Patru persoane arestate în Marea Britanie pentru că ar fi spionat pentru Iran
Patru persoane au fost arestate într-o anchetă antiteroristă legate de Iran, a declarat Poliția Metropolitană.
Este vorba despre un iranian și trei cetățeni cu dublă cetățenie britanică și iraniană, suspectați de colaborare cu un serviciu de informații străin.
Cei patru bărbați arestați au 40 de ani, 55 de ani, 52 de ani, respectiv 22 de ani.
Ancheta se referă la supravegherea suspectă a unor locații și persoane legate de comunitățile evreiești din Londra, a declarat Poliția Metropolitană, potrivit BBC.
ONU: Aproape 100.000 de persoane au fost strămutate în Liban
Agenția ONU pentru refugiați a declarat că aproape 100.000 de persoane au fost strămutate în Liban și că, în plus, zeci de mii de refugiați sirieni au fugit înapoi peste graniță, calificând situația drept „o urgență umanitară majoră”.
Israelul a emis ordine de evacuare pe scară largă pentru sudul Libanului și anumite zone din Beirut.
„UNHCR a declarat criza din Orientul Mijlociu ca fiind o urgență umanitară majoră care necesită o reacție imediată în întreaga regiune și în Asia de Sud-Est”, a declarat Ayaki Ito, directorul agenției ONU pentru refugiați, responsabil cu situațiile de urgență și sprijinul programelor, într-o conferință de presă de la Geneva.
Ito a afirmat că cifrele furnizate până în prezent cu privire la amploarea strămutării sunt probabil subestimate.
El a mai spus că aproximativ 100.000 de persoane au fost strămutate în Iran în primele zile ale conflictului și că personalul UNHCR din această țară primește zilnic sute de apeluri de la iranieni care solicită asistență.
Qatarul avertizează cu privire la exporturile de energie
Ministrul energiei din Qatar, Saad al-Kaabi, a avertizat că războiul din Orientul Mijlociu ar putea „distruge economiile lumii”, dacă toți exportatorii de energie din Golf vor opri producția în câteva zile, lucru care va duce prețul petrolului la 150 de dolari pe baril.
Chiar dacă războiul s-ar încheia imediat, Qatarului i-ar lua „săptămâni sau luni” să revină la un ciclu normal de livrări după atacul cu drone iraniene asupra celei mai mari fabrici de gaz natural lichefiat, a mai spus el pentru Financial Times.
Qatarul, al doilea producător mondial de GNL, a fost nevoit să declare forță majoră săptămâna aceasta după atacul asupra complexului Ras Laffan. Oficialul a mai spus că nu a fost stabilită încă amploarea pagubelor și că nu se știe cât vor dura reperațiile.
„Dacă ne întoarcem peste o săptămână, poate că efectul va fi minim; dacă va dura o lună sau două, va fi altfel.”
De asemenea, ministrul a susținut că prețurile petrolului brut ar putea urca la 150 de dolari pe baril în două-trei săptămâni dacă petrolierele și alte nave comerciale nu vor putea trece prin Strâmtoarea Ormuz, o rută maritimă comercială cheie prin care trece o cincime din petrolul și gazul mondial.
„Acest lucru va afecta economiile mondiale”, a spus el. „Dacă acest război va continua câteva săptămâni, creșterea PIB-ului la nivel mondial va fi afectată. Prețul energiei va crește pentru toată lumea. Vor apărea penurii de anumite produse și va exista o reacție în lanț a fabricilor care nu vor putea să furnizeze produse.”
Azerbaidjanul își retrage diplomații din Iran
Azerbaidjanul își retrage diplomații din Iran, pentru propria siguranță, a declarat ministrul de externe Jeyhun Bayramov.
Vor fi evacuați atât angajații din ambasada de la Teheran, cât și din consulatul general din Tabriz, în nord-vestul Iranului.
Anunțul a venit după ce patru drone iraniene au rănit patru persoane în exclava Nahicevan, fiind lovit inclusiv aeroportul, iar o alta a căzut lângă o școală din satul Șekerabad, potrivit ministerului de externe de la Baku.
Președintele Ilham Aliev a declarat că „Iranul a comis un act de terorism împotriva statului Azerbaidjan”.
„Oficialii iranieni trebuie să ofere o explicație părții azere, trebuie să prezinte scuze, iar cei care au comis acest act terorist trebuie trași la răspundere penală”, a declarat Aliev la o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate.