Timp ce mai multe ore, a fost greu de stabilit paternitatea rachetei care a ajuns pe teritoriul Poloniei. Ultimele date arată că ar fi fost una folosită de forțele ucrainene pentru interceptarea și distrugerea rachetelor rusești.
Agențiile de presă au relatat că SUA și Rusia au fost de acord, în anchete separate, că racheta care a lovit Polonia era parte a apărării antiaeriene. Aceasta încercase să respingă un atac rusesc cu rachetă asupra Ucrainei.
Ulterior, președintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat că pare să fie mai degrabă un „accident nefericit” și că nu există motive care să indice că a fost vorba de un atac intenționat sau că racheta a fost lansată de partea rusă.
Ministerul rus al Apărării a declarat că marți nu a vizat vreo țintă nicăieri pe o rază de 35 km (22 mile) de granița dintre Ucraina și Polonia și a susținut că aceasta ar fi o epavă a unui S-300 ucrainean din fotografii.
Într-o evoluție separată, președintele american Joe Biden – care a sugerat anterior că ideea că racheta a venit din Rusia este puțin probabilă – le-a spus aliaților NATO că racheta este apărarea aeriană ucraineană, potrivit unei surse NATO care a vorbit cu Reuters.
Există politicieni chiar din Occident care pun problema în termenii aceștia cu iz procedural. Ei nu fac altceva decât să menajeze Rusia și să întârzie o decizie politică.Cosmin Popa, istoric specializat pe Rusia și spațiul ex-sovietic
Istoricul Cosmin Popa, specialist în spațiul ex-sovietic și în istoria Rusiei, spune că, în ciuda faptului că cel mai probabil racheta a fost manevrată de ucraineni, responsabilitatea politică a incidentului aparține exclusiv Rusiei, iar plasarea discuțiilor în zona tehnică nu fac altceva decât să alimenteze propaganda pro-Kremlin. Abordarea tehnică a incidentului este inutilă, e de părere istoroicul, „dacă nu contraproductivă”.
„Nu are importanță dacă această rachetă este ucraineană sau e rusească, ambele state o folosesc, e important că partea ucraineană o folosește pentru a se apăra împotriva unei agresiuni neprovocate, iar partea rusă o folosește pentru a ataca. Pe cale de consecință, racheta aia ucraineană nu ar fi fost trasă dacă nu ar fi fost zeci și sute de rachete răspândite cât să distrugă Ucraina în fiecare zi.”
Momentul, unul important în narațiunea războiului
Popa spune că incidentul apare într-un moment extrem de important în economia conflictului, la doar câteva zile de la intrarea triumfală în Herson a armatei ucrainene, după retragerea rușilor peste Nipru.
„Este un moment psihologic important. Deși partea rusă s-a grăbit să infirme orice legătură cu cele rachete căzute, este foarte clar pentru toată lumea că va observa cu foarte mare atenție reacția țărilor NATO și că va trage o serie de concluzii de aici”, explică Popa.
Lecțiile pe care le-ar putea învăța Rusia din reacția aliaților ar putea fi folosite în eventualitatea în care balanța conflictului ar mai putea vreodată înclina în favoarea Moscovei.
NATO ar trebui să impună o zonă de excluziune. Incidentele de acest fel se vor înmulți
Nu o implicare directă în conflict este soluția la aceste incident, e de părere Popa, „pentru că nimeni nu dorește Al Treilea Război Mondial”. Este însă limpede că o securitate militară care se limitează la granițele terestre ale NATO este iluzorie. „O securitate bine așezată, orice securitate solidă se bazează pe un perimetru de tip tampon”, explică istoricul.
Popa spune că, înainte de începutul războiului și chiar după, chiar Rusia a căutat să organizeze această zonă tampon în proximitatea granițelor sale, chiar cu încălcarea legislației internaționale în domeniu.
„Din 2010, Rusia a început instaureze în Marea Neagră zonă de excludere, ceea ce însemna interdicția de circulație a oricăror vaste fără permisiunea autorităților ruse, ceea ce era ilegal din punct de vedere al dreptului internațional pentru că în cauză erau ape internaționale, dar a făcut-o”, explică Popa.
Cel mai evident exemplu este modul în care Rusia a instaurat perimetre de securitate în jurul Crimeei, zonă pe care a ocupat-o ilegal și în cazul căreia a uzat de toate procedurile militare atunci când în imediata apropiere au apărut baze militare ale altor țări.
Un alt exemplu de securizare a perimetrului limitrof a fost la începutul războiului din Ucraina, când Rusia a încercat să organizeze un dispozitiv dublu de apărare pe Insula Șerpilor - atât de observare electronică, cât și de atac, care avea în vedere nu doar Ucraina, dar și România.
A sosit momentul ca, pe lângă furnizarea de armament și de asistență Ucrainei - care decurg din valorile NATO - Rusia să simtă, de o manieră foarte clară, hotărârea țărilor NATO de a nu permite în niciun fel punerea în pericol a securității lor, spune istoricul român.
Popa e de părere că numărul incidentelor ca cel din Polonia se vor înmulți, mai ales că Rusia nu e la primul de acest fel.
„Ele s-au înregistrat în Republica Moldova, acum în Polonia și pe măsură ce strategia rușilor va înainta, bombardamentele de tipul se vor apropia mai mult de granițele NATO”, explică Popa.
El susține că este de așteptat ca Rusia, pe lângă distrugerea infrastructurii energetice, să treacă la distrugerea instalațiilor feroviare de forță care asigură cursivitatea transporturilor între Polonia și Ucraina și între România și Ucraina pentru că ele devin din ce în ce mai importante pentru asistența logistică și militară acordată Ucrainei.
„Este momentul unor schimbării substanțiale de atitudine a NATO, inclusiv posibilitatea instaurării unei zone de securitate aeriană, asupra unei bucăți destul de mari în jurul granițelor (inclusiv deasupra unor zone din României) și care cred că ar trebui să cuprindă într-o oarecare măsură și Moldova, aflată în imposibilitate tehnică și militară de a se apăra în fața unor astfel de probleme”, spune Popa.
