Se apropie weekendul și subiectele principale devin tot mai de “human interest”. Astfel, Le Monde, principalul cotidian al țării care reprezintă ultimul bastion al psihanalizei pe continentul european, Franța, are un editorial sub formă de strigăt de alarmă: Salvați psihiatria publică. Sectorul este în criză, avertizează Le Monde, ba chiar psihiatria publică e în pragul imploziei. Bolnavi admiși la spital în mod inegal, personal spitalicesc în suferință, structuri suprasaturate, un diagnostic comparabil mai fusese pus și în ianuarie 2018 de către ministrul sănătății Agnès Buzyn, în urma unor mișcări de grevă dure în mai multe spitale. « Sunt doar un paznic de nebuni », se plânsese atunci într-un interviu cu Le Monde un infirmier, care estima că nu posedă mijloacele pentru a oferi o îngrijire autentică.
Editorialul din Le Monde continuă estimând că psihiatria e sectorul sărac și izolat al structurilor de sănătate. În Franța, o persoană din cinci suferă de-a lungul vieții de tulburări psihiatrice.
Primul ministru francez Edouard Philippe se confruntă cu penuria de medicamente, avertizează mare și un titlu în Libération. Cotidianul stângii intelectuale analizează măsurile anunțate joi seara de cabinetul primului ministru. Împreună cu ministrul sănătății Agnès Buzyn și cu cel al economiei Bruno Le Maire, Edouard Philippe a prezentat o serie de măsuri delegației industriei medicamentelor, care au trebuit să înghită hapul. Întreprinderile fabricante de medicamente vor fi obligate să țină stocuri de siguranță de «două până la patru luni» din toate medicamentele zise «de interes terapeutic major» cum sunt vaccinurile, medicamentele contra cancerului, corticoizii, antibioticele… Un laborator fabricant care ar fi la originea unei rupturi de stoc va fi oblicat să importe, pe socoteala sa, o alternativă terapeutică și să ramburseze diferența pacienților și serviciilor de asigurări.
Tot Libération mai scrie despre unii foști abonați ai platformei de streaming: Dezamăgiții de Netflix : «Nu reușesc deloc să mă regăsesc acolo». E vorba despre foști abonați care explică de ce nu-și reînnoiesc abonamentele. Libé i-a contactat după ce ei și-au anunțat decizia pe Twitter (spre deosebire de români, o parte din francezi sunt mai mult Twitter decât Facebook). Primul argument e creșterea prețurilor, dar și « conținutul mediocru ». Unul din nemulțumiți spune chiar că a intervenit un virage éditorial : «Filozofia platformei s-a schimbat », mergând spre «obsesia cifrelor audienței». Netflix se concentrează acum pe sosirea platformei Disney și mizează pe ce e mai popular. Netflix nu mai este acea alternativă a televiziunii clasice care fusese la început. În Franța mereu nemulțumită a apărut chiar un hashtag #cancelNetflix.
În Belgia, presa continuă presupusele revelații în legătură cu acuzațiile de corupție aduse de un fost membru al serviciilor secrete actualului ministru de externe și al apărării și candidat belgian pentru Comisia Europeană, Didier Reynders.
La Bruxelles, Le Soir scrie (online doar pentru abonați) că Siguranța Statului, care a rupt colaborarea cu respectivul agent, în urma unor divergențe cu el și cu afirmațiile sale publice, nu garantează pentru veracitatea afirmațiilor lui, care sunt formulate deseori într-un limbaj colorat. Astfel, fostul agent, pe nume Nicolas Ullens, care afirmă că Reynders a primit sau spălat bani printr-o schemă ce implica achiziţionarea de obiecte de artă şi imobiliare, unele dintre tranzacţii fiind făcute prin pradisuri fiscal, se exprimă deseori într-un limbaj extrem de colorat. El a declarat astfel, pentru cotidianul flamand al economiei De Tijd, cel care a lansat alerta, că “a-l pune pe Didier Reynders comisar la justiție echivalează cu a-l numi pe Dracula șeful unei bănci de sânge”.
Belgianul Didier Reynders este de altfel, alături de Rovana Plumb și de franțuzoaica Sylvie Goulard, unul din cei 10 candidați comisari (din 27), număr fără precedent, cărora comitetul JURI din Parlamentul European le-a trimis teme suplimentare și întrebări în legătură cu declarațiile de avere si conflictele de interese, la care ei trebuie să răspundă înainte ca audierile să poată avea loc. Iar audierile în Parlamentul European vor avea loc numai dacă ei răspund.
Rămânând în sectorul medical, în Italia, unde atât de mulți români lucrează ca îngrijitori prin spitale sau la domiciliu, Corriere de la Sera publică azi o anchetă despre Ce înseamnă a fi bătrân în Italia: izolare, boală, greutăți. Cotidianul avertizează că în 2045, numărul celor de peste 65 de ani va depăși 20 de milioane, pe măsură ce speranța de viață nu încetează să crească.
În Germania, Süddeutsche Zeitung are un interviu cu economistul Richard Baldwin, care spune că “Meseriile viitorului vor fi umane și locale.” Tot în legătură cu viitorul, săptămânalul belgian Le Vif are un reportaj în care jurnalista gustă primul biftec de carne artificială fabricat de compania start-up israeliană Aleph Farms. Aceștia par să o fi luat-o înaintea laboratorului din Eindhoven, în Olanda, unde cercetătorul olandez Mark Post urmărește de ani de zile același lucru: crearea cărnii artificiale în laborator, pentru a asigura o “producție de masă”. Când l-am intervievat acum câțiva ani, acel Mark Post dădea asigurări că el ne “va umple farfuriile mai ceva decât Isus” și că până și vegetarienii se vor putea delecta cu carne artificială.
În La Repubblica, la rubrica Primul lucru frumos de vineri, ne este prezentat mormântul lui Essad Bey (cf. foto): unul din cele mai fascinante personaje ale sec. XX, evreu născut la Kiev, convertit la Islam, scriitor și fals prinț caucazian, omul care a scris sub numele de Kurban Said (Prințul Sacrificiului), dar îl chema Lev Nussimbaum, care din Caucaz a ajuns în Germania și Italia unde el, evreul Nussimbaum, era luat drept prinț oriental și, prin talentul lui literar trebuia să scrie o biografie a lui Mussolini dacă nu dispărea la 37 de ani ucis de rara malafie Buerger a evreilor așkenazi. La Repubblica îi descrie elegantul mormânt din Positano, unde a fost îngropat de două ori, pentru că prima oară nu era corect orientat spre Mecca.
În sfârșit, tot pentru weekend, la rubrica Cultura, El Pais, în Spania, publică un interviu cu cel mai mare scriitor în viață de thrillers polițiste, James Ellroy, autorul unor romane precum L.A. Confidential sau Dalia neagră. În mod surprinzător pentru mulți cititori, acesta declară: “Sunt un scriitor creștin. Personajele mele caută mântuirea bâjbâind. De multe ori se împiedică și cad.”
James Ellroy nu are nici televizor și nici computer, nu a ținut niciodată în mână un telefon mobil și își scrie romanele cu stiloul, în niște carnete. El face parte din acea categorie de oameni care adoră ultimul film al lui Tarantino Once Upon a Time in Hollywood (cealaltă categorie, distinsă net, este cea a oamenilor care detestă total acest film). Despre filmul lui Tarantino, care recreează atmosfera anilor 1960, Ellroy spune că “e cel mai bun film despre Hollywood din istorie”. Trecut momentul de surpriză, aflăm și de ce: Ellroy: -- “Iubesc câinii și îmi place că un câine este eroul final.”
