Un purtător de cuvânt al armatei a declarat că armata israeliană va ataca satul Yanouh din sudul Libanului, conform Reuters. Acesta ar fi al doilea atac de acest fel în câteva zile, după ce marți Israelul a lovit ceea ce a descris ca fiind infrastructura Hezbollah în mai multe zone din sudul Libanului.
Israelul și Libanul au trimis reprezentanți civili la un comitet militar care monitorizează încetarea focului, un pas către îndeplinirea cererii formulate de SUA cu câteva luni în urmă, ca acestea să extindă negocierile în conformitate cu agenda de pace a președintelui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu.
Israelul și Libanul au convenit asupra unui armistițiu negociat de SUA în 2024, punând capăt unui conflict de peste un an între Israel și Hezbollah, care a culminat cu atacuri israeliene care au slăbit grav gruparea militantă susținută de Iran. De atunci, părțile s-au acuzat reciproc de încălcări.
Pe 14 octombrie 2025, președintele american Donald Trump saluta „o zi extraordinară pentru Orientul Mijlociu”, în timp ce el și liderii regionali semnau o declarație menită să consolideze încetarea focului în Gaza, la câteva ore după ce Israel și Hamas au făcut schimb de ostatici și prizonieri.
„Aceasta este o zi extraordinară pentru lume, este o zi extraordinară pentru Orientul Mijlociu”, declara Trump în fața a zeci de lideri de stat reuniți în stațiunea Sharm el-Sheikh.
Ulterior, președintele american a afirmat că liderii adunați au „realizat ceea ce toată lumea spunea că este imposibil”.
„În sfârșit, avem pace în Orientul Mijlociu”, a spus Trump în discursul său.
Conținutul declarației
Conform declarației, semnatarii s-au angajat să „urmărească o viziune cuprinzătoare de pace, securitate și prosperitate comună în regiune” și au salutat „progresul realizat în stabilirea unor aranjamente de pace cuprinzătoare și durabile în Fâșia Gaza”.
Cu toate acestea, declarația – publicată integral de Casa Albă – a fost vagă cu privire la calea viitoare pentru pace între Israel și vecinii săi, inclusiv palestinienii, și nu menționează vreo soluție, nici cu unul, nici cu două state.
„Vorbim despre reconstruirea Gaza. Nu vorbesc despre un stat sau două state”, a declarat Trump reporterilor în drum spre Casa Albă.
Președintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi a declarat că acordul din Gaza „închide un capitol dureros în istoria umanității” și pregătește terenul pentru o soluție cu două state. Acesta l-a lăudat pe Trump și i-a spus: „Sunteți singurul capabil să realizeze pacea în regiune”.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.