Președintele Iranului confirmă uciderea lui Esmail Khatib, șeful serviciilor secrete
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a confirmat uciderea ministrul iranian al Informațiilor, Esmail Khatib.
„Asasinarea lașă a dragilor mei colegi Esmail Khatib, Ali Larijani și Aziz Nasirzadeh, împreună cu unii membri ai familiilor lor și ai echipei care îi însoțeau, ne-a frânt inima”, a declarat Pezeshkian într-o postare pe X.
Președintele iranian i-a mai menționat pe secretarul consiliului suprem de securitate națională al Iranului și pe ministrul apărării, care au fost uciși în atacurile israeliene anterioare.
Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a declarat mai devreme în cursul zilei că Khatib a fost ucis într-un atac comis peste noapte.
Un nou sistem Patriot va funcționa la baza militară de la Incirlik, în sudul Turciei
Turcia anunţă miercuri desfăşurarea de către NATO a unei baterii antiaeriene de tip Patriot, în baza militară de la Incirlik, în care se află forţe americane.
„Un nou sistem Patriot, comandat de către Comandamentul Aerian Aliat de la Ramstein (în Germania), este în curs de desfăşurare (...), în completarea sistemului Patriot spaniol aflat în serviciu”, a anunţat Ministerul turc al Apărării.
Sistemul Patriot este unul suplimentar, după interceptarea la începutul lunii martie a trei rachete balistice trase către teritoriul turc din Iran.
Iranul promite represalii după atacul din South Pars
Iranul a amenințat miercuri după-amiază că va riposta după un presupus atac asupra zăcământului de gaze South Pars, localizat în Goful Persic, avertizând că ar putea viza infrastructura energetică a Israelului.
Un purtător de cuvânt al Sediul comandamentului unificat de luptă al Forțelor Armate Iraniene, sub comanda directă a Statului Major General. din Iran a declarat că Teheranul va „ataca sever originea acestei agresiuni”, numind legitim să atace „infrastructura de combustibil, energie și gaze” a atacatorului.
Qatarul – partener în exploatarea zăcământului de gaze South Pars din Golful Persic – a condamnat atacul.
Qatar condamnă atacurile israeliene asupra instalațiilor South Pars
Qatarul a criticat Israelul după atacul asupra rafinăriei South Pars din sudul Iranului, pe care l-a numit „un act periculos și iresponsabil pe fondul escaladării actuale a tensiunilor militare în regiune”, transmite Radio Farda.
Într-un mesaj pe rețeaua de socializare X, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Doha a numit „vizarea infrastructurii energetice” o „amenințare la adresa securității energetice globale, precum și a populației din regiune și a mediului înconjurător” și a cerut evitarea vizării infrastructurii „vitale”.
În acest mesaj, Majid Al-Ansari a cerut tuturor părților să „dea dovadă de reținere, să respecte dreptul internațional și să acționeze pentru reducerea tensiunilor într-un mod care să mențină securitatea și stabilitatea regională”.
Qatar este partener în exploatarea zăcământului de gaze South Pars din Golful Persic.
În paralel cu acest mesaj, Gărzile Revoluționare ale Iranului au emis un mesaj de avertizare pentru evacuarea mai multor rafinării energetice din diferite țări, inclusiv Qatar.