclear din țară cu cineva fără experiență în domeniu.

Presa de stat a raportat pe 29 august că Mohammad Eslami, care anterior a fost ministru al locuințelor și transporturilor, va conduce Organizația civilă a energiei atomice din Iran.

El îl înlocuiește pe omul de știință educat din SUA, Ali Akbar Salehi, fost ministru de externe și șef de lungă durată al agenției atomice. Salehi a jucat un rol crucial în negocierile care au dus la încheierea acordului nuclear din 2015 cu puterile mondiale.

Conform acordului nuclear, cunoscut sub numele de Planul de Acțiune Comprehensiv Comun (JCPOA), Teheran s-a angajat să limiteze programul său nuclear în schimbul ameliorării sancțiunilor. Ca răspuns la eliminarea acordului de către fostul președinte american Donald Trump, Iranul a încălcat treptat restricțiile asupra programului său nuclear, inclusiv cele privind îmbogățirea uraniului.

Iranul susține că programul său nuclear este pașnic.

Eslami, inginer instruit în SUA, are legături cu industria militară iraniană, fiind ministru adjunct în departamentul de cercetare al Ministerului Apărării. De asemenea, el a ocupat funcția de director al companiei industriale de fabricație a aeronavelor din Iran și șef adjunct al Organizației industriilor aerospațiale.

Noua numire vine în contextul unor discuții internaționale care au loc luni, la Viena, pentru salvarea acordului nuclear din 2015. Prevederile acestuia ar trebui să fie din nou respectate din septembrie, după ce precedentele runde de negocieri au eșuat.

Discuțiile implică reprezentanți ai țărilor care au semnat acordul nuclear cu Iranul - China, Franța, Rusia, Marea Britanie și Germania. Statele Unite participă la discuții prin medierea europeană.

Pentru ambițiile interne ale Iranului, abilitățile inginerești și manageriale ale lui Eslami pot fi mai relevante. Iranul dorește să construiască două centrale nucleare pentru a completa singurul său reactor în orașul portuar sudic Bushehr, care a intrat online cu ajutorul Rusiei în 2011.

XS
SM
MD
LG