Linkuri accesibilitate

Fumul se ridică de la locul atacurilor aeriene dintr-o zonă centrală a capitalei iraniene Teheran, pe 6 martie 2026
Fumul se ridică de la locul atacurilor aeriene dintr-o zonă centrală a capitalei iraniene Teheran, pe 6 martie 2026

Trump exclude orice înțelegere cu Iranul în afară de „predarea necondiționată”. Ucraina oferă expertiză în contracararea dronelor iraniene

  • „Nu va exista nicio înțelegere cu Iranul în afară de predarea necondiționată”, a avertizat președintele american Donald Trump.
  • Ucraina își va oferi expertiza în contracararea dronelor iraniene Shahed. Kievul a primit o solicitare din partea SUA pentru a sprijini apărarea aeriană din Golf.
  • Rusia a furnizat Iranului informații despre amplasarea activelor militare americane în Orientul Mijlociu, relatează Washington Post care citează trei oficiali familiarizați cu situația. Este vorba de informații despre navele de război și aeronavele americane.
  • Până vineri 1.000 de cetățeni români s-au întors în țară, potrivit ultimelor informații de la Ministerul Afacerilor Externe.
  • Cancelarul german Friedrich Merz avertizează asupra consecințelor „incontrolabile” ale războiului din Iran și pericolului repetării „scenariului sirian” al migrației
  • Coreea de Sud și Statele Unite discută să realocheze unele dintre sistemele americane de apărare antirachetă Patriot staționate în prezent în Coreea de Sud pentru a sprijini operațiunile din războiul în curs cu Iranul.
  • Perturbările severe ale transportului maritim din Orientul Mijlociu și blocajele din Strâmtoarea Ormuz afectează producătorii globali de îngrășăminte.
  • Armata americană a scufundat sau distrus peste 30 de nave de război iraniene, inclusiv un mare portavion pentru drone, a declarat Comandamentul Central al SUA.
10:57 6.3.2026

Explozii puternice în Tel Aviv

Clădire lovită de un proiectil la periferia Tel Avivului, pe 6 martie 2026.
Clădire lovită de un proiectil la periferia Tel Avivului, pe 6 martie 2026.

Explozii puternice s-au auzit vineri dimineață în Tel Aviv și în alte părți ale Israelului, în timp ce sistemele de apărare israeliene au încercat să intercepteze o salvă de rachete iraniene.

Anterior, Garda Revoluționară Islamică din Iran a declarat că a lansat rachete Kheibar către Tel Aviv, ca parte a celui de-al 21-lea val al „Operațiunii True Promise 4”.

11:09 6.3.2026

Ministrul de Externe al Iranului: Rusia și China oferă sprijin „politic și în alte moduri”

Abbas Araghchi
Abbas Araghchi

Ministrul de iranian de Externe, Abbas Araghchi, a declarat vineri într-un interviu pentru postul de televiziune american NBC că Rusia și China „sprijină politic și în alte moduri” republica islamică, însă nu a dat exemple ale acestui sprijin.

El a lăsat să se înțeleagă că ar putea fi vorba despre un sprijin militar, însă, din nou, nu a dat detalii.

Cooperarea militară între Moscova și Teheran „nu a fost niciodată un secret”, a spus el.

Întrebat dacă Teheranul a primit ajutor militar din partea Moscovei și a Beijingului de la începutul atacurilor americane și israeliene, care au început pe 28 februarie, Araghchi a spus doar că acesta „a fost întotdeauna furnizat”. El a refuzat să ofere orice fel de detalii despre cooperarea cu alte țări „în plin război”.

În același interviul, oficialul iranian a declarat că Iranul nu a luat decizia de a începe un război cu vecinii săi.

„Nu am atacat vecinii noștri. Nu am atacat țările musulmane”, a spus Araghchi. „Am atacat ținte americane și baze americane, instalații americane, care, din păcate, se află pe teritoriul vecinilor noștri.”

El a mai spus că a discutat cu miniștrii de externe ai acestor țări pentru a le explica că ele nu sunt ținta atacurilor.

12:11 6.3.2026

România a cerut ajutorul Emiratelor Arabe Unite în cazul repatrierilor

Prim-ministrul Ilie Bolojan a discutat vineri dimineață cu șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, președintele Emiratelor Arabe Unite.

El i-a mulțumit personal șeicului și autorităților pentru sprijinul acordat cetățenilor români care locuiesc, muncesc sau se află ca turiști în Emiratele Arabe Unite.

„Premierul Ilie Bolojan a solicitat sprijinul Emiratelor Arabe Unite pentru facilitarea culoarelor de zbor necesare operării companiilor aeriene românești, astfel încât cetățenii români să poată reveni în siguranță acasă”, spune Guvernul într-un comunicat.

Astfel, spune Executivul, cei doi lideri „au convenit să continue cooperarea și coordonarea pentru identificarea celor mai bune soluții în sprijinul cetățenilor români aflați în regiune”.

De asemenea, premierul român „și-a exprimat deplina solidaritate cu poporul emirian în contextul actualelor evoluții de securitate din Orientul Mijlociu care au afectat și Emiratele Arabe Unite” și „a transmis un mesaj de susținere și a urat putere și reziliență pentru depășirea acestor momente dificile”.

12:24 6.3.2026

Azerbaidjanul își retrage diplomații din Iran

O captură de ecran dintr-un videoclip prezentat de presa pro-guvernamentală de la Baku arată o explozie pe terminalul aeroportului, 5 martie 2026.
O captură de ecran dintr-un videoclip prezentat de presa pro-guvernamentală de la Baku arată o explozie pe terminalul aeroportului, 5 martie 2026.

Azerbaidjanul își retrage diplomații din Iran, pentru propria siguranță, a declarat ministrul de externe Jeyhun Bayramov.

Vor fi evacuați atât angajații din ambasada de la Teheran, cât și din consulatul general din Tabriz, în nord-vestul Iranului.

Anunțul a venit după ce patru drone iraniene au rănit patru persoane în exclava Nahicevan, fiind lovit inclusiv aeroportul, iar o alta a căzut lângă o școală din satul Șekerabad, potrivit ministerului de externe de la Baku.

Președintele Ilham Aliev a declarat că „Iranul a comis un act de terorism împotriva statului Azerbaidjan”.

„Oficialii iranieni trebuie să ofere o explicație părții azere, trebuie să prezinte scuze, iar cei care au comis acest act terorist trebuie trași la răspundere penală”, a declarat Aliev la o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG